Люди

Aş fi acelaşi artist dacă parinții mei ar fi fost lângă mine?

Aş fi acelaşi artist dacă parinții mei ar fi fost lângă mine?

Cristofor este numele care trezeşte o plăcută vibraţie a sufletului cu vocea sa. Este frumos, tânăr şi încă burlac! Zice că momentele de solitudine te ajută să contempli şi să-ţi regăseşti inspiraţia. Deja de câţiva ani pe scena ţărilor europene alături de Eugen Cara, cu un nou proiect de techno-jazz-obscure, denumit dublu Latecomer/Dusty Baron. Despre ce este Latecomer, care este visul lui şi cu ce ne mai impresionează, ne va vorbi Cristofor astăzi.

Oglinda creaţiei tale este scena?

Creaţiile şi trăirile mele artistice încă nu sunt atât de bine reflectate pe scenă. Ceea ce îmi aduce mult succes pe plan muzical-creativ este o muzică mai nonconformistă şi underground. Proiectul din care fac parte şi denumirea sa reflectă starea noastră de spirit – Dusty Baron (Baronul prăfuit) / Latecomer. Suntem două persoane în spatele acestui proiect – eu şi Eugen Kara.

Inspiraţia ne survine de la muzica lumii din toate timpurile. Classica – începând cu Bach până la Stravinsky şi John Cage, în jazz, de la Ellington până la Mingus sau Ornette Coleman, metamorfoze din anii 1950 – 1970, de jazz, soul, funk, rock, disco, capturaţi oarecum spiritual în secolul XX.

Suntem într-o decadă în care aşa muzică e demodată şi din acest motiv ne numim Latecomer/Dusty Baron, parcă "rămaşi în urmă" cu inspiraţia, gustul muzical. Ne inspiră şi încercăm să facem o muzică cu trend contemporan dar cu proeminenţe şi inspiraţie din trecut si bineînţeles din prezent. Avem mulţi muzicieni cu care colaborăm, şi suntem într-o constantă creştere artistică. Eu lucrez cel mai des părţile melodice şi multe din aranjamentele instrumentelor cu corzi, voce, iar Eugen Kara face percuţia, tobele, anumite elemente muzicale, dar ne considerăm amândoi producători în cadrul acestui proiect. Munca din studio nu este uşor de transpus live pe scenă, pentru că avem mult material muzical lucrat pe calculator, diferite sintetizatoare care necesită o abordare deosebită în concertele live .
Avem lansate deja 3 discuri-vinil, unul în Franţa, cu label-ul Faces Records şi două în Anglia cu label-ul Leleka.

O altă reflecţie a oglinzii mele artistice este partea ce ţine mai mult de reinterpretarea şi viziunea proprie asupra muzicii părinţilor mei. Împreună cu Dorel Burlacu am reorcherstrat-o şi vom intra în studio cu orchestra simfonică la sfârşitul lui februarie, pentru a realiza un album întreg, revăzut şi regândit de noi. Melodiile sunt cele cântate de părinţii mei, dar cu aranjamente noi şi viziune proaspătă. Am încercat să îi dăm acel "côté" live, pe care l-a avut tata în creaţia sa la începuturile carierei prin anii '70-'80, înregistra aproape în totalitate cu instrumente vii.

Te dedici acum mai mult noului vostru proiect Latecomer / Dusty Baron?

Oglinda mea scenică interpretativă este şi jazz-ul. Împreună cu Dorel Burlacu, Gheorghe Postoroncă şi Marcel Suceveanu formăm un alt band, prin care încercăm să recreăm, să dăm o notă contemporană şi bineînţeles o viziune proprie pieselor lui George Gershwin, Schwartz, Petkere, Coltrain şi mulţi alţi compozitori ale căror gânduri muzicale au devenit standarde în lumea jazzului. Una dintre primele ieşiri oficiale a fost vara aceasta, în cadrul ambasadei României la Paris, la o reuniune Unesco. Am cântat pentru un public preponderent francez. În afară de acest concert am avut şi un mic eveniment-concert pentru comunitatea de români şi moldoveni. Acum toamna, am avut încă trei concerte în Franţa, la Brest şi la Paris.

De ce Franţa şi Anglia sunt ţările-gazdă ale concertelor tale?

Franţa este şi era o şcoală a esteticii. Francezii sunt cei care dau culoare muzicii europene, conferindu-i eleganţă, rafinament. Un alt motiv, firesc, pentru că am absolvit o ramificaţie europeană a şcolii americane de muzică Berkley cu profilul: orchestrare şi muzică de film, timp de un an şi câteva luni. Şcolarizarea m-a ajutat să înfirip anumite legături cu lumea muzicii de acolo pe lângă contractul cu labelul Faces records din Strasbourg. Pentru mine, de altfel este foarte aproape ca simţire şi public şi Anglia. Anul trecut, am fost întâmpinaţi cu multă căldură, când le-am spus că facem parte din band-ul Latecomer/Dustybaron, intrând cu Eugen Kara într-un magazin unde se vindeau vinilurile noastre. Spre marea mea bucurie, în lume acum sunt mulţi iubitori ai muzicii anilor '70, o muzică complexă şi melodică, difuzată din plin la multe din posturile de radio dar  şi ramificaţii ale acesteia. Pentru mine, spre exemplu, şi muzica părinţilor a fost una complexă dar şi de o accesibilitate mare, formând un oximoron realizat atât de iscusit de tatăl meu.

Pagini scrise, melodii cântate. Ce a rămas nescris despre Cristofor Aldea-Teodorovici?

Am o mare dorinţă de a dirija o orchestră şi a compune la un nivel mult mai profesionist. Orchestraţii, aranjamente simfo-jazz combinate cu muzică contemporană. Mă inspiră mult estrada (muzica de varieté) anilor '60-'80, anii cuceririi cosmosului. Se mai numeşte şi space age pop, muzica acelor ani fiind măreaţă, cosmică, dansantă, şi interpretată mai tot timpul cu orchestre mari. A fost un apogeu al aranjamentelor muzicii de dans, în prezent din păcate având o utilizare infimă. Îmi amintesc cu drag şi la circul nostru ce Big Band era. Cu multa dorinţă şi efort, voi reuşi acest obiectiv cu siguranţă în următorii ani. Mă bucur pe de altă parte că acum în Moldova reapare acest trend de a avea concerte cu orchestre live tot mai des, una dintre ele fiind condusă de colegul meu de trupă şi prieten bun Dorel Burlacu, orchestrator, pianist si compozitor . Pe de altă parte mi-aş fi dorit să ştiu cum ar fi fost dacă părinţii mei ar fi fost lângă mine. Sunt curios cum era să mă dezvolt ca muzician, dacă erau să mă susţină. Multă lume de la noi mă percepe ca vocalist şi se supără când nu cânt şi le prezentăm anumite piese de-ale noastre instrumentale, dar sper că, odată cu trecerea timpului, publicul va îmbrăţişa şi această latura a mea.

Anul 2012 a fost desemnat anul Ion şi Doina Aldea-Teodorovici. Va fi anul 2013 va fi anul Cristofor Aldea-Teodorovici?

Pentru mine. acest an este şi anul Cristofor Aldea-Teodorovici. M-am dezvoltat mult pe plan artistic. Am început să cânt la chitară, am muncit mult la piesele părinţilor şi de fiecare dată mă conving că am multe încă de învăţat de la ei şi că niciodată nu voi putea să îi înlocuiesc, ci trebuie doar să continuu în felul meu. Fiecare an trebuie să fie personalizat, căci astfel mă dezvolt. Nu există mijloc, nu poţi sta pe loc, de altfel regresezi. Crezul meu este "get better, or you’ll get worse" (dezvoltă-te mereu sau inevitabil vei regresa). Mă conving că viaţa e scurtă, iar toate sunt trecătoare şi este mult mai important să creezi mereu ceva şi să te dezvolţi în acea direcţie. Pentru a crea e nevoie şi de tăcere şi contemplare. Să petreci câteva ore în compania cărţilor sau notelor. Înveţi şi într-o trupă, poţi avea şi familie, dar nu trebuie să uiţi de "temele pentru acasă".

În cavalcada mea muzicală găsesc inspiraţie şi în contraste: oraşele mari sau viaţa la sat. Uneori mai merg prin Moldova, Romania şi zăresc un cioban sau om de la ţară. Ştii ce fac? Merg şi înregistrez la reportofon cum strigă sau vorbeşte cu animalele, orice cuvânt al lui. Găsesc inspiraţie în orice imagine sonoră, toată atmosfera de plai natal. Deseori mă gândesc că la finele puterilor, sau după ce voi obosi de oraşele mari, mă voi refugia la sat, să stau la prispă cu bătrânii.

E adevărat că vrei să scrii o carte, în memoria părinţilor tăi, ce va cuprinde şi o scurtă relatare despre tine. Ce vei pune în ea?

Cred că orice om ajunge la o vârstă la care vrea să îşi scrie impresiile şi trăirile pe care le-a avut. Probabil aş scrie ceva proză despre viaţa mea. Am subiecte care încă mă frământă. Vreau să scriu despre relaţia cu părinţii mei, chiar şi după ce s-au stins din viaţă, cum văd eu muzica secolului XX şi cu o oarecare tristeţe minimalizarea muzicii şi colectivelor muzicale. Observ tot mai multe evenimente de cultura alternativă, cum am avut şi noi cu Latecomer. E frumos să lucrezi în echipă, e ca şi cum ai conduce o navă maritimă. Aceste frământări au nevoie de timp, care va da inspiraţie şi dorinţă de a o scrie.

Depăşeşti graniţele pe care părinţii tău le-au marcat. Publicul te iubeşte atunci când cânţi ce au lăsat părinţii tăi. Dar tu ce vrei să cânţi?

Activitatea mea, în mare parte, mi-o desfăşor în proiectul electronic Latecomer/Dustybaron. Cei din afară nu ştiu cine e Cristofor Aldea-Teodorovici. Am reuşit să mă abat de la numele meu şi să văd ce public într-adevăr voi avea. Pe acest plan am ales calea de a merge de la zero, să arăt ce gânduri muzicale am. Vânzări au fost, şi sunt bune, avem vândute deja 3000 de exemplare. Vinilul nostru se vinde peste tot în Europa, chiar şi în Japonia. Ştiu că oamenii îşi doresc multe piese în română de la mine, şi mai mult din ceea ce au făcut părinţii mei. Pentru mine e un teren minat, e garantat că nu voi încerca să fac aceeaşi muzică pe care au făcut-o ei, de aia încerc să mă desfăşor şi pe alte căi chiar dacă piesele lor le voi cânta mereu. Proiectul meu de jazz, include şi piese româneşti, dar sunt într-o stilistică contemporană.

Ai pomenit despre faptul că te frământă ce ai fi fost dacă părinţii îţi erau alături. Ai fi făcut altceva decât muzică, dacă îşi doreau ei?

Bine, mie îmi place mult designul grafic, pictură, artă vizuală. Au fost şi încercări de a mă angaja ca designer la Moscova. Dar am renunţat la idee. Cum spunea taică-meu când a fost întrebat ce ar fi ales să fie dacă nu muzician, la care el : "Nu îmi imaginez altceva decât muzician, dar probabil, aş fi devenit vreun şofer". La rândul meu, cred că mi-ar fi plăcut să fac arhitectură sau arte vizuale.

Adriana Zbigli

allfun

Еще Люди