Люди

Alexandrin Buraga: Despre arhitectura Chişinăului la modul constructiv

Alexandrin Buraga: Despre arhitectura Chişinăului la modul constructiv

Fotografiile Chişinăului vechi ne fac nostalgici pe toţi, de la tineri care nici nu au apucat să-l vadă, până la bătrânii care ţin minte denumirile originale ale străzilor. Capitala Moldovei continuă să fie resuscitată prin diverse iniţiative din partea guvernării şi chiar ale  cetăţenilor simpli, dar printr-o singură afirmaţia de pe  billboard-ul din Centru, precum  că Chişinăul e cel mai frumos oraş de pe planetă - n-ai cum să induci în eroare pe nimeni. Alexandrin Buraga este un tânăr arhitect, colaborator al companiei "Grosu Art Studio", care se preocupă de aspectul arhitectural al oraşelor şi locuinţelor de pe ambele părţi ale Prutului. Cu el am discutat despre Chişinăul de altă dată, conceptul "lessis more" şi etapa istorică pe care am omis-o în dezvoltarea simţului estetic.

Chişinăul are deja peste 500 de ani. Ceea ce avem acum merită o istorie atît de  bogată?

Istoria unui oraş este în mare legătură cu societatea care, de fapt, defineşte evoluţia lui. Tot ce vedem împrejur e rezultatul activităţii umane pe parcursul acestor ani, a contribuţiei fiecărui om în parte, dar şi a societăţii în ansamblu. Părerea mea este  că s-a pierdut foarte mult din acea esenţa a  unei societăţi elitarist-urbane, din cultură, din dimensiunea spirituală, ce ar trebui să se simtă, în mod normal, într-un spaţiu urban. S-a pierdut acea teorie de esenţă în existenţă. Asta se simte foarte mult la nivel vizual. Posibil că societatea de azi nu doreşte să se aprofundeze prea mult. Schimbarea unui oraş este un indice al  schimbării oamenilor care trăiesc în el.

Deci, oamenii noştri sunt cam kitsch.

Cred că kitsch-ul este un termen foarte potrivit pentru a caracteriza ceea ce se întâmplă în Chişinău. O spun deoarece am vizitat foarte multe oraşe din Europa şi am o experienţă a frumosului mai deosebită în acest domeniu. Marea noastră problemă este că nu se generează posibilităţi de a acţiona pentru societate. Se pare că avem foarte mult potenţial, avem companii care ar putea să facă o anumită schimbare, dar nu există acea posibilitate, nucleul care să genereze idei, activităţi, schimbări, teorii. Şi vorbesc nu doar de domeniul arhitectural. Avem identitate, tradiţie foarte bogată. Acest avantaj trebuie fructificat prin toate instrumentele posibile. Pentru asta trebuie mobilizate toate straturile pe care  le conţine o societate.

Într-un sistem birocratic şi corupt mobilizarea are loc mult prea greu.

Cred că asta e o îndreptăţire a profesioniştilor de aici. Activez mai mult în România, acolo îmi continui şi studiile în domeniul arhitecturii, iar la Chişinău am absolvit facultatea de Design Interior. De asemenea, colaborez cu "Grosu Art Studio". Am elaborat mai multe proiecte împreună cu dl arhitect, Victor Grosu: interioare de lux, locuinţe, restaurante. Acum lucrez la elaborarea propriului brand la nivel internaţional. Din acest motiv îmi permit luxul, chiar la vârsta la care care sunt,  să-mi exprim o astfel de părere despre profesioniştii de aici. E o problemă în metodologie. În faptul de a transmite beneficiarului acea parte de cultură, care există în această profesie. Cu beneficiarii mei, înainte de a trece la proiectul propriu-zis, încerc să le transmit o parte din frumuseţea artei arhitecturale, să le arăt ce se întâmplă peste hotare. E un schimb de păreri, de emoţii, de imagini. Astfel,  are loc un fel de transfer de experienţă atât la nivel personal, cât şi la cel profesional. Cred că anume asta lipseşte în Moldova – o comunicare mai profundă între beneficiar şi arhitect. Din acest motiv nu se ajunge la un rezultat idealul în generarea frumoseţii arhitecturale.

Stând de vorbă cu mai mulţi arhitecţi, am realizat că mulţi nu înţeleg profunzimea acestei specialităţi. Arhitectura înseamnă spaţiu, aceasta devine un punct de referinţă şi un mecanism pentru a pune contextul în mişcare, prin care se generează această dinamică şi relaţie dintre spaţiu şi anturaj. Arhitectul nu ar trebui să privească clădirea în sine, el ar trebui să vadă oamenii care se uită la această clădire. Cum vede el rezultatul final şi cum îl văd alţii sunt, de fapt, două lucruri total diferite. Ei ar trebui să înţeleagă importanţa acestei delimitări.

În ce măsură cauza ar putea fi lipsa studiilor calitative în domeniu?

Părerea mea este că avem neajunsuri în mai multe structuri din ţară. Cu părere de rău, nu există acea tendinţă de a elabora strategii de dezvoltare a învăţământului. Pot să dau un exemplu din Bucureşti. Prin faptul că s-au fondat un şir de organizaţii, cum ar fi Ordinul Arhitecţilor din România, Uniunea Arhitecţilor din România şi alte asociaţii, care stabilesc anumite reglementări şi tendinţe, a fost creat un sistem bun de control, care elimină  neajunsurile din acest domeniu. Cred că Universitatea Tehnică din Moldova are potenţial, dar ţine mai mult de dorinţa fiecărui individ în parte  de a face o schimbare, decât de implicarea autorităţilor. Consider că o iniţiativă în acest sens trebuie să vină dintr-un  nucleu, unde sunt educaţi şi instruiţi specialiştii. Revoluţiile încep din popor. 

Să nu uităm că tezaurul arhitectural al Capitalei e un subiect foarte sensibil pentru moldoveni. Orice schimbări sunt întâlnite cu mare scepticism, în special pentru că multe din ele sunt ilegale.

E acelaşi rezultat al lipsei de concept şi la nivel social şi la nivel urbanistic. Nu există o idee, un concept clar, nu există legislaţie eficientă. Sunt la curent cu foarte multe proiecte ce se realizează aici: transformarea străzii pietonale, am văzut proiectul noii Pieţi Centrale, sunt la curent cu situaţia din faţa clădirii Kentford – e o prostie la modul direct, ce a pătruns în toate structurile implicate. E o greşeală enormă să te implici într-un "proiect", ce ar distruge identitatea noastră naţională. Nu există o încercare de a fundamenta un limbaj arhitectural, care să fie bazat anume pe această cultură, ce se trage din moşi-strămoşi.

Este adevărat, avem o problemă la capitolul spaţiilor publice.

Spaţiul public trebuie să fie foarte bine tratat, fiindcă el trebuie să facă faţă unei  diversităţi sociale. El devine un element foarte important în cadrul unui oraş sub aspect spiritual, urbanistic, arhitectural. E primul nivel,  în care într-un oraş se creează diverse  posibilităţi pentru cetăţeni. Un exemplu relevant realizat recent, care e foarte renumit în literatura de specialitate şi în presă, e proiectul Superkilen din Copenhaga, al unui tânăr arhitect danezBjarkeIngels. Are nişte concepte într-adevăr detaşate de ceea ce se face în mod clasic. A reuşit să răspundă printr-o intervenţie minimă la toate necesităţile utilizatorilor, fiindcă a înţeles de ce anume au ei nevoie. Iniţiativa de a face anume acea stradă din Chişinău drept una pietonală, mă face să cred că nu prea se înţeleg doleanţele tuturor straturilor sociale. Pur şi simplu, e materializarea unor interese financiare, care nu au nimic în comun cu identitatea şi tradiţiile acestui popor ,contribuţia la cultura.

Nici "zgârâie-norii" locali, construiţi pe lângă nişte cocioabe, nu sunt o expresie a culturii noastre. 

Nu există adaptarea acestor construcţii la context. O spun cu exigenţă şi încredere. Fiecare intervenţie arhitecturală într-un spaţiu urban trebuie să corespundă spaţiului  în care se află. Rezultatul arhitectural trebuie să fie alcătuit din toate aceste elemente mici ale unui stil. Spaţiul devine martor al scenariului înconjurător. Elementul de arhitectură trebuie să genereze acel scenariu care să fie adaptat la context. Nu ştiu de ce societatea noastră consideră că este bun doar acel lucru, care este foarte sofisticat. E o greşeală enormă.

Am fost absenţi la lecţia de bun gust.

Noi am trecut peste o etapă foarte importantă din evoluţia limbajului arhitectural, mă refer aici la Mişcarea Modernă. Atunci s-a introdus conceptul "Lessis more", regăsit pe la jum. sec. XIX într-o poezie, după care preluat de arhitectul Mies van der Roheca, drept teorie de bază în arhitectura sa. Am scăpat etapa simplificării ideii, care contribuie direct la transformarea unei clădiri într-o operă de artă arhitecturală. Când vorbim despre raportul "tradiţie locală-nou", la noi aceste relaţii lipsesc. Nu persistă tendinţa de a respecta valorile existente. Dar altfel,  nu pot fi create unele noi.

Oricum, am fi ipocriţi dacă am susţine că nu avem şi lucruri frumoase în Chişinău.

Sigur, în primul rând, oraşul nostru se consideră unul foarte verde. El dă o senzaţie de aerisire. Niciodată nu m-am simţit aici ca între patru pereţi de beton. Acest lucru se simte. Vorbeam la început de dimensiunea spirituală a spaţiului, care este determinată de aceste senzaţii plăcute pe care el le oferă. Cu părere de rău, aceste spaţii publice nu sunt monitorizate. Dar poate este un avantaj faptul că n-au fost controlate. Sunt multe exemple de oraşe care s-au dezvoltat "sălbatic"  şi arată extraordinar. Îmi place mult şi atmosfera de aici. Acea diversitate de imagini pe care le vezi. Poate nu toate sunt agreabile: la fiecare 10 metri vezi rupturi de spaţii, culori, stiluri diferite. Dar cred că această diversitate creează acel covor al frumuseţii. Cel ce are o viziune artistică ar putea întrezări un avantaj din această diversitate.

În ce mod Chişinăul merge pe drumul transformării într-un oraş ecologic?

Practic, astfel de proiecte nu se realizează. Suntem la etapa în care tehnologiile pasive abia interacţionează cu piaţa moldovenească. Sigur, potenţial există, dar este un detaliu ce trebuie menţionat. Un arhitect ar trebui să-şi dea seama ce înseamnă arhitectura din punct de vedere fizic. Eu cred că arhitectura, prin propria ei prezenţă,  ar trebui să rezolve potenţialul ecologic al clădirii. O construcţie ecologică pasivă nu e aia care are la subsol toate spaţiile tehnice,  pline cu instalaţii de ventilare mecanică, de răcire şi încălzire a apei ş.a.m.d. Prin prezenţa ei fizică, prin adaptarea la punctele cardinale, la orientare, la forme şi spaţii, clădirea ar trebui deja să rezolve acest aspect al economiei de energie, al posibilităţii ventilării şi iluminării naturale.

Cât de complicate sunt astfel de proiecte?

Cel mai recent proiect realizat în acest domeniu este rezultatul unor analize foarte profunde. Şi anume prin simplitatea şi arhitectura fizică, prin adaptarea construcţiei la punctele cardinale, la context, prin volumetrie şi alcătuiri constructive a devenit o casă pasivă. Cred că asta e cheia unui proiect de succes. Poate în viitor ne aşteaptă tehnologii sofisticate şi folosirea lor în arhitectură va fi foarte complexă, dar la bază va sta anume construcţia ca element fizic, care rezolvă de la sine toate aceste neajunsuri.

Chişinăul are potenţial geografic să devină un astfel de oraş?

Cred că da. Însă, nu la această  etapă  istorică. Fiindcă e vorba de o schimbare radicală. O reformă trebuie să aibă loc atunci, cînd ţara este gata pentru asta. Avem foarte multe probleme, care nici nu ne permit să visăm la fructificarea acestui potenţial.

Când e vorba de arhitectura Chişinăului deseori se invocă problema publicităţii exterioare. Cum oraşele mari fac faţă unei astfel de "necesităţi"?

Există o serie de metode în acest sens. Unele elimină acest spam vizual din centrele istorice, dar le înlocuiesc cu alte elemente de publicitate adaptate la context. Sunt staţii de transport public, care arată organic în cadrul oraşului, dar care permit o amplasare a publicităţii într-o altă manieră. În Bucureşti există un exemplu care-mi place foarte mult. Este vorba despre  lucrarea profesorului meu, dl Dorin Ştefan  – centrul comercial "Cocor", care e amplasat lângă centrul istoric. El a elaborat o faţadă Multimedia, pe care o consider drept o intervenţie arhitecturală de bun gust. Aceasta informează oamenii în mai multe etape: e un sistem şi pentru pietoni, şi pentru şoferi, şi pentru turişti, şi pentru reclama vizuală a centrului comercial. Cred că folosirea noilor tehnologii în arhitectură e o modalitate bună de a salva oraşele de spamul vizual.

Pînă la implementarea tehnologiilor avansate în publicitate, cred că ar trebui să implementăm un oarecare simţ estetic designirilor  care o fac.

Într-adevăr, se simte  o lipsă a imaginilor publicitare de calitate. Sunt unele momente când mă uit pe afişe şi mă gândesc: ce viziune le-a creat şi ce se întîmplă cu beneficiarul,  care a acceptat aşa ceva. Astfel, se creează un instrument de manipulare a maselor, la o scară foarte mare. Fiecare element publicitar, fie de calitate sau de prost gust, de fapt, e un trend-setter a maselor sociale,care se manifestă în toate activităţile unui individ. Revin la aceeaşi idee – nu se încearcă transmiterea de cultură, de identitate, de spiritualitate.

Ai menţionat de câteva ori spiritualitatea şi m-am gândit dacă nu cumva bisericile din oraş ar putea fi elemente de acest gen.

Dimensiunea spirituală nu are legătură doar  cu religia. Vorbesc de senzaţii. Anturajul nostru e dominat de acţiuni, de reacţii, de activităţi şi de senzaţii. Tot ce se află în jurul nostru generează aceste senzaţii şi dimensiunea spirituală se referă la ele. Ele sunt dincolo de aparent, la nivelul subconştientului. Senzaţia nu se materializează fizic, dar o simţi la nivel moral.

Cum ar putea chişinăuienii să contribuie direct la îmbunătăţirea aspectului oraşului?    

Pot să vin şi cu o experienţă personală în acest sens. Vreo trei ani în urmă am încercat să creez o societate de artişti, care să includă designeri, fotografi, regizori, specialişti în design grafic şi vestimentar, arhitecţi.  Mi-am propus să creez o societate în care forţa motrice ar fi transformarea locurilor publice sau momentelor neagreabile din oraş în opere de artă contemporană. Mi se pare o intervenţie cu puţin efort, dar care ar putea aduce la schimbări majore în felul cum arată, de exemplu: transformatoarele electrice, scaunele din parcuri, coşurile de gunoi, toate elemente vechi, care fiind  reabilitate,  ar putea deveni detalii ce s-ar încadra perfect în stilistica oraşului. Această idee este viabilă şi în prezent. Astfel,  fiecare ar putea contribui la înfrumuseţarea oraşului prin propria creaţie.

Organizaţia "Papergirl Moldova" anul trecut a încercat să înfrumuseţeze coşurile de gunoi de la Ciocana cu nişte floricele decupate din hârtie. Din păcate, poliţia i-a  observat şi a impus fetele să scoată totul.

Deja vorbim de o lipsă de cultură în unele  structuri ale statului. Este  imposibil să lupţi de unul singur cu asta. Părerea mea e că trebuie elaborate o mulţime de schimbări, care s-ar realiza  în foarte multe etape. În timp oraşul ar căpăta un aspect agreabil. Într-o societate cu o astfel de  înţelegere a realităţii, cum este la etapa actuală, un individ nu poate acumula în jurul său o forţă necesară pentru a schimba ceva radical.

Dacă tot eşti pentru arta urbană, ce crezi despre graffiti?

E o ramură aparte a artei contemporane. Prin felul meu de a fi, resping această artă, pentru că e la un nivel underground de înţelegere a anumitor valori. Graffiti, ca tradiţie, e utilizat pe pereţii clădirilor, pe afişajele din spaţiile publice şi mie mi se pare asta foarte murdar. În cazul în care există un spaţiu arhitectural,  care ar avea ca intenţie de a fi utilizat pentru graffiti, e ok. Sunt foarte multe programe de arhitectură care încurajează această ramură a artei. În cazul acesta sunt în regulă şi chiar pot aprecia integrarea acestei intervenţii artistice în spaţiu. Când totul e armonios – e foarte frumos.

Primarul Dorin Chirtoacă a apelat la ajutorul unor artişti urbani de peste hotare pentru a crea două piese graffiti uriaşe pe nişte clădiri destul de sumbre. Ce crezi despre ele?

În general, acest lucru e posibil, e actual. Ca element de artă contemporană, graffiti  trebuie să aibă un public care să înţeleagă această intervenţie. Pe lângă public trebuie să fie un  subiect şi un  mesaj. Când nu există relaţia între mesaj şi cel care trebuie să înţeleagă mesajul, această intervenţie nu are sens. Părerea mea e că intervenţiile artistice,  aprobate de primar,  nu au fost studiate în profunzime, nu a fost făcută o analiză a locului, a subiectului, a mesajului şi a publicului ce va primi  acest mesaj.

Totuşi, în mass-media continuă să apară afirmaţii, în special din partea d-lui primar, cum că Chişinăul e un oraş european.

Încep cu o experienţă proprie. Când am ajuns la Chişinău, era seara târziu şi primul lucru, pe care l-am făcut, a fost un cross prin parcul Valea Morilor. De când a fost reamenajat,  nu am avut ocazia să merg acolo şi chiar am rămas profund satisfăcut. Cât de neînsemnată pentru alţi oameni n-ar fi această intervenţie, dar eu m-am dus acolo cu scopul de a-mi face alergarea de seară şi eu mi-am îndeplinit scopul. Şi am făcut aceasta într-o atmosferă plăcută, iluminată, curată şi amenajată. Dar asta încă nu impune Chişinăul drept un  oraş european. Un oraş european trebuie să fie foarte organizat la toate nivelurile  ce definesc confortul vizual, auditiv, al simţurilor. Cred că dl primar ar trebui să se implice necondiţionat în elaborarea unor strategii simple, alături de  specialiştii  care înţeleg în profunzime structura oraşului, care fac o analiză minuţioasă a problemelor în cadrul anumitor spaţii şi în cadrul oraşului ca ansamblu. Altfel, sunt vorbe deşarte.

Natalia Sergheev

Foto: SirbuProduction

allfun

Еще Люди