Люди

Alexandru Luchiţa: Londra e oraşul care îţi permite să faci bani, dar şi să îi cheltuieşti

Alexandru Luchiţa: Londra e oraşul care îţi permite să faci bani, dar şi să îi cheltuieşti

A făcut sport şi televiziune, dar într-un moment anumit a decis să le ia cu el în suflet şi să aterizeze în Londra. După 8 luni, Alexandru Luchiţa revenit în ţară pentru 6 zile, ne-a explicat de ce plecarea sa nu i-a provocat regrete, ci doar realizări şi succese.

Nu am fugit de televiziune, ci de Moldova. Până la 25 de ani am realizat multe lucruri, însă nu sunt mulţumit din punct de vedere financiar. La fel, mă întristează că foarte mulţi oameni de succes şi capabili, pleacă peste hotarele ţării, dar asta e. Am ajuns şi eu la un punct de limită.

La ameninţarea că nu pot fi considerat patriot, eu aş folosi contraargumente. De mic copil am făcut sport, iar competiţiile sportive şi locurile de frunte nu îmi sunt necunoscute. M-am străduit să fiu un exemplu, pentru că am devenit şi maestru în sport. Atunci când am fost prezentator la TV m-am străduit să promovez sportul aşa cum e mai bine, dar toţi aceşti ani nu am simţit niciun feedback de la ţară, nicio bursă, nicio remunerare financiară, niciun beneficiu!

Stăteam la dubii, cântărind Bucureştiul şi Londra. Am ajuns la concluzia că trebuie să aleg cea mai grea etapă a vieţii şi anume cea de a rezista cumva în Londra. Toate direcţiile îmi arătau spre acest oraş. Îmi doream să ajung într-un megapolis. Acolo te pot prinde valurile şi să obţii succes sau să te alegi cu nimic.

În Marea Britanie fac fotografie, dar în Moldova am făcut televiziune. Mi-am definit că fotografia e job-ul şi hobby-ul meu pentru totdeauna. E ceea în ce mă regăsesc. Totuşi vechile delectări de a regiza scurtmetraje mă tentează şi acolo. Astfel, eu şi ideile mele nu au stat locului şi m-am întâlnit cu Nicon Caraman, un prieten şi fost coleg de la TV. El activează acolo ca şi actor. Deci actorul principal şi regizorul deja erau stabiliţi.

Cele 2 zile presupuse de filmări s-au transformat în 4 zile de filmări reale. Montarea mi-a furat şi mai mult timp, pentru că editorul stă la o oră şi jumătate de mine. Fiecare are treburile sale şi din punct de vedere al timpului chiar a fost greu. M-a ajutat un prieten fotograf care, pe vremuri, a lucrat în industria video, în Moldova. Marea problemă era că nu aveam camere de filmat. Deşi nu avea mare încredere, o cunoştinţă de a mea, şi anume originar din Londra, mi-a dat camera cu împrumut. Un alt englez m-a ajutat la ajustarea sunetului şi tot el a fost vocea de bărbat. Atunci când am avut nevoie de vocea mamei am sunat în Moldova, şi anume la actriţa Irina Boclincă. Au mai urmat nişte detalii la care am găsit cine să ne ajute.

Ideea scurtmetrajului "Londra lui Dan", născută la o cafea cu Nicon, este una simplă şi adevărată. Am accentuat faptul că unii tineri îşi doresc pur şi simplu să plece din ţară, fără un scop anume şi strategie. După ce ajung peste hotarele patriei, după primele greutăţi, sunt de acord să lucreze în diferite domenii neapreciate, cum ar fi: construcţii, chelneri etc. Tot aici putem încadra şi categoria tinerilor prea visători, care îşi doresc mai mult decât ei înşişi reprezintă şi, până la urmă, ajung la aceleaşi locuri de muncă. Poţi lucra într-o direcţie "low class", pe o perioadă mică şi doar pentru că îţi ajută cumva să îţi ajungi visul. Dar atenţie: a nu se uita de vis!

Scurtmetrajul nu este unul documentar, ci mai mult artistic. Mi-aş dori să-l prezentăm la festivaluri, dar pentru aceasta e nevoie de o muncă şi pregătiri foarte intense. La moment, sunt foarte ocupat şi fizic nu voi reuşi. Poate mi-ar trebui ajutorul cuiva în acest sens.

Aş vrea să mă lansez profesionist în industria producţiei video, chiar dacă m-ar costa ani de zile. Sunt pregătit să învăţ mult, dacă aceasta va duce la succes. Aş putea începe cu realizarea videoclipurilor pentru vedete.

În Londra orice ieşire e o investiţie. Trebuie să fii foarte calculat, ca să poţi economisi. Acolo e foarte costisitoare deplasarea prin oraş, chiria şi tot aşa...Dacă e să călătoreşti toată Londra în lung şi în lat te costă maxim 220 lei. Pentru un turist poate fi ok, dar pentru locuitori e destul de costisitor. În Chişinău, 200 de lei îi cheltui în decursul unei săptămâini. Cu toate astea se merită să trăieşti la Londra. E oraşul care îţi permite să faci bani, dar şi să îi cheltuieşti.

Când am decis să plec nu cunoşteam pe nimeni de acolo. Ştiam că poate cutare stă în Londra, dar cu cine nu aveam tangenţe. Aveam cunoscuţi la nivel de sfaturi, dar nimeni nu îmi putea asigura sau promite o cameră unde să trăiesc. Cum nu ar fi, eu eram conştient că trebuie să îmi găsesc pe cineva. Eram mereu pe forum-uri şi căutam o gazdă, însă nimeni nu îşi dorea un chiriaş migrant şi mai ales care vine dintr-o ţară necunoscută. Toţi cei care se duc, dacă nu cu Acord Travel, atunci merg la rude, pentru măcar câteva săptămâini. Şi aşa am aflat, cu 3 zile înainte de a pleca, că o rudă îndepărtată de a mea se afla demult acolo. Astfel, ea mi-a găsit o cameră şi eram cel mai fericit pentru că aveam unde locui.

Cei veniţi mi-au spus că  îmi voi găsi de lucru la construcţii, iar ex prietena mea - chelneriţă. Atunci când le-am spus că vreau să devin fotograf, ei normal că nu au luat-o în serios. Am înţeles din nou: oamenii peste hotarele ţării şi mai mult se subevaluează. Eu totuşi aveam încredere în forţele proprii şi prin faptul că sunt sociabil, mi-am făcut relaţii noi. Respectiv, am fost ajutat de ele.

Într-o seară am ajuns la un party organizat de ruşi. Apropo să ştii rusa, e un mare atu în Marea Britanie. Acolo am făcut cunoştinţă cu un DJ, căruia i-am făcut nişte fotografii. Acesta, la prima ocazie, m-a recomandat unui art director al unui club. Până în acest moment, au trecut 4 luni. Erau 4 luni de nimic şi de "Doamne fereşte"! Acest timp am discutat foarte mult cu persoane diferite şi calculam foarte mult cum să fac şi ce anume. La fel, am ajuns să fotografiez şi în unul din cele mai bune club-uri din Londra, în District, acolo unde lucra fosta mea prietenă. În acel local cele mai cunoscute vedete vin să se odihnească sau să susţină concerte. Astfel am ajuns să o fotografiez pe Antonia, 50 Cent sau Ciara. Acum lucrez într-un club mai simplu.

Recunosc - sunt un workaholic! Cu cât lucrez mai mult, vreau şi mai mult. Poate se trage din copilărie, atunci când nu dormeam la amiază la grădiniţă ci mergeam cu tata la antrenamente. Atunci când stau îmi pare că nu sunt util societăţii şi pot intra chiar în depresie.

La moment îmi fac studiile în domeniul bussines/marketing, iar în afara cluburilor de noapte, lucrez cu Diaspora Română şi mă promovez pe site-uri engleze. Am fotografiat foarte multe etnii, începând cu sirieni şi terminând cu indieni. Am observat că asiaticii sunt nebuni după şedinţe foto.

Cristina Evtodii

allfun

Еще Люди