Люди

Dan Rima: Sufletul dansează la toţi, corpul – doar la cei aleşi

Dan Rima: Sufletul dansează la toţi, corpul – doar la cei aleşi

Nietzsche spunea că nu ar crede într-un dumnezeu, care nu poate dansa. Şi nu e de mirare, dansul este expresia faptului că putem fi mai mult decât nişte corpuri ce se nasc şi mor. E metafora mişcării, poezia gesturilor. Cei ce îl practică oficiază un ritual divin de conexiune la sursa supremă de energie. Cu un astfel de artist am vorbit astăzi. Dan Rima, tânărul care face dans mai mult de un deceniu, ne-a povestit despre soarta dansatorului, filozofia acestei arte şi despre  Moldova în contextul schimbărilor din lumea dansului.

Dan, cum crezi, de ce oamenii au început să danseze?

Dansul există încă din antichitate. Toţi ştiu că pe atunci oamenii dansau haotic, sălbatic, aveau nişte mişcări absolut ciudate, dar care reprezentau emoţiile lor şi care erau o expresie a necesităţilor interioare. Dar dansul evoluează foarte repede, în fiecare lună se schimbă stiluri şi apar trend-uri. Fix ca în muzică, nici nu ştii care stil va prinde. Acum e în vogă stilul Gaga, Jazz&Funk, contemporan. Dar la fel ca mii de ani în urmă, dansul există pentru a exprima ceea ce simţi.

Deci, toţi oamenii au acest talent.

Era o frază ce reda perfect esenţa situaţiei: "Sufletul dansează la toţi, corpul – doar la cei aleşi". Dacă nu poţi reda de pe scenă toată gama emotivă, nu ai farmec. Trebuie să străpungi un spectator cu privirea, ca el nici să nu mai vadă mişcările, ci să simtă - de parcă dansează cu tine. Dansatorul trebuie să aducă privitorul în scenă.

Ce stil de dans abordezi?

Cel contemporan. E un stil foarte liber, personal, în care mă regăsesc totalmente. Îmi place să dansez şi hip-hop sau pop, atunci chiar încerc să stabilesc acel contact cu publicul, dar când dansez în stil contemporan, sunt purul "Eu" pe scenă, nu mai văd pe nimeni şi nu mă mai gândesc la nimic. Mă simt fericit, mă simt iubit, mă simt absolut.

Care a fost drumul tău spre cariera de dansator?

Am început a dansa de la cinci ani în formaţia Codreanca. Acolo am făcut dans sportiv 11 ani. Au fost şi urcuşuri  şi coborâşuri. Ştii, când eşti copil, mai vrei să laşi totul baltă  şi să ieşi afară, să te joci cu prietenii. În astfel de momente, maică-mea era cea care "mă trezea" la realitate, spunându-mi: "Tu chiar vrei să laşi în spate atâţia ani de dans pentru ca să ieşi de câteva ori şi să baţi mingea?". Cuvintele ei mă puneau pe gânduri şi următoarea zi mergeam la sală. Pe la 15 ani mama m-a întrebat mai în glumă, mai în serios, dacă vreau să învăţ în România. Ea nu s-a aşteptat că voi spune da. Astfel, am ajuns în Constanţa, lângă mare, care dintotdeauna era o inspiraţie pentru mine.

Cum ai ajuns să te regăseşti în stilul contemporan?

De la Codreanca eram obişnuit cu dansuri sportive. De aia am decis să fac o schimbare, fiindcă doar cu un bagaj de  dansuri sportive nu faci faţă în Europa. Cu jumătate de an înainte de a merge în România, am mers la Teodor Balet. Această trupă m-a cucerit prin faptul că dansau cele mai diverse stiluri: hip-hop, balet, dar mai ales jazz. A fost o experienţă foarte plăcută. Anume acolo au fost puse bazele dansului contemporan, ca a unui stil familiar mie. Dar mă simt la fel de comod în orice alt stil de dans.

În ce măsură dansul ţi-a format personalitatea?

Dansul foarte mult educă. Ai un anumit regim, faci totul la o oră strictă şi la un anumit nivel. Astfel, dansul disciplinează. Când eşti în sală, deja nu mai aştepţi ca cineva să te tragă de mână şi să-ţi zică: "Hai, dansează!", ci faci totul singur. Deja eşti conştient – dacă te dor muşchii, trebuie să îi întinzi, dacă vrei să-ţi iasă bine o mişcare, repeţi totul de sute de ori. Asta e viaţa unui dansator – eşti permanent gata. Puţini oameni ştiu câtă muncă stă în spatele unui vis.

Într-adevăr, această lume nu iartă slăbiciunile. La ce trebuie să te aştepţi?

Vor fi oameni care te vor răni, care vor încerca să-ţi ştirbească din personalitate  prin critica lor. Mie îmi spuneau că nu voi ajunge să dansez pe scenele mari sau că nu voi deveni un dansator bun. Cuvintele astea dor, foarte mult dor. Cu timpul, înveţi să eviţi aceste chestii. Dar când eşti copil şi eşti sensibil, în aceste momente îţi pare că-ţi cade cerul în cap. Din acest motiv, chiar am avut o perioadă când nu mă dezvoltam ca profesionist. Dansam fără a mă perfecţiona. Anume atunci mi-am lărgit spectrul de stiluri abordate: cabaret, street dance, aceleaşi dansuri populare. Când am făcut schimbarea asta, am înţeles că îmi place să dansez tot. Asta e, trebuie să fim mereu puşi pe schimbare, mai ales fiind  artişti.

Eşti foarte tânăr, abia ai trecut în clasa 12-a. Cum reuşeşti şi cu studiile, şi cu cariera?

E complicat, câteodată eram prea epuizat fizic, nu reuşeam să mai merg la şcoală. Dar îmi reuşeşte. Îmi dau seama că studiile contează. Am refuzat foarte multe oportunităţi, doar fiindcă nu am absolvit liceul. Am fost şi la casting-ul pentru primul film 3D autohton. Oamenii mi-au zis că ar fi vrut să colaboreze cu mine, dar nu vor să-mi strice viaţa cu regimul strict de filmare. Dar, sunt sigur, vor fi propuneri şi pe viitor. Eu nu pot sta pe un loc. Imediat după absolvire, voi pleca la hoinărit lumea.

Ai participat la X-Factor, un concurs de muzică. Cum ai ajuns să evoluezi ca interpret, fiind dansator?

Această idee mi-au propus-o chiar organizatorii, fiindcă m-au auzit cum cânt la un karaoke "Dirty Diana" de Michael Jackson. În general, cântam şi mai înainte: pentru mine, pentru prieteni, apoi chiar la un concert al basarabenilor din Constanţa. Am acceptat mai mult în glumă, de ce nu aş încerca? Am trecut de primele etape şi am ajuns pe scena mare. Însă aici m-am oprit. Nu aveam pregătirea profesională pentru asta. Am picat la partea tehnică, nici nu ştiam să cânt la un microfon profesional. Le-a plăcut că am făcut show, însă la capitolul canto mai aveam de lucrat. Asta a fost o experienţă unică, care m-a determinat să mă dezvolt şi în acest domeniu. În viitor, intenţionez să fac câteva piese, dar după ce mă voi forma vocal într-atât de bine, încât "să sparg". Aş dori să devin un artist complex.

Cred că astfel de concursuri nu sunt despre câştigat, dar despre faptul cum fructifici participarea.

Da, trebuie să "ai coaie" şi să fii băgăcios. Când mergi la un casting, trebuie să le demonstrezi că tu rupi. După concursurile gen "Românii Au Talent" te simţi bine. Te simţi persoană publică, oamenii te cunosc pe stradă. Dar chestia asta dispare în câteva luni. Trebuie să continui să faci ceva: să scoţi piese, să mergi la emisiuni. Altfel, oamenii te vor uita. Vorbisem cu o cântăreaţă de operă din Bucureşti, foarte influentă în aceste cercuri, despre experienţa mea la X-Factor. Fără a apela la cuvinte dulci, mi-a zis direct că sunt prost. Nimeni nici habar nu mai are cine a câştigat X-Factor. Care ar fi poanta să fii primul, dacă nu ştii ce să faci cu asta pe viitor?

Cu ce evoluări scenice te mândreşti?

Anul trecut, când am învăţat la Bucureşti la Colegiul de Coregrafie, am lucrat la un teatru mic, unde m-am simţit extraordinar. În Constanţa, în primul an de studii am avut doua spectacole de dans contemporan şi în ambele cu roluri principale. Ultima apariţie o am în videoclipul tânărului fenomen din România – Nicole Cherry, în cel de-al doilea single "Yes, I can".

Spuneai la început că dansul e în permanentă schimbare. Îţi place în ce direcţie acesta se dezvoltă?

Nu-mi place felul în care dansul se dezvoltă în Moldova. Cel mai puternic coregraf este America, de acolo vin tendinţele. Piaţa din Chişinău e prea mică şi publicul nu e receptiv la schimbări. Dacă în România s-ar accepta băieţii care dansează pe tocuri, în Moldova – nu. Îţi dai seama ce ar fi, dacă Kazaky ar ieşi în PMAN. De asta au evoluat într-un club de noapte, cu oameni care erau gata pentru ce vor vedea. Împreună cu dansatorii, în Moldova trebuie "să crească" şi publicul.

Natalia Sergheev

allfun

Еще Люди