Columns

Il Separatio

Il Separatio

Licitaţie pentru capodoperă

Urcasem zilele acestea într-un taxi si am rămas foarte plăcut surprins de atmosfera din maşină: era foarte curat, un miros proaspăt cu o uşoară aromă de vanilie, dar cel mai important – era o muzică de calitate. Cine merge frecvent cu taxiul cu siguranţă mi-a înţeles surprinderea

.

Dar să revenim la muzică, cânta melodia lui Joe Dassin "Et si tu n'existais pas", cu siguranţă cunoscută de fiecare. Observasem că şoferul îngâna melodia cu mult entuziasm şi la un moment dat nu s-a abţinut:

  • Domnule, sper că nu vă deranjează muzica, însă dacă numai aţi şti cât de mult îmi place melodia aceasta?!
  • Nu vă faceţi griji, îmi place şi mie melodia aceasta.
  • Cât de frumos a putut să compună Toto Cutugno, am fost la concertul lui de anul trecut şi abia aştept concertul din octombrie.
  • Joe Dassin cântă această melodie, m-am grăbit eu să-l corectez.
  • Da, dar să ştiţi că i-a fost compusă de Toto Cutugno, care a compus şi pentru mulţi alţi artişti din acea vreme.
  • Nu ştiam de asta, într-adevăr este o melodie excepţională.
  • Aşa e, adăugă el insistent. Cât de mult mi-ar plăcea să pot să înţeleg şi ce cântă.

Atunci i-am tradus primele două rânduri, care oarecum reflectă şi sensul întregii melodii: Et si tu n'existais pas, Dis-moi pourquoi j'existerais (fr.) = Şi dacă nu ai exista, Spune-mi de ce aş exista eu.

Dar imediat ce am tradus - am fost copleșit de amintirile din adolescenţă: despre marea mea dragoste din anii studenţiei şi despre cum eram sigur că nimic pe lumea asta nu va putea să ne despartă vreodată. Când dragostea era în forma ei oarecum pură, neinfluienţată de maşina parcată la poartă, de localurile care le frecventam, de presiunile părinţilor care insistă că tre’ de însurat – era simpla dorinţă de a fi anume cu această fată şi punct.

Doar că niciodată nu i-am spus de chestia această. Îmi părea inaccesibilă, ca-n vis. Şi hotărâsem că iniţial trebuie să mă afirm cumva ca să pot pretinde la o relaţie cu ea. Da, am ieşit cu ea de câteva ori, doar că nu am sesizat sau poate nu am avut priceperea să prind măcar un semn din partea ei, că ar vrea şi ea acelaşi lucru. Şi nimic nu mă făcea mai  fericit, decât gândul obsesiv că trebuie cumva să o cuceresc. Doar că era culmea naivităţii să presupun că ea nu va fi curtată şi de alţii, căci cu siguranţă nu eram eu unicul ochios care a sesizat că fata e frumoasă şi foarte atrăgătoare.

Şi,  bineânţeles,  că tragedia a venit destul de repede – ea s-a măritat peste un an cu un tip bine realizat, care era cu 10 ani mai mare.

Şi acum când stau să reflectez asupra acestei situaţii, mi se pare că o dragoste de asemenea intensitate n-am mai simţit decât o singură dată după. Nu că ar fi secat, doar că nu prea mă mai scoate nimeni din minţi şi nu-mi generează asemenea palpitaţii.

Dacă ar fi să fac iarăşi o analogie, e ca atunci când vrei să-ți iai o maşină nouă. Vrei un RR Vogue, însă îţi cumperi o Mazda. Sau îţi permiţi să-ți procuri Vogue, dar nu-ţi permiţi costurile ulterioare de întreţinere şi îţi dai seama că pe termen lung nu vei face faţă. Nu că Mazda ar fi o maşină urâtă sau rea, doar că ea nu este maşina de vis.

În fine,  ideea era că atunci când inima şi mintea sunt dormice de o relaţie, iminent apare  acea unică persoană cu care vrei să fii cu adevărat. Restul, aşa, nu sunt decât fărâmituri de pe masa celor pe care i-am lăsat să liciteze primii. Acea unică persoană  se conturează destul de repede din mulţime, ea este cea mai frumoasă, cea mai deşteaptă, cea mai feminină şi deloc nu contează că nu are treabă nici cu jumătate din prostiile care tu le credeai obligatorii la viitoarea parteneră.

Asta vreau să vă doresc: să aveţi suficientă pricepere, răbdare, energie şi resurse să licitaţi pâna la capăt anume pentru cine vă doriţi cu adevărat.

Еще Columns