Люди

Nicoleta Esinencu şi bălegarul teatrului moldovenesc

Nicoleta Esinencu

Printre intelectualitatea în etate, Nicoleta Esinencu e cunoscută drept "copilul teribilist al lui Esinencu", scriitor basarabean cu renume. Pentru tânăra generaţie, ea e cel mai non-conformist regizor, care şi-a creat propriul teatru experimental – "Spălătorie". Ce presupune criza în dramaturgia moldovenească şi ce înseamnă un teatru angajat politic, Nicoleta ne-a explicat în interviul de mai jos.

Cu ce a început criza în teatrul din Moldova?

Din punctul meu de vedere -  cu lipsa de personalitate. Nu lipsa banilor, deşi foarte mult se vehiculează despre asta. E adevărat că teatrul este o artă ce necesită cheltuieli destul de mari. Dar, în acelaşi timp, s-au făcut atâtea lucruri în lume şi fără bani. S-a demonstrat că este posibil. E o criză de integritate. Teatrele acum au început să semene cu partidele politice. Încotro bate vântul -  acolo se îndreaptă şi ele. Teatrele fac politică: sunt teatre de Guvern, de Parlament, de Plahotniuc, de Filat, de Chirtoacă. În teatru nu sunt oameni, care ar avea coaie. Vorbesc atât de regizori, cât şi de actori. Ei şi-au asumat cumva rolul de: "Eu ies în scenă, nimic mai mult". Nu-i interesează în ce spectacole joacă, despre ce joacă. Regizorii tot nu sunt interesaţi ce montează şi de ce o fac anume astăzi. Sunt cazuri de montat la comandă, jucat pentru interese. E foarte puţină gândire în ultimul timp.

Dar unde sunt oamenii de vază care făceau teatru cândva?

Eu cred că totul s-a schimbat mult prea repede. Noi n-am reuşit să urmărim şi să facem faţă schimbărilor. Când s-a destrămat URSS, progresul a mers mult prea repede şi atunci noi am făcut greşeala fatală: am ignorat şcoala în totalitate. Noi am crezut că putem cumva să ne descurcăm prin "geniul" propriu. Şi asta e o altă problemă – lipsa şcolii. Noi nu educăm. Eu am învăţat la Universitatea de Arte şi foarte târziu am înţeles, că ceea ce se educă acolo nu e sub nicio formă o personalitate. Se distruge din start o gândire colectivă, se educă mici actori care seamănă cu cineva. Am rămas cu un sistem teatral cu care n-am ştiut ce să facem. Stanislavski vorbea foarte mult despre elementul numit "astăzi". Să vorbim astăzi în maniera în care se făcea acum o sută de ani nu mai este valabil.

Îmi pare că tatăl tău îţi spunea aceleaşi lucruri.

Exact. Îmi amintesc cum făceam nişte exerciţii la facultate şi asta era remarca permanentă a tatălui meu: "Scrie despre astăzi!". Acest astăzi îl simţi vrei nu vrei, oricum, trăieşti într-o societate şi cât de mult n-ai vrea să fii în afara sistemului, nu o poţi face în totalitate. Simţi ce se întâmplă şi asta te provoacă, te enervează, ai despre ce vorbi. Vorbind despre criză, noi cumva ne-am resemnat, nu ne mai interesează dacă avem sau nu avem subiecte. Am uitat, de fapt, despre rolul scriitorului şi a omului de teatru într-o societate. Şi da, eu chiar cred că artiştii trebuie să joace un rol în societate, nu doar cel de pe scenă.

Teatrul are menirea de a trata probleme actuale, iar în Moldova chiar sunt probleme de discutat. Unde e teatrul?

Este dezinteres, frică de face ceva nou, de a încerca ceva altfel. Totul se pierde în cotidian, în viaţa de zi cu zi.

Dar cei ce fac studiile peste hotare? Poate ei vor reuşi să amelioreze situaţia?

Foarte multe depinde de om şi de şcoala, pe care o face. Nu pentru toată lumea e de folos să facă o şcoală bună. Pentru un artist e important să aibă o personalitate puternică. În cazul acesta, el are şi ce spune. Faptul că a făcut o şcoală bună nu neapărat va rezolva orice problemă. Public există pentru tot felul de chestii. Bineînţeles, trebuie să fie montat şi Shakespeare, şi Cehov, dar în acelaşi timp trebuie să fie şi dramaturgie contemporană. La acest capitol o ducem foarte prost, în special în cazul regiei tinere.

Cum au reuşit dramaturgii clasici să scrie despre astăzi, dar să rămână actuali şi peste sute de ani?

De fapt, temele sunt întotdeauna aceleaşi. Deseori aud cum se spune: "Acesta este un text despre Moldova, pentru realitatea de aici". Eu nu cred că există o problemă caracteristică unei singure ţări. Totul e într-un circuit continuu, lumea nu se schimbă cu una cu două.

Nu există teatru fără public. În ce măsură criza teatrului e criza spectatorului?

Atâta timp cât este un spectator în sală – public există. Fiecare om contează. N-aş zice că publicul e un motiv al crizei din teatru. E uşor să dai vina pe nişte factori externi şi să nu cauţi vina în tine. Cred că publicul ar putea fi atras mai mult. În cazul "Spălătoriei", noi încercăm să construim o comunitate. Publicul nostru se educă împreună cu noi. Încercăm să avem discuţii. Din ele descoperim, de fapt, ce s-a înţeles şi ce a rămas nedescoperit. Spectatorii deseori îşi pun mult mai multe întrebări decât noi şi interpretează lucrurile altfel. Vreau să cred că acesta e momentul important – publicul să crească împreună cu artiştii de teatru.

Dar existenţa unui teatru experimental nu e o dovadă a dezvoltării dramaturgiei autohtone şi că, în general, ar fi greşit să vorbim despre stagnarea ei?

O problemă destul de mare este în organizare şi structură, deşi puţini sunt interesaţi de acest subiect. Bineînţeles că totul e controlat în funcţie de cine e la Guvern, cine e la Ministerul Culturii şi care partid deţine puterea. Nu s-au mai organizat concursuri de directori de teatru, aşa cum prevede legislaţia,  nu mai ştiu de când. Boris Focşa a fost directorul teatrului "Luceafărul", apoi a devenit Ministrul Culturii şi a cedat locul soţiei sale, după care iarăşi s-a întors la "Luceafărul". Nici un concurs anunţat, nimic. Despre ce probleme ar putea vorbi un teatru de acest gen? Care este momentul de onestitate al teatrului, în momentul în care el ar face un spectacol despre corupţie, când însăşi superiorii sunt antrenaţi în astfel de scheme?

Apropo de Boris Focşa, cândva el a spus că teatrul "Spălătorie" este un teatru de formă, şi nu de conţinut. Cum aţi reacţionat la asta?

Mi-amintesc exact acest moment. În principiu, pentru mine sunt destul de importante toate părerile, şi pozitive, şi negative. Boris Focşa ar fi trebuit să înceapă prin a veni la acest teatru. Nu merită să discutăm asupra acestui aspect. Cred că a trântit-o şi el, aşa, să nu pară prost, că l-au întrebat şi el nu ştie.

Vorbind de păreri, există critică de teatru calitativă, în afară de cea a miniştrilor?

Aoleu, chiar e catastrofal cu asta în Moldova. Din experienţa mea, criticii foarte rar calcă pe la noi. Nici n-am mai observat să se scrie în ultimul timp despre teatru, nu mai sunt cronici autentice. Şi apoi, noi trăim într-o ţară destul de mică în care vrem să spunem de bine. Pentru ce să-l critici pe cutare, dacă într-o zi poate vei avea nevoie de el. Sau nu criticăm, fiindcă nu vrem să-l supărăm. Noi nu vedem critica ca pe un element constructiv şi necesar. Ca o discuţie matură şi profesionistă, care ar provoca oamenii să lucreze, să fie mai buni.

Din câte înţeleg, criză e peste tot: în ţară, în teatru, în oameni.

Ştii, discutând cu tine, îmi dau seama că termenul de criză nici nu se potriveşte. Dacă teatrul din Moldova ar fi într-o criză, dacă ar avea loc un colaps interior, s-ar scutura ceva şi s-ar vrea să se facă ceva. Dar la noi e o apatie, o moleşeală, aşa, ca o balegă mare. Şi cel mai mult mă uimeşte faptul că tuturor le place această stare şi pentru ei nimic nu mai contează.

Natalia Sergheev

allfun

Еще Люди