Люди

Mihai Ungureanu: Dragă Moldova, eh cum te-aş mai picta

Pictorul, Mihai Ungureanu s-a născut la Chisinau. Copilăria i-a fost una frumoasa, pentru gradinita sa, casa sa. Deşi locuieşte în Italia, Mihai nu uită de dragostea sa faţă de patrie. Despre asta ne-a şi vorbit, pentru că, în lucrările sale asta şi incearcă să ne arate tot ce înseamnă ... sat, lemn, piatră, poartă şi portiţă.


Nu ştiu de unde şi cum am căpătat eu dragostea asta de tot ce inseamnă ... sat, lemn, piatră, poartă şi portiţă, oale de lut, rîndunică, peretari, lînă, traistă, pădure, pe deal, izvor, mîndră si fecior ... şi multe altele ... Cum ? Nu ştiu ... nu ştiu unde am văzut şi simţit eu astea la etajul 8 într-un bloc din Chişinău. Băiat de la oraş să se încurce cu aşa ceva ?... . Da uite că totuşi m-am cam lipit eu de aceste lucruri. Şi încă cum !


Din povestirile spuse de mama şi tata am înţeles că ei au fost aproape de toate astea ... ei au mirosit şi mîncat din ale Moldovei. Uite şi răspunsul. S-o fi tras de la ei toată treaba asta cu "pereţii văruiţi, cu "gărducianu" de nuiele şi ulcioruşu în "paru" gardului,  aprope de poarta cu acoperişul de şindrilă, unde pe o buturugă în formă de scaun stă o băbuţă într-o ie de toată frumuseţea" ... iaca na, că nu mă pot opri.


Şi totuşi, draga ţară ... ţărişoara mea ... eh cum te-aş mai picta ... măcar şi de-aici din Italia ...

Copilăria a fost una foarte frumoasă. Frumoasă, pentru că grădiniţa noastră, adică a mea şi a fraţilor mei mai mici, Gavriil şi  Emanuel, acasă a fost. Acolo mama şi tata erau "educatorii". Mai buni "educatori" nu cred că găseam pe faţa pămîntului. Şi uite aşa am prins eu împreună cu fraţii a păşi pe calea mamei, conduşi de tata ... şi anume pe calea picturii.

2002 este anul în care am păşit pentru prima dată pragul Liceului Academic de Arte Plastice "Igor Vieru". Primii patru ani am studiat acuarela cu domnul Igor Savin. Ceilalţi patru ani am studiat uleiul cu domnul Victor Cobzac.  După finisarea liceului în 2010 am mers mai departe,  la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, unde am studiat pe parcursul unui an şi trei luni de zile la facultatea de grafică.

În 2011, însă, aşteptat de familie în Italia, mi-am făcut bagajele şi am plecat. În Italia am fost nevoit să aştept un an pentru a-mi continua studiile la Academia de Arte Frumoase din Veneţia.


Toată dragostea asta, de care ziceam mai sus,  era ea şi înainte de venirea mea în Italia, doar că nu era aşa de intensă. Dar uite că după doar două săptămîni petrecute departe de "casă",  tot dorul s-a adunat, a prins rădăcini şi a dat naştere la ceea ce fac astăzi.

Astăzi mai mult ca oricînd pictez draga ţărişoara mea … măcar că sunt aici în Italia … .


Acum sunt student în anul întii la Accademia di Belle Arti di Venezia. Totuşi, pe lîngă academie timpul meu prinde valoarea cuvenită,  lucrînd la prima mea expoziţie personală. O expoziţie care pentru mine este o lucrare integră... .

În această expoziţie se vede cel mai bine toată dragostea mea pentru cele de "acasă". Expoziţia constă din 5 panouri şi 51 de lucrări.


Panourile au albul varului şi sunt închegate ca o casa veche bătrîneasca. La colţuri am folosit "coada de rîndunică". M-am inspirat mult din pozele, pe care le-am vazut pe internet de la muzeul Astra din Sibiu.

Acolo aş vrea să mă pierd vreo două luni. Să pictez tot colţişorul de casă şi tot cuptoraşul, care stă în muzeul Astra.


În majoritatea lucrărilor am avut pe inimă să folosesc simbolul şi peisajul,  care imi aminteşte de plaiul natal. Îmi place sa abordez diverse subiecte, ca de exemplu: singurătatea, dorul, natura, chiar si divorţul sau familia în gama asta de ornamente şi culori tradiţionale.

Dar pentru că multe din tradiţiile moldovenesti şi multe din ornamentele tradiţionale au rădăcini pagîneşti,  am ales doar să mă inspir din ele nu şi să folosesc cu exactitate semnificaţia deplină.

Adică,  mai mult interpretez tot folclorul poporului pe care îl descopăr încetul  cu încetul.


Cel mai mult îmi place la viaţa de la sat legătura omului cu natura. Adică, cum se regăsesc din nou creaţiile lui Dumnezeu împreună. Cum omul e strîns legat de ploaie şi de soare, de vînt şi de ninsoare. Cum omul adoarme cu amurgul şi cum se scoală cu zorii zilei.

Prima lucrare în care am pus lucrurile despre care v-am zis a fost "În aşteptare".  Am încercat să pun tot ce am avut  în cap pe hîrtie: casa bătrînească, peisajul moldovenesc, portiţa maramureşeană. După lucrarea asta parcă am prins un gust pe limbă,  de care nu am putut scăpa. Şi imediat după "În asteptare"  am pictat o altă lucrare,  pe care am numit-o "Autoportretul "Acasa". Şi aici,  la fel, îndrăgostit de poarta cu acoperişul din şindrilă, nu puteam a mă regăsi mai bine decît la umbra unei porţi din astea. Şi de atunci nu pot scăpa de imaginea lemnului în lucrări. Şi în următoarea lucrare "Suflet de copil – Vine ploaia" nu am putut să nu folosesc iarăşi poarta mea iubită. Plus la toate astea, într-o ziulică îmi venise ceva în cap. Zic: "Băi frate, poarta asta îi tare frumoasă ... acoperişul, parii porţii care au şi ornament ... foarte frumos. Ia să facem, noi bre, o ramă ca nişte pari de poartă". Şi uite aşa m-am apucat şi am sculptat în lemn ca să fac o ramă.


Tehnica pe care o ador la moment, care este un mix de acuarelă şi pix cu gel negru la bază , dar şi din cel albastru, roşu şi verde, am prins-o din Academia din Chişinau.

Ramele pe care le fac, deasemenea, tind a reprezenta ceva din cultura noastră. Multe din ele au culoarea lemnului de nuc. Culoare de care nu mă pot despărţi acum. Sau unele au culoarea neagră ... care îmi aminteşte de negrul din zonele de nord-vest ale României, de prin Maramureş. La lucrarea "În aşteptare" am folosit şi fire de lînă,  pentru a da ramei o interpretare a covoraşului care se pune pe perete în casele de la sat.


Şi cînd mă gîndesc la o lucrare, trebuie mai întîi să o am bine conturată în cap,  ca să pot să trec la suprafaţa albă de hîrtie sau pînza. Problema este că de multe ori cînd Dumnezeu îmi aprinde luminiţa aia,  care vrea să lumineze mai tare şi mai tare şi care parcă îmi arată lucrarea gata,  afara e noapte.

Toată lumea doarme, numai eu nu pot să dorm. Şi evident sunt cazuri cînd mă scol şi fuga la o bucaţică de hîrtie, unde schiţez idea. Dar voi credeţi că asta mă linişteşte?  Nu prea. Trebuie  să mai gîndesc vreo două ore pînă mă i-a somnul.

Aşa-i cu inspiraţia asta.

Şi uite aşa, plecat departe de izvor, oricum dragă ţărişoara mea … eh cum te-aş mai picta … şi te-aş picta … şi te-aş picta .


Evelina Tiushenco

allmoldova

Еще Люди