События

Football Quiz a ajuns la jocul 8

Football Quiz a ajuns la jocul 8

Primul sezon al proiectului Football Quiz a ajuns la jocul 8, completînd astfel două treimi din sezon, perioadă în care schimbarea de situaţie la vîrful clasamentului, s-a perindat cu o viteză ameţitoare, echipele care au intrat în horă pe parcurs făcînd mulţi peri suri favoriţilor. 

Jocul 8 a consemnat victoria echipei Fratria şi, totodată, revenirea lor în fruntea clasamentului general, de unde i-au detronat pe ocupanţii locului doi, echipa Code Hunters. Salutăm revenirea celor de la Torpedo, care încă se vor bate din greu pentru poziţia a 3-a, mai ales că vine tare din urmă revelaţia concursului – echipa Veris.

Se pregătesc de sezonul doi, cu deja 4 "meciuri amicale" în acest sezon, băieţii de la InStat iar cea mai veselă echipă – 6 Kadrov, a fost la "tu" cu veselia şi buna dispoziţie. Felicităm toate echipele care au participat în cel de-al 8-lea joc al sezonului şi aşteptăm toţi doritorii care vor să ni se alăture să se înscrie pe pagina de Facebook a proiectului>>  

Еще События