Columns

Il Separatio

Il Separatio

Nimic întâmplător

Fata asta trebuie să fie a mea!, mi-a trecut atunci imediat prin gând.

"O femeie care mereu critică acţiunile bărbatului, în speranţa că acesta va fi mai bun, este exact ca bărbatul care mereu îi reproşează femeii că arată rău, contând pe o schimbare."

Eram pe la 19 atunci, perioada când bărbaţii capătă deja anumite cunoştinţe în ale dragostei, dar cu încrederea în sine şi subtilităţile unor relații stau cam prost. Mă întorceam de la Facultate, trecând îngândurat pe lângă parcul central şi, când colo, din parc ieşise ea, Diana. Arăta absolut incredibil fata aceea: cam 1.72, brunetă cu ochi albaştri, un corp bestial şi foarte multă siguranţă în privire şi gesturi, aspecte care pe mine niciodată nu mă lăsau  indiferent. Plus că mai era şi îmbrăcată foarte elegant.Se vedea clar că hainele nu erau procurate din magazinele autohtone, iar pe vremea aceea asta era o raritate. Mai târziu am aflat că era amanta unui diplomat străin, dar nu mai contează oricum.  

- Fata asta trebuie să fie a mea!, mi-a trecut atunci imediat prin gând.

Am urmărit fata să ştiu exact unde se duce. A mers la un salon service de computere, ce aparţinea unui bun cunoscut de-al meu. Imediat aflasem adresa, nr. de telefon. şi numele ei.

În aceiaşi seară i-am trimis un buchet cochet de lalele, fiindcă era luna mai şi mie tare-mi plac lalelele. Apoi aflasem că mergea la nuş’ ce club de dansuri, doar că eram prea ocupat atunci cu sesiunea de vară ca să mă înscriu şi eu.


Fiind totuşi un oraş foarte mic, aflasem că aveam o prietenă în comun, cu care eram în relaţii destul de bune. Şi atunci am inventat altă şmecherie: am aflat când are Diana orele de dans şi am întrebat prietena dacă nu ar vrea să mergem împreună la lecţiile de dans. I-am mai spus că am programat o audienţă anume pentru ziua şi ora respectivă.

Toată strategia s-a dovedit a fi foarte reuşită, deoarece aşa am ajuns s-o cunosc şi eu în sfârşit într-o manieră "civilizată". Mă străduiam să fiu foarte tacticos, în acelaşi timp distant şi cu mesajul clar că nu am nici un fel de relaţie cu prietena noastră comună.

Apoi, peste circa o săptămână, "absolut întâmplător" am întâlnit-o în drum spre casă. Imediat mă recunoscuse şi acceptase propunerea să bem un ceai la o cafenea din apropiere.

Mai ştiţi de situaţia care o dau drept exemplu toti specialiştii în comunicare? Dacă aţi nimeri în lift pentru câteva zeci de secunde cu omul care poate să Vă schimbe viaţa, ce i-aţi spune? Păi cam aşa m-am simţit eu. Am glumit, i-am făcut complimente, am făcut-o şi pe deşteptul puţin (nu că m-aş fi prefăcut, că-mi iese de minune))). M-a lăsat s-o conduc acasă şi mi-a dat şi nr. de telefon, iar eu l-am notat de parcă nu-l ştiam deja foarte bine.

A doua întâlnire a fost deja megaromantică, iar la sfârşit i-am dăruit un buchet de lalele, absolut identic cu cel care i l-am trimis incognito. Ea mă privise mirată, era plăcut surprinsă. Probabil, și-a dat seama  că creierul meu a fost pus puţin la încercare pentru a o cuceri.

La cea dea treia întâlnire nu Vă mai spun ce am făcut, fiindcă deja de câteva zile n-am avut aşa ceva şi am un chef nebun )).

Într-un final, ea plecase în Elveţia ca să-și continue studiile. Ne-am  revăzut abia peste trei ani şi, spre fericirea mea, trecusem peste primele două întâlniri, iar la a patra nici nu s-a ajuns. Cu toate că nu-nţeleg cu ce ocazie mi-am amintit de asta că iarăşi mă enervez!! ))

Ideea-i că nimic nu este întâmplător în lumea această şi că nu doar rezultatele, ci şi oportunităţile omul poate să şi le creeze uneori absolut singur.

Apropo, citatul de la început n-are nici o treabă cu istorioara, doar am vrut să-l împart cu voi.

Еще Columns