Люди

Kristina Vix'n: Despre importanţa orelor cu soare

Kristina ne-a dezvăluit secretele din spatele unui mix calitativ şi despre echilibrul unei vieţi de noapte şi a unei vieţi liniştite, în care se dedică zi de zi jobului.

Muzica poate fi un stil de viaţă în care te regăseşti?

Muzica mi-a fost tot timpul o prietenă. Chiar dacă nu am studii muzicale, am avut o pasiune mare pentru muzică încă de când eram mică. Aşa cum sunt copil crescut la ţară, eram foarte limitată în ceea ce ţine de trenduri muzicale, dar am încercat tot timpul să ascult ceva mai mult, mai diferit decât ceea ce se asculta în jurul meu. Devenind studentă, am fost surprinsă de posibilităţile pe care ţi le poate oferi oraşul. Câţiva ani mi-au fost de ajuns ca să înţeleg că vreau să fiu mai mult decât un simplu ascultător, că vreau să am posibilitatea de a crea atmosfera pentru cei care îmi împartăşesc gusturile.

Cu toţii iubim muzica, dar cum poţi deveni mai mult decât un simplu animator?

Când o vezi pe Paris Hilton în cluburi... te-ai gândi că oricine ar putea deveni DJ, chiar şi o maimuţă... Doar că a deveni DJ înseamnă mult mai mult decât a poza cu căştile pe cap la aparatul de mixat. Este o muncă care, în primul rând, cere pregătire, dorinţă şi răbdare. Mie mi-a luat câteva luni pentru a învăţa chestiile de bază, dar nu poţi spune niciodată că eşti perfect în ceea ce faci, deci pot să spun că la moment încă învăţ, mă dezvolt, cresc.

Cum a arătat prima ta performanţă în public?

Eram speriată, dar în poze a ieşit bine.))) Nu ridicam ochii în public, pentru că îmi era frică că dacă fac vre-o mişcare - iese totul de sub control. :D

Am fost invitată la o serie de petreceri organizate de nişte prieteni într-un club de noapte, aşa am început să mixez în faţa publicului. Cu toate că a fost o perioadă la început, când Maxim Sunbeat, un bun prieten de-al meu, a depus mult efort ca să mă promovezepe mine, Tina Wonder şi Nata Lee (DJ Layla) (fapt pentru care îi suntem recunoscătoare), am înţeles că trebuie să munceşti de sinestătător ca să devii cunoscut, nu pot face alţii pentru tine mai mult decât poţi face tu însuţi.

Cum împaci viaţa de noapte cu viaţa personală şi cu jobul tău de bază?

Viaţa de noapte m-a învăţat că orele cu soare sunt mult mai importante decât cele petrecute în club, de aceea m-am limitat în activitatea mea de DJ, de la un job, în tot sensul cuvântului, la un hobby care-mi aduce plăcere şi motivaţie. Acum sunt implicată într-o activitate care cere concentrare, luciditate şi energie, de aceea serile săptămânii îmi sunt rezervate pentru somn, weekend-urile – distracţiei şi hobby-ului.

Prin ce se diferă stilul tău de a mixa de ceea ce  se mixează în cluburile de la noi?

Recunosc că câţiva ani în urmă, stilul şi playlist-ul meu nu se prea deosebeau de ceea ce se obisnuieşte să se mixeze în cluburile noastre. Acum am o altă atitudine faţă de situaţia creată. Cum am mai spus, în ţara noastră e dificil să te dezvolţi, cred că prea multe s-au spus pe tema dată. Te dezvolţi şi te deosebeşti de alţii doar dacă lucrezi pentru plăcerea personală, în stilul muzical iubit.

Ce DJ internaţionali admiri?

Nu am un DJ internaţional preferat, toţi sunt într-o schimbare permanentă, trec de la un stil muzical la altul, îşi pierd farmecul cu timpul. De aceea am o lista întreaga de DJ, piesele cărora le mixez cu plăcere pâna la un timp oarecare, până apar nume noi care merită atenţie. Câteva nume ce apar des în playlist-urile mele la moment: ICS, Atapy, East End Dubs, Kivu, Samu.l, Rhadow, Dewalta, Duo, tINI și alţii. Câteva nume care ramân în playlist-urile mele de foarte mult timp: Butch, Karol XVII & MB Valence, Kruse &Nuernberg, Locodice, Booka Shade şi alţii.

Cât de importantă este aparatura pentru a face muzică de calitate?

Dacă e vorba de club, normal că cu cât e mai "sănătos" aparatajul, cu atât rezultatele sunt mai bune. Nimănui nu îi convine să lucreze la aparate stricate, care pot să se oprească în orice moment al serii (au fost şi aşa cazuri), publicul nu înţelege că vina poate să nu fie a ta. Ceea ce ţine de crearea muzicii, şi aici cu cât e mai bogat în soft studioul tău, cu atât produci mai calitativ, ori eşti nevoit să apelezi la serviciile altora pentru a-ţi îmbunătăţi rezultatele. În ambele cazuri – dacă mâinile cresc din locul potrivit + dacă ai şi un pic de talent şi dorinţă – te descurci în orice situaţie. :)

Unde pot urmări fanii activitatea ta de DJ?

Da, am câte o pagină cam pe  toate reţelele de socializare şi de profil pe  net (în afară de odnoklassniki.ru). Consider că asta e cea mai efectivă posibilitate de a te promova. Aşa ajungi să fii ascultat, văzut, citit de toate părţile lumii, aşa te faci cunoscut şi arăţi lumii cine eşti. Păcat că unii oameni nu ştiu a folosi instrumentele date pentru promovarea personalităţii lor, le folosesc doar pentru a arăta lumii o imagine falsa...


Maria Eşanu

allfun

Еще Люди