Люди

Ina Pogonea: Medicina este vocaţia mea

La auzul cuvântului  "medicină" ce emoţii sau asocieri aveţi ? Risc? Lupta între viaţă şi moarte? Nopţi nedormite pentru a studia? Dorinţa de a trăi? Fiecare îşi alege singur ce să creadă despre această ştiinţă. Dar, sunt oameni pentru care profesia de medic este mai mult decât o simplă muncă la spital şi stabilirea unor metode de tratament.


Pentru doamna doctor, Ina Pogonea, medicina înseamnă nu doar misiunea de a salva vieţi, ci şi cea de a transmite viitoarelor generaţii de medici, cunoştinţe despre lumea lui Hipocrate, pe care le-a acumulat pe parcurs

Doctor Conferenţiar Universitar la Catedra de farmacologie şi farmacologie clinică a USMF "N. Testimiţanu",  doamna Pogonea a avut ocazia să adune și experienţă din alte state, pentru a implementa la noi, în Moldova, anumite inovaţii aflate peste hotare. După câteva vizite în ţări precum SUA, India sau Coreea de Sud, a înţeles un lucru – în ţara noastră tot sunt medici profesionişti. Dar mai multe despre acest subiect, vă las să aflaţi din materialul de mai jos!


Profesia de medic implică multă responsabilitate şi chiar un grad major de riscuri. Ce v-a determinat să îmbrăţişaţi această muncă?

Cred ca n-aţi greşi de fel dacă aţi afirma că dragostea faţă de medicină mi-a fost transmisă ereditar, de la iubitul meu tată, care este un medic adevărat, un altruist care şi-a sacrificat toată viaţa pentru a readuce sănătatea oamenilor din localitatea unde activa.

Chiar, dacă îmi permiteţi, aş vrea să vorbesc puţin despre taică-meu. Avînd un stagiu enorm de medic, în care a fost lovit crunt şi nu odată de stresuri; în care a avut multe nopţi nedormite,  multe clipe obositoate – nu l-am auzit niciodată să se plîngă de ceva sau pe cineva. Are o energie deosebită. Se documentează mereu din diferite surse. Acum consideră că are o latură mai slabă, fitoterapia, a şi început deja  s-o studieze. Cunoaşte multe despre plantele tămăduitoare. Are un bagaj foarte mare de cunoştinţe în medicină. O intuiţie profesională, o gândire lucidă şi o răbdare de invidiat. Pentru mine este un adevărat erou şi după toate acestea, pur şi simplu, nu am putut urma o altă cale, fiind ferm convinsă că misiunea mea este de a continua cele începute de taică-meu. Toate succesele şi realizările mele i le dedică  lui în totalitate.

După şase anii de studiu, plus încă mulţi alţii de cercetări şi specializări, aţi avut momente când aţi  pus la îndoială alegerea Dvs. de a fi medic?

După şase ani de studiu la facultatea de medicină generală, trei ani de studii în cadrul rezindenţiatului, specialitatea "Boli interne" şi doi ani de secundariat clinic, cu o altă specialitate mai îngustă "Reumatologie", după toate acestea şi după toţi anii de cercetări şi lucrul la catedră, niciodată nu am avut vreo îndoială ca am facut o alegere greşită. Medicina este vocaţia mea.

Aţi avut vizite de lucru şi în afara Republicii Moldova. Ce experienţe aţi acumulat în urma lor?

Am avut marele noroc să văd multe locuri şi multe ţări. Fiecare călătorie este o experienţă enormă. Uite aici am înţeles că vorba moldoveanului "cîte bordeie – atîtea obiceie" este corectă. Din fiecare vizită am învăţat multe. De exemplu, în SUA, unde am studiat vreo 6 luni, am învăţat să primesc problemele mai uşor. Am învăţat acolo să zîmbesc. Se zice că americanii au un zîmbet de plastic. Lasa-l să fie cum n-ar fi, important este să fie zîmbet. Toţi îşi lasă problemele acasă şi zîmbesc. E un pas greu şi ăsta. Să zîmbeşti cînd inima îţi plînge. Medicii americani sunt foarte bine dispuşi tot timpul. Nu ştiu, e o altă lume pînă la urmă. Eram prezentă cînd i s-a spus unei paciente ca are leucemie si nu mai are mult de trăit. I s-a anunțat diagnosticul într-un astfel de mod, în care noi am spune: " Aveţi o bronşită". Nu am putut să mă abțin și am început s-o liniştesc. Dar pacienta s-a uitat la mine, zicînd: " E ok. Fiecare o să moară."  Adică, mă repet: americanii au marele talent de a minimaliza pe cît e de posibil problemele, stresul. De a privi optimist la ziua de mîine. În alte ţări, cum ar fi Coreea de Sud, am învăţat să fiu  punctuală. Coreenii sunt punctuali în toate pînă la pedantism. Lucru care se reflectă şi în medicina lor. Nu scapă nici un amănunt. Am învăţat multe din orice vizită, dar vreau să zic, că medicii noştri nu sunt mai răi cu nimic. Avem medici buni în ţară, Slavă Domnului.


Una din călătoriile Dvs a fost în India, o ţară unde medicina are tradiţii vechi. Ce v-a impresionat în acest domeniu, acolo, în India?

India, în general, a fost ţara viselor mele, încă din copilărie. Este o ţară cu totul deosebită, dacă ar fi s-o comparăm cu Moldova. Absolut totul e diferit. Şi medicina e diferită.  Se mai zice că India este o ţară a contrastelor. Asta se referă şi la medicină. Medicina indiană a influenţat mult medicina din diverse ţări. Încă pe cînd nu se ştia de antiseptică, medicii indieni faceau operaţii remarcabile, într-o curăţenie absolută, avînd cele mai puţine reacţii adverse. M-a  impresionat curăţenia din spitalele în care am fost.  Este interesant să vezi, că medicina indiană nu exclude, ba dimpotrivă utilizează pe larg metodele netradiţionale de tratament.  Lumea din Vest pleacă la tratament în India anume pentru aceste metode de medicină alternativă. Medici înalt calificaţi, tehnică ultramodernă. Dar din păcate, nu toţi indienii pot beneficia de aceste condiţii. Ţara se luptă încă cu acele contraste mari:de la marii miliardari pînă la oamenii, care nu au paşaport şi nu sunt înregistraţi nicaieri.


Dvs. sunteţi profesoară şi pentru grupele de studenţi străini care au decis să devină medici aici, în Moldova. Cum e să lucrezi cu ei?

Din anii de studenţie îmi plăcea să le explic colegilor temele pe care le-am învăţat , atunci cînd îmi solicitau asta.  În acea perioadă am observat că îmi place să predau, deşi nu credeam că ulterior voi îmbrăţişa anume această cale. Şi iată că am fost onorată prin faptul că mi s-a oferit posibilitatea de a preda la catedra universitară farmacologie şi farmacologie clinică în cadrul USMF "N. Testemiţanu" un obiect foarte necesar, care se numeşte farmacologia. Ca mai toată medicina în ansamblu, este un obiect complicat, cere mult timp şi multă atenţie pentru a-l înţelege. Studenţii, sigur, sunt diferiţi ca peste tot. Avem şi studenţi internaţionali, din diferite ţări cum ar fi SUA, India, Israel, Germania, Marea Britanie etc. În mare măsură pentru aceşti studenţi limba de predare este engleza, deşi unii dintre ei preferă să înveţe în limbile română sau rusă.  Mă întrebaţi cum e să lucrezi cu ei? Nimic nu este uşor în viaţa asta, nu? Pornim de la ideea că în lucrul cu toţi studenţii, în primul rând, trebuie să le respecţi personalitatea. Să le cultivi dragostea faţă de obiect, să le dezvolţi încrederea în sine. Lucrînd cu studenţii internaţionali, trebuie să ei totul în consideraţie şi să le respecţi mentalitatea lor, religia, valorile etc. Să înţelegi că lor le este greu,  departe de casă, departe de părinţi, într-o ţară străină.  În acelaşi timp, trebuie să-i faci să înţeleagă că aflîndu-te într-o ţară străină, trebuie să respecţi tradiţiile, valorile şi totul ce este legat de ţara în care te afli, chiar dacă te afli doar pentru cîţiva ani. Deci, este pînă la urmă un compromis între ambele părţi. Conducerea Universităţii îi susţine mult. Chiar li se dau zile libere atunci  cînd îşi sărbătoresc cele mai importante sărbători religioase. Este de remarcat faptul, că studenţii internaţionali învaţă foarte repede limba ţării, chiar şi dacă îşi fac studiile în engleză. Este şi complicat, dar şi interesant cu ei. În acelaşi timp învăţăm şi noi multe de la ei. Mă bucură că din an în an ne vin studenţi buni, dornici de a cunoaşte tainele medicinii. La fel sunt mândră, cînd studenţii noştri obţin succese remarcabile. Anume aceasta şi ne duce faima în lume. Doar Universitatea noastră a fost şi rămâne să fie una dintre cele mai puternice universităţi, fapt care şi ne aduce tot mai mulţi studenţi internaţionali din diferite ţări.


Aţi avut tentaţia să emigraţi, aşa cum o fac alţi medici din ţară?

Tentaţie am avut, dar am rămas aici. Şi nu de aia că nu mi-a plăcut în altă parte, dar din considerentul că nu mă pot lipsi de ţara mea. Aflîndu-mă în mai multe ţări, am înţeles că  sunt un mare patriot al ţării mele. Şi asta nu sunt vorbe la modă, asta este  ceea ce simt eu. De ce am avut tentaţia să plec? Deoarece, pe cînd absolvisem noi, medicii ca şi mulţi alţi specialişti erau lăsaţi de izbelişte. Nici loc de lucru, nici bani, nici casă, nici masă. Salarii mizere, care nu ajungeau nici pentru gazdă. Şi era o mare durere se vezi cum se duce de râpă materia cenuşie a ţării. Atunci au plecat mulţi colegi de-ai mei (medici) din Moldova. Îmi amintesc, în SUA medicii americani cu care făcusem cunoştinţă, îmi povesteau despre nişte medici moldoveni, care făceau minuni în America. M-am simţit atunci foarte mîndră. Dar imediat a urmat şi întrebarea din partea lor: "Cum se face că ţara voastră a piedrut aşa oameni?". M-a durut atunci. Mă doare şi acum. Mă doare de fiecare dată, când aud că pleacă din nou şi din nou oamenii noştri. Pleacă în lume. Acolo unde nu le este deloc uşor. Acolo, unde sunt străini. Pleacă,  pentru a supravieţui.

Dar  sunt o optimistă înrăită. Sunt sigură că ţara asta are un viitor. Sunt convinsă că ne aşteaptă vremuri mai bune. Doar nu o singură dată ţărişoara noastră a ieşit din multe nevoi. Cu certitudine,  Dumnezeu iubeşte Moldova.

Iuliana Mamaliga

allfun

Еще Люди