Люди

Ilie Hadârcă: De ce Salvador Dali costă milioane?

V-aţi întrebat vreodată de ce unele picturi costă milioane, iar altele nu. Prin ce a copleşit minţile oamenilor "Mona Lisa" sau pătratul lui Malevici? Cine a zis că surrealismul lui Dali trebuie apreciat atît de înalt? Probabil, în cărţi vom găsi un şir de argumente serioase. Dar am decis să căutăm răspunsul desinestătător. Ce-i drept, cu ajutorul  unui pictor.

Ilie e abstracţionist. Pictează gîndurile. Întrucît eu mai bine desluşesc cuvintele, l-am rugat să ne vorbească despre mesajul picturilor sale, în paralel cu misiunea principală.

Ce sporeşte valoarea unei picturi?

Totul e simplu - cele mai scumpe picturi sunt cele ce au adunat mai multe like-uri. Fiecare emoţie – fie pozitivă, fie nu prea, trezită de un tablou, e un like. De-a lungul anilor numărul lor creştea şi iată că azi oamenii plătesc milioane pentru a avea pe perete tabloul cu mai multe like-uri.

Dar cum se apreciază valoarea unui tablou?

Criticii sunt cei care o fac. Ei sumează numărul expoziţiilor şi aprecierile făcute de către criticii epocilor precedente. În rezultat, cu cît mai mult a fost lăudat un tablou, cu atît mai mult costă.

Părerile criticilor corespund cu cele ale oamenilor de rînd?

De fapt, asta şi este menirea unui critic – de a aprecia valoarea mesajului transmis de către un pictor. Și de a o traduce oamenilor. Căci, să fim sinceri, cel care toată viaţa a sădit păpuşoi habar nu are de valoarea unui tablou. Criteriile lui de apreciere se limitează la frumos şi urît. Pentru ei Mona Lisa e "fignea". În mare parte, frumosul se apreciază în funcţie de cantitatea strazurilor – mai mult nu trebuie. Știi cîte tablouri scumpe au fost nimicite în timpul războiului civil din 1917 din Rusia Țaristă, atunci cînd ţăranii au dat năvală în casele boierilor? Jefuiau şi ardeau tot ce vedeau în cale.

În această situaţie, pentru cine se pictează dar tablourile, dacă nu pentru mase? Pentru cine pictezi tu?

Pictez pentru cel care vrea să pună creierul în mişcare. Mii de gînduri trec într-o zi prin capul nostru. Dar foarte puţine din ele sunt capabile să schimbe ceva. Eu însă vreau ca omul să se oprească din multitudinea de treburi pe un minut-două ca să găsescă, dacă nu un răspuns, atunci cel putin, o întrebare în tablourile mele. Pictez gînduri şi asta-mi place. 

De ce nu oameni sau copaci?

Odată un ucenic i-a zis profesorului său: "Vreau să pot desena un baobab. Ai să mă înveţi?".  - Ok, a răspuns învăţătorul - Dar mai întîi trebuie să mergi în pădure şi să trăieşti acolo o lună-două. După asta am să te învăţ. - De ce, se miră ucenicul. - Păi, a picta ceva înseamnă a înţelege. Dealtfel, eşti doar un copist care fură din frumuseţea naturii.

Fiecare pictor trece prin etapa de copist, pentru a învăţa elementarul- pictura. Doar că unii rămîn acolo pe veci, iar alţii aleg să meargă mai departe şi "nasc" ceva nou. E un risc, deoarece novatorii nu întotdeuna sunt înţeleşi. Cred că Malevich avea nevoie de mult curaj, pentru a prezenta lumii "Pătratul" său renumit. Nemaivorbind de Dali – novatorul surrealismului.Toţi, inevitabil, au trecut prin stadia de neînţelegere.

Din cîte ştiu, anume ea l-a şi făcut pe Hitler să devină dictator?

Dar tu te-ai întrebat vreodată de ce oamenii se fac poliţişti?

Probabil, pentru că vor să facă dreptate pe lume. Să-i apere pe cei slabi...

O sfînta naivitate (rîdem)! Majoritatea oamenilor, care se fac poliţişi, au fost neînţeleşi cîndva în copilărie – posibil maltrataţi. Cînd au crescut, au realizat că vor să se facă tirani, ca să fie ei cei care îşi bat joc de cineva – o confirmă şi psihologii. Nu toţi sută la sută, dar e cert că mulţi din ei au avut probleme în trecut. Un om fericit, un pictor în suflet, niciodată nu se va face poliţist sau politician...

Problema oamenilor e că nu înţeleg un lucru: cu cît mai mult greşeşti, cu atît mai mult înveţi. Ei, însă, vor să fie eroi, fără a trece prin pierderi şi suferinţe. Și trăiesc în iluzie că fac ceea ce le cere sufletul. Știi legea peşterii a lui Aristotel?

Nu-mi aduc aminte.

Cică la intrare, într-o peşteră stă un rînd de obiecte în spatele cărora arde focul. Iar în faţa lor – între obiecte şi peşteră -  stă un om. El vede în fundul întunecat al peşterii formele obiectelor, care se află în spatele său, pentru că lumina focului le luminează, producînd efect iluzoriu. Astfel, omul merge în direcţie opusă, călăuzit de iluzie. Nu demult am avut o expoziţie de fotografii dedicată acestei teme. Am numit-o "Univers-revers". În cadrul expoziţiei am prezentat o serie de fotografii în care suprafaţa apei oglindeşe realitatea din jur.

Care e principalul scop al expoziţiilor tale?

Expoziţia unui pictor e un gînd necontenit. Fiecare tablou e prelungirea acestuia. Unor autori le place să facă aluzii, ducînd spectatorii în eroare. Spre exemplu, sub denumirea de hot-dog se expoziţioneză tablouri cu cîini. E o bună metodă de a face oamenii să pună crierul în mişcare.

Ana Guţan

allfun

Еще Люди