Люди

Mircea Bobină: Oare e bine că eroul lui Tom Hanks s-a născut în SUA?

Mircea este un tânăr regizor care deja a fost premiat la câteva festivaluri pentru scurtmetrajele sale. Acum lucrează la un nou proiect internațional, o coproducție dintre Moldova, Germania și România. Mai multe detalii despre viitorul său film, dar și părerea sa despre cinematografie, o puteți afla din acest interviu.

Povestește-ne, te rog, despre noul tău proiect.

"În Ataș" urmează să devină un film de scurt metraj, cu durata de 20 de minute. Este o coproducție dintre Moldova, Germania și România. De fapt, filmul e lucrarea de diplomă a operatoarei  Annegret Sachse, în timp ce eu voi fi regizorul și co-scenaristul acestui proiect. Subiectul filmului dezvăluie tragedia unui destin uman, prins într-un război inutil. În Moldova Sovietică a anului 89', eroul Vova, veteran al războiului din Afganistan, îi cere camaradului său, Andrei, să-l ajute să evadeze din spitalul de psihiatrie. Abia ajuns în libertate, el își dă seama că a nimerit în plasa propriului sindrom.

Pentru acest proiect am adunat 12 mii de euro, însă această sumă nu este suficientă pentru satisfacerea tuturor "capriciilor" pe care le avem. Cea mai mare parte a sumei reprezintă cheltuieli de producție a filmului: cazare, mâncare, transport, locații, scenografie, peliculă ș.a. Și asta în condițiile în care departamentul de imagine și sunet vine de peste hotare, ceea ce înseamnă că se vor adăuga și cheltuieli pentru bilete de avion și alte cheltuieli adiționale. Dar ce nu faci pentru realizarea unei idei - echipa de filmare va lucra gratis și doar actorii vor fi remunerați.

Scenariul conține o morală puternică. Dar, va fi oare aceasta apreciată de către spectatori, care sînt obișnuiți mai mult cu happy-end-uri.

Nu fug după popularitate și nici nu încerc măcar să le spun oamenilor "adevăruri supreme" despre cum stau lucrurile în viață. Scopul meu este de a-i pune în fața unei probleme și de a le da răgaz să reflecte asupra acesteia. Concluzia o va face fiecare în parte. Happy end-ul este o formulă a succesului și este extrem de promovată în era consumerismului. Noi nu dispunem de milioane ca să facem un film, ca mai apoi să obținem miliarde. Din acest motiv ne putem permite plăcerea de a realiza un film pentru un altfel de public.

Ce ai în vedere?

Hollywood-ul ne-a obișnuit cu filme de acțiune  dinamice, în care un eveniment se succede cu altul, iar spectatorul nici nu reușește să pătrundă în esență, să cugete. Din start se oferă toate răspunsurile, ce sînt prezentate drept adevăr unic și incontestabil. Răul si binele sunt văzute ca două laturi strict opuse. Însă cu toții știm că realitatea e mult mai complexă.

Filmele sunt niște povești bune pentru a ne face un pic mai fericiți. Tocmai de aceea și ne plac istoriile cu happy-end.

Puțini dintre noi, însă, realizează că astfel de istorii ce sînt redate în filme sunt un mecanism eficient de manipulare emoțională.  Este evident, că una din componentele principale ale filmului este de a te face să empatizezi, să suferi sau să te bucuri pentru un personaj, care nu te învață nimic. Pun pariu că ți s-a întâmplat să stai ca pe ace, uitîndu-te la un film, fără ca să-ți dai seama care este motivul? Cam asta am simțit și eu după ce am privit ecranizarea realizată recent de Paul Greengras, cu Tom Hanks în rolul principal (aut. "Capitan Phillips"). Din toate filmele pe care le-am privit cu participarea acestui actor, puține m-au lăsat indiferent. Dar de data aceasta chiar am rămas cu senzația că am fost mințit. L-am simpatizat pe personajul principal până la sfârșitul filmului, deși nu am luat nici o învățătură din asta. Pe de o parte, se face aluzie la viața unui pirat, care poate e de o vârstă cu fiul căpitanului navei americane (red. Tom Hanks). Autorii  ne fac să înțelegem că el este jertfa, deoarece realitatea cruntă a vieții din Somalia face ca omul să fie nevoit să aleagă între piraterie și foame. În final, însă, vin cu un happy-end, prin care ne arată cât de mărețe sunt forțele americane și ce profesioniști buni au. Prizonierul (red. Tom Hanks) rămâne nevătămat, pirații sunt uciși, iar căpetenia piraților riscă ani grei de pușcărie. Cu greu îmi dau seama ce de fapt au vrut să spună realizatorii filmului. Că binele câștigă mereu? Dar ce este bine? Oare faptul că fiul căpitanului s-a născut în SUA?

Americanilor le place să-și arate supremația chiar și în filme. Probabil nu s-au putut abține...

... Eșuat în lupta cu propriul orgoliu (zâmbește). E trist că oamenii în mare parte asociază filmul doar cu producțiile Hollywood-iene. Căci în afara cinematografiei din S.U.A care este una foarte bună, țin să remarc, mai sunt și altele: din America de Sud, Europa, Rusia, Iran, Vietnam, China, Canada, Australia și multe altele. Fiecare cineast percepe lucrurile în funcție de țara în care a crescut, tradițiile, cultura, religia și desigur educația și dezvoltarea personală. Ritmul vieții, sensul ei toate aceste lucruri se regăsesc în arta pe care o creează. Cred că e penibil să ne conformăm doar unui stil.

Au trecut 23 de ani de la dobândirea independenței. De ce până acum nu putem atribui o oarecare caracteristică și filmelor noastre?

Într-adevăr, pe noi ne reprezintă în mare parte filmele realizate cu zeci de ani în urmă. Regizorii care sînt mai cunoscuți de populație,în mare parte au activat în perioada URSS. O nouă generație integră, din păcate, încă nu s-a format. Deși apar tot mai mulți tineri care vor să facă film, problema cea mai gravă e că nu există o comunicare eficientă între generații. Cineaștii de azi nici de cum nu se intersectează cu cei de ieri.

Și asta se întîmplă deoarece cei de ieri au trăit pe timpurile ideologiei sovietice, pe când cei de azi au cu totul alte principii?

Nu este chiar așa. Căci forma se schimbă, iar conținutul rămâne. Oamenii din diferite generații mereu ar avea despre ce vorbi, dacă ar dori să fie utili unii altora. Probabil, ai auzit de marele talente ale artei cinematografice, de astfel de nume ca: Dziga Vertov, Serghei Eizenshtain. În pofida faptului că au creat filme în limitele ideologiei sovietice, au realizat adevărate capodopere, care sunt apreciate înalt  chiar și în zilele de azi.

Noi suntem nevoiți să inventăm bicicleta din nou și asta în momentul în care ea deja este în arhiva "Moldova-film".

Care e părerea ta despre ecranizările apărute recent despre Jobs, Tsukerberg, Geits, ți-au plăcut? Și cum îți explici acest trend de filme biografice?

Necesitatea de a filma biografia acestor persoane apăruse odată cu creșterea popularității lor. Ca să ai succes trebuie să filmezi ceea ce este în vogă.  Fapt care e mai mult industrie decât artă. Ca să  fiu sincer, nici unul din aceste filme nu m-a impresionat. Și asta deoarece în cinematografia  mondială  sunt filme biografice mult mai valoroase. Spre exemplu, filmul despre filozoful și ideologul indienilor, Mahatma Gandhi (aut. Gandhi), realizat încă în 1982. Este o lucrare care pe lângă istorisirea vieții unei personalități marcante, îți pune la dispoziție și exemple din filosofia de viață a acesteia. Te dezvoltă atât intelectual, cât și spiritual. Pe când exemplul eroului lui Steve Jobs m-a lăsat doar cu concluzia, că scopul scuză mijloacele.

Probabil idealurile lui Jobs sunt mai pe înțelesul oamenilor contemporani, filmul oglindind realitatea. Din acest motiv a și devenit popular.

Știi, mă tot întreb: dacă realitatea cere ca să apară filme de un anumit gen sau filmul oglindește realitatea? Și cu cât mai mult mă adâncesc în aceste cugetări, cu atât mai bine realizez că nu există niciun răspuns la întrebarea mea. E ca și cum ai încerca să afli ce a apărut mai întâi: oul sau găina. Cert este că în afara filmelor, care ne sunt oferite de către marele case de producție, drept imagine a  realității crunte pe care o trăim sau a romantismului juvenil, mai sunt și multe altele, care explorează noi teritorii și promovează valorile general-umane. Eu prefer să mă uit la tot felul de filme. Dar, dacă aș avea de ales, aș pleda pentru filmele pline de sens, în detrimentul celor ce sunt la modă.

Ai zis la începutul interviului de bugetul de 12 mii de euro... Acești bani vin din partea universității germane?

Universitatea germană de cinematografie (aut:"HFF Konrad Wolf Potsdam Babelsberg") este producătorul nostru principal, care ne susține nu doar prin oferirea de tehnică, dar și financiar. Pe lângă asta este implicată și "Universitatea Naționala de Artă Teatrală și Cinematografică "I.L. Caragiale" din România, care ne oferă camera de filmat și setul de lumini. O parte din sumă am obținut-o, participînd la un concurs destinat  drepturilor femeilor. Unul dintre motivele din care cauză am câștigat a fost faptul că avem multe femei în echipă. O altă parte a sumei ne-a venit de pe urma campaniei de căutare de fonduri de pe site-ul Indiegogo.com, care este un portal de crowdfunding. Anume acolo ne-a observat un american, care a fost foarte interesat de scenariul nostru și ne-a oferit 2000 de euro. Și desigur, pentru ca filmul să fie realizat prietenii ne-au oferit din puținul pe care-l au.

Text Ana Guțan

allfun

Еще Люди