Люди

Marina Şupac: despre studiile europene din Armenia

Cu toţii ne-am obişnuit să auzim cum unii tineri de ai noştri au obţinut burse de studiu în UE ori SUA. Cât de mulţi studenţi, însă,  cunoaşteţi care au aplicat la programe de studiu în Armenia, de exemplu? Sau mai bine spus, ce ştiţi despre Armenia, înafara faptului că e o ţară din fostul bloc sovietic? Marina Şupac este o tânără din Republica Moldova, care-și face masteratul în Armenia, la  Universitatea de Stat din Yerevan. Tânăra a studiat primul semestru la una din cele mai prestigioase instituţii de învăţământ superior din Armenia, iar al doilea semestru îl va continua în Minsk, Belarus. Despre istoria acestor studii într-o țară din fostul  spaţiu sovietic, despre "Europă" pe care o poți găsi acolo, ne-a povestit chiar Marina în interviul de mai jos!

Marina, tot mai mulţi tineri tind să înveţe în Occident, tu însă ai ales o universitate din Armenia. De ce anume această ţară şi ce înveţi acolo?

Unul dintre cele mai interesante lucruri pe care le-am luat de la ULIM (unde am luat licența în jurnalism), a fost ideea profesorului de PR, domnul Valentin Bălan, care ne zicea că, dacă dorim să avem o viața neobișnuită, într-un sens bun al cuvântului, lipsită de commonness și să găsim calea proprie, trebuie să nu repetăm ceea ce face majoritatea în această perioadă. Poate că din acest motiv, deocamdată nu am citit nimic din Paulo Coelho. Astfel, în loc să merg undeva în UE pentru a-mi continua studiile, am plecat în Armenia.

Desigur, decizia mea a fost bazată și pe o convingere că anumite lucruri e mai util să le înveți acolo, unde situația e mai asemănătoare cu ceea din Moldova. Spre exemplu, eu am ales să fac masteratul în domeniul drepturilor omului și al democratizării. Aceasta contează în caz dacă studentul dorește să implementeze cunoștințele obținute acasă. Probabil e mai impresionant să-ți faci studiile într-o țară mai dezvoltată economic, dar e mai greu apoi să revii la realitățile moldovenești și să încerci să stabilești standarde sau modele cu totul străine mentalității noastre, condițiilor și specificului pe care îl avem.

Cum este sistemul de învăţământ armenesc?

Chiar dacă programul de masterat pe care eu îl fac este coordonat de Centrul de Studii Europene, cu sediul în Universitatea de Stat din Yerevan, asta nu înseamnă că sistemul de predare a orelor, ce există acolo,corespunde cu cel din toate universitățile armenești. Procesul educaţional pentru studenții acestui program este organizat conform cerințelor europene.  Am avut plăcerea să asist la ore, susținute de cei mai buni profesori din diferite universități din Armenia.

M-a impresionat faptul că  ei aplică în practică tot ce predau. Spre exemplu, subiectul "Peace, Democracy and Conflict Resolution" a fost predat de un fost reprezentat  al Armeniei în UN, ex-viceministru al afacerilor externe şi ex-ambasador în India, domnul Armen Bairboutian. Subiectul care a fost pentru mine unul dintre cele mai utile, "Theoretical basis of Human Rights" a fost predat de Vahan Bournazian, un expert care a făcut cercetări în Iraq, Guantanamo despre felul cum soldaţii din SUA îi tratează pe civili şi deţinuţi.

Cât despre sistemul de învăţământ armenesc, potrivit celor spuse de către prietenii mei din Armenia, rămâne a fi ca și la noi, în tranziție:  între cel din timpurile sovietice și cel european. Doar că armenii, totuși, se descurcă mai bine. În reitingul universităților din spațiul post-Sovietic (inclusiv țările Baltice), Universitatea de Stat din Yerevan e plasată pe locul 11, pe când cel mai bun rezultat din Moldova îl are Universitatea de Stat, ce s-a plasat pe locul 61.

Studenţii armeni se deosebesc de ai noştri?

N-aș  spune că prea mult. În general, am observat mai multe asemănări dintre popoarele noastre. Tinerii de acolo sunt la fel de prietenoși și deschiși, doar că sunt cu mult mai patrioţi ca ai noștri: cunosc la perfecție istoria țării și  a capitalei, cu ușurință și plăcere îți vor recita ceva din operele scriitorilor sau poeților armeni. Nu îşi vor bârfi țara lor, chiar dacă  mulți din ei sunt nevoiți să-și caute norocul peste hotare.

 În Armenia am participat la mai multe evenimente dedicate tineretului. Am reprezentat Moldova la European Youth Parliament Armenia, împreuna cu o altă fată, din Moldova. Și știți ce? Am fost uimită de cunoştinţele lor în materie de limbi străine. Nu sunt sigură că în Chişinău, de exemplu, ar fi atât de ușor de organizat un eveniment, cu participarea a  mai mult de 100  de tineri, care pot dezbate în engleză  subiecte despre politica Uniunii Europene, precum au făcut cei de la Model EU în Armenia.

Ce faci în afara orelor de curs?

Încercam să descopăr țara, poporul care este unul dintre cele mai vechi în lume. Am călătorit mult. Armenia e un loc care pe nedrept este ocolit de turiștii noștrii. Mi-am îndeplinit visul și am vizitat Nagorno-Karabach, locul unde în anii '90 s-a desfășurat un conflict sângeros. Am fost invitată și la o nuntă armenească într-un sat, am fost rugată să îi învăţ ceva din hora noastră!

E un lucru ştiut: poporul prin carte se cunoaște. Prin urmare, am procurat câteva cărți ale autorilor armeni, în traducerea rusă. Acum poetul, Paruyr Sevak, e unul dintre  preferaţii mei. E ceva deosebit în ţara aceasta, unde trăiești cu capul în nori în toate sensurile. Am început și eu să scriu mici povestiri acolo, după care am fost invitată să le trimit la diferite concursuri de literatură.  Pe lângă sumedenia de evenimente la care am participat în Armenia, nu pot să nu menționez premiera filmului documentar  "Chișinău din zori pînă la amurg", la crearea căruia am muncit și eu. A fost extraordinar să privesc filmul cu subtitrare în armeană.

După Armenia, urmează să studiezi în Belarus. Care este ideea acestui program?

Programul se numește Regional Master și reprezintă un curs de masterat intensiv, care își propune să le ofere  tinerilor, activi social, din ţările fostul bloc socialist  nu doar cunoștințe teoretice, dar şi practice în domeniul apărarea drepturilor omului. Programul are patru universități-partenere: Universitatea de Stat din Yerevan, Universitatea de Stat din Minsk, Universitatea T.Șevcenko din Kiev şi Universitatea Studiilor Europene din Chișinău. 90% din lecții sunt în limba engleză, restul fiind predate în limba rusă.  Studenții primesc burse pentru a-și acoperi cheltuielile de bază.

Primul semestru toți studenții încădrați în program îl fac la Yerevan,  al doilea și ultimul -  în funcție de interesele lor profesionale. Cei care vor să studieze mai mult partea juridică a specializării merg la Kiev. Cei cărora le plac studii interdisciplinare pleacă la Chişinău, iar cei care sunt interesați în politologie sunt invitați în Minsk. Deja în iunie vom susține tezele noastre de masterat.

Se mai simt stereotipurile, ideile şi concepţiile  de "foste ţării din URSS"?

Una dintre fostele mele profesoare, pe care o stimez foarte mult, a rămas profund dezămăgită când a aflat despre decizia mea de a aplica la acest program. Ea spera că eu voi aplica  pentru studii undeva în UE sau SUA, motivând că fostele ţării din URSS sunt nedezvoltate, la fel ca Moldova și n-avem ce învăța de la ele. Mi se pare că această opinie, care are drept la existență, totuși reprezintă cel mai răspândit stereotip, legat de fostele ţării din URSS. N-am regretat nici un minut alegerea făcută. În timp ce-mi făceam studiile de licență, am i participat la diferite traininguri și programe de voluntariat din Europa. Acum a venit timpul să-i descopăr și pe cei mai puţin cunoscuţi.

Ce alte experienţe ai mai dori să ai, în afara hotarelor RM?

În primul rând, aș dori să încep o colaborare mai intensivă cu media din afara hotarelor RM.  În rest, sunt permanent deschisă pentru noi oportunități.


Iuliana Mămăligă

allfun

Еще Люди