Люди

Un interviu cu miros de fabulă de la Tatiana Ţîbuleac

Un interviu cu miros de fabulă de la Tatiana Ţîbuleac

Să recunosc acum: lucrând asupra acestui interviu, m-am pregătit spiritual. Am înţeles că jurnalista, Tatiana Ţîbuleac, eroina interviului meu, nu are timp să se plictisească în Franţa, acolo unde este acum. Nu, nu mă refer la ceva prozaic, gen familie, copii, soţ şi restul pachetului. Ea redă fabule neinventate. Nu le scrie, ea le redă prin scris. A devenit un mesager a zeci de fragmete din viaţa multor oameni, fragmente care să îi inspire pe alţi muritori. Nu îşi asumă rolul de scriitor de fabule. E doar ceva metaforic. Tatiana Ţîbuleac şterge praful de pe istoriile oamenilor pentru a le resuscita din nou. Totul - pentru a oferi lecţii de viaţă sau… Nu mai scriu mult. Vă invit să citiți acest interviu, pentru a vedea ce înseamnă o fabulă modernă în viziunea jurnalistei Tatiana Ţîbuleac.

Tatiana, pe lîngă profesia de jurnalist, pe care o profesați, cred că vă pot atribui și titlul de autor de fabule! Toată lumea se întreabă: unde găsiţi subiectele pentru aceste fabule?

Aceste poveşti, care mai târziu se transformă în fabule, sunt peste tot. Nu le caut în locuri speciale, mai degrabă în oameni speciali. Cei care le citesc au văzut că nu sunt istorii ieşite din comun. Sunt doar povestite un pic altfel. Când mă întâlnesc cu personajele mele nu îmi pun drept scop să scriu despre toată viaţa lor. Mă  interesează un detaliu, de la care pornesc şi în jurul căruia îmi construiesc toată fabula.

Să vă dau un exemplu: Una dintre eroinele mele, Miluţa (din fabula despre vocaţie) este o femeie tăcută. Eu o cunosc demult, încă de când eram mică. Cu Miluţa nu poţi purta o conversaţie normală, pentru că ea tace mai tot timpul. Pe mine însă anume acestl ucru m-a intrigat. Astfel de detalii pot fi un gest, nişte ochi albaştri, ambiţia sau optimismul unui om. Îmi este uşor să găsesc teme, pentru că oamenii m-au fascinat mereu. Ei sunt combustibilul pentru inspiraţia mea.

Ce diferenţă este între o fabulă semnată de Donici şi una semnată de Tatiana Ţâbuleac? Aici nu mă aștept la explicații ştiinţifice!

Eu nu mă simt bine cu astfel de comparaţii şi cred că nici Donici! Mă simt prea vie ca să fim puşi în aceeaşi propoziţie. Fabulele mele au un scop modest şi bine definit: să inspire oamenii. Să îi facă să creadă în bine. În mai bine. Să vadă că nu sunt singuri într-o anumită situaţie. Să zâmbească. Să privească lumea din jur cu alţi ochi. Cel mai frumos compliment pe care l-am primit de la nişte cititoare a fost următorul: "Noi duminica ne-am întâlnit cu fetele la un vin şi am încheiat seara citind fabulele tale!". Eu cred că dacă am pătruns în bucătăria oamenilor, se va găsi un loc şi în sufletul lor.

Ce istorie v-a impresionat cel mai mult?

Toate. Banal, desigur. Dar aşa este. Cel mai greu mi-a fost să scriu fabula despre frumuseţe. Dar  preferinţele cititorilor sunt împărţite. Fiecare trage cenuşa la fabula sa, cum s-ar zice. Şi asta mă bucură.

Vreau să ştiu dacă aţi învăţat personal câte ceva din aceste fabule moderne?

Am  învăţat că nu există oameni neimportanţi. Există doar oameni cărora nu li se acordă importanţă.

Care este morala acestor istorii? Ar putea ea să fie una comună sau fiecare îşi are învăţămintele sale?

Comună, nu. Aş suferi să ştiu că au o morală comună. Eu sper ca fiecare om care citeşte o fabulă modernă înţelege altceva decât alt om. Că fiecare se regăseşte în altă literă, în alt sens. Cea mai mare apreciere pentru mine ar fi dacă omul ar exclama: "parcă e despre mine aici!".

Parisul nu e Chişinău, francezii nu sunt ca moldovenii. Ce au ei şi nu avem noi?

Nu au nimic în plus. Dar nici în minus. Eu nu am fugit de acasă, dar nici nu pot spune că regret că sunt aici.

În cazul în care mai reveniţi la noi în ţară,  aţi dori să scrieţi şi despre fabulele noastre?

Cred că  în 15 ani de jurnalism pe teme sociale în Moldova, la ziar si la televiziune, am reuşit să adun suficiente "fabule" din ţara noastră. Eu cred, însă, că pentru a scrie despre moldoveni nu este neapărat să stai în Moldova. Este suficient să nu scoţi de tot Moldova din suflet.

Iuliana Mămăligă

allfun

Еще Люди