Люди

Ala Zasmenco: Munca îl înnobilează pe om

Clişeizat vorbind, pentru interpreta Ala Zasmenco muzica înseamnă totul.  Această afirmaţie deloc originală nu poate fi evitată în cazul artistei care dintotdeauna s-a visat pe scenă. Despre dragostea faţă de muzica clasică şi despre munca asiduă depusă pe parcursul mai multor ani în acest domeniu aflaţi din interviul de mai jos.

De unde se trage dragostea pentru muzică şi, în particular, pentru muzica clasică?

Muzica am cunoscut-o de cînd eram mai mică, mergeam la şcoala muzicală unde am început să studiez acordeonul. La prima vedere poate acest instrument nu este deloc destinat unei fetiţe, însă am reuşit să mă îndrăgostesc de sunetele  emise de el şi chiar am absolvit şcoala muzicală la clasa acordeon. Cu toate astea să cînt mi-a plăcut dintotdeauna, mereu participam la tot felul de activităţi şcolare şi uite că am decis să merg la Conservator unde îmi voi putea realiza visul de a cînta pe marele scene. Din start, mi-am propus să merg pe calea muzicii uşoare, însă o întîlnire cu doi oameni absolut deosebiţi mi-a schimbat viaţa. I-am cunoscut pe şoţii Vdovicenco care mi-au zis că am o voce puternică şi ar fi bine să merg la canto academic, acolo voi putea învăţa cele necesare, iar muzica uşoară o pot păstra pentru suflet. Aşa am şi făcut şi nu regret nici pentru o secundă, deoarece muzica clasică într-adevăr are un farmec aparte.

Cum crezi, doar lucrînd poţi ajunge să obţii victorii sau, totuşi, prezenţa talentului te poate scuti de munca de zi cu zi?

Desigur, talentul îşi joacă rolul, însă atunci cînd renunţi să munceşti şi lenea preia întîetatea atunci şi talentul se pierde. Nu în zadar se spune că 99 de procente constituie munca asiduă şi doar un procent este talentul. Bine, pînă la urmă poţi fi talentat şi îţi poţi imagina că nu ai nevoie de repetiţii însă nu este chiar aşa, cel puţin eu cred astfel. Totuşi munca îl înnobilează pe om.

Dacă tot am vorbit despre muncă, să vorbim şi despre produsul finit: cum te simţi atunci cînd ieşi în scenă?

Scena îmi trezeşte emoţii cu totul şi cu totul speciale. În momentul în care apar în faţa publicului mă trec fiorii, este o stare plăcută şi este normal să apară. Totuşi, încerc să fiu curajoasă şi după primele versuri deja mă simt ca peştele în apă. Iar după ce îmi închei prezentarea simt o uşoară eliberare, dar pînă la urmă aceste emoţii mă ajută să simt şi să trăiesc o mică viaţă în scenă.

La cît de multă experienţă au unii artişti, crezi că odată cu trecerea anilor aceşti fiori dispar?

Nu pot vorbi despre toată lumea, dar eu cred că e bine şi normal ca un artist, cît de experimentat nu ar fi, să aibă emoţii. Şi da, cred că emoţiile nu trec pentru că nici artistul nu are de evoluat în faţa aceluiaşi public. Oamenii se schimbă, respectiv şi starea interioară nu poate rămîne la fel. Uneori se întîmplă aparent să nu îţi faci griji, dar este destul să dai puţin cortina la o parte şi să vezi sala plină şi deja inima îţi bate în ritm nebun.

Dacă tot vorbim despre public, ce semnificaţie are el într-o asemenea profesie?

De fapt, publicul este destinatarul, el primeşte şi apreciază activitatea artistului şi el îi ascultă muzica. Publicul este totodată şi criticul interpretului, cel care vine cu laude dar şi cu sugestii. Importanţa oamenilor care ne ascultă piesele este una majoră pentru că datorită lor, noi, artiştii avem audienţe.

Mulţi afirmă că succesul personal nu poate fi iertat de oamenii din jur, în special de cei apropiaţi. Cum reacţionează familia şi prietenii la victoriile tale?

Din acest punct de vedere chiar sunt o norocoasă: am un soţ care mă iubeşte şi mă susţine în tot ce fac şi un băieţel care, de asemenea, mereu îmi ţine pumnii. Acest lucru este valabil şi pentru prietenii mei, care se bucură pentru succesele mele. Cu toate astea există şi "binefăcători" cărora nu le prea plac victoriile altora, dar asta e, mai puţină atenţie de acordat şi trebuie de mers  înainte. Pe mine nu mă afectează lucrurile negative, cel puţin mă stradui să evit momentele mai puţin plăcute şi să mă concentrez asupra noilor melodii, să mă încarc cu pozitivism, savurînd zîmbetul de pe chipul oamenilor dragi.

Dacă nu ai face muzică, ce altă ocupaţie ai prefera să ai?

Ştii, mă gîndeam la asta odată şi răspunsul nu a întîrziat să apară. Dacă nu ar fi muzica, m-aş implica în domeniul frumuseţii. Aş opta pentru cosmetologie, pentru că mă descurc bine la acest capitol. Cu toate astea nu aş ezita să le cînt clienţilor melodii, căci chiar nu îmi pot imagina ce m-aş face fără muzică.

Anastasia Deleanu

allfun

 

Еще Люди