Columns

Iuliana Mamaliga

Iuliana Mamaliga

Drumul spre Ţara Sfântă. Oraşul Tel Aviv

Primul meu şoc cultural, legat de tărâmul evreilor, a fost încă de la cursa Istanbul - Tel Aviv. Când am sosit în zona de aşteptare pentru cursa respectivă, am văzut pentru prima dată cum arată în realitate evreii ultraortodocşi. Cred că fiecare dintre ei era cu soţia şi copiii. Niciunul nu avea mai puţin de trei copilaşi! Următoarea interacţiune a fost în Ierusalim, dar despre aceste momente voi relata în altă postare. În rândurile ce urmează, vă las să citiţi impresiile din oraşul cel mai frumos pe care l-am văzut vreodată, Tel Aviv.

Am aterizat pe aeroportul Ben Gurion, situat în suburbia Lod, la o distanţă de 12 km de centrul Tel Avivului. Din cauza reţinerii avionului în Istanbul, am aterizat la ora 4.00 şi nu la 3.00, cum era preconizat orarul zborului. La ieșirea din aeronavă  un miros greoi mi-a inundat nările, iar în jur era o privelişte încântătoare de palmieri. În aerport sunt ghişee de control pentru cetăţenii Israelului şi pentru cei străini. Ajunsă la punctul de control, mare mi-a fost mirarea că în loc de ştampila clasică, mi-au oferit un talon. Pe respectivul talon este scanată pagina din paşaport cu poza, data şi ora când am intrat pe teritoriul ţării şi alte date. În fine, după ce am fost întâmpinantă şi mi-am luat valiza, m-am îndreptat spre Kfar Misr, locul unde am fost găzduită. Din puţinul Tel Aviv pe care l-am văzut la 5.00, m-au impresionat străzile sinuoase, palmierii şi felinarele, construcţiile demne de SF. Turnurile gemene Azrieli Center Circular Tower se vedeau undeva la orizont. O frumuseţe, de nedescris!

Peste cîteva zile am revenit în Tel Aviv. La intrarea în oraş mi s-a arătat o privelişte de metropolă: zgârâie-nori, palmieri şi multe flori. Prima destinaţie a fost o vizită în unul din mall-urile din turnurile Azrieli. La intrare, am trecut de un punct de securitate, unde mi-a fost verificat paşaportul. După care, am evadat în lumea shopping-ului! Am nimerit la reduceri! Nimic însă nu se compară cu prânzul de la etajul 49 al aceleaşi clădiri. Până a ajunge acolo, am mai trecut de un punct de securitate. Am spus că mergem să mâncăm, la care domnişoara poliţistă a spus să venim cu nota de plată după ce vom mânca şi să lăsăm un act de identitate. După toată procedura, am ajuns la etajul 49 exact în 25 secunde. 

Bucatele au fost condimentate şi stranii pentru mine. Delicioase, nu spun NU, dar am gustat ceva nou. De la geamul meu se vedea Marea Mediterană şi frumosul Tel Aviv! Divin! Iar dacă tot Mediterana era aproape, am profitat şi am făcut plajă! Nu înainte de a servi ceva rece la terasa hotelului Hilton, Tel Aviv.  În faţa mea se întindeau valurile azurii, iar eu nu doream acasă!

În loc de P.S.

Denumirea Tel Aviv se traduce ca "muntele primăverii".

Capitala oficială şi religioasă este Ierusalimul, dar comunitatea internaţională îi atribuie Tel Avivului statutul de capitală a Israelului.

Este pe locul 31 ca fiind cel mai scump oraş din lume!

Еще Columns