Columns

Iuliana Mamaliga

Iuliana Mamaliga

Drumul spre Ţara Sfântă. Ierusalim

Nu mai încep acum o pledoarie scrisă despre acest loc sacru pentru cele trei mari religii: creştină, iudaică şi islamică. Da, aţi înţeles corect, Ierusalim nu este doar centrul creştinătăţii, dar şi al altor religii. Să revin însă la ale mele. Nu eram pregătită în niciun fel de întâlnirea mea cu locurile unde Iisus a pătimit. M-am dus aşa, cu sufletul meu ştirbit pentru întâlnirea cu divinitatea. Şi am găsit-o.


Ierusalim a adunat tot ce înseamnă încărcătură istorică şi modernitate. Drumuri ca în palmă se contopesc armonios cu anticul caldarâm, amorţit acolo încă de pe timpurile Mântuitorului. Conform vizei, nu aveam voie să trec în acea parte a Ierusalimului care e sub autonomia Palestinei. Eram mulţumită şi de ce aveam. Atâta timp cât puteam să ajung la Biserica Sf. Mormânt, nu mă deranja nimic. Ierusalimul este divizat în cartiere cu arabi creştini, arabi musulmani şi evrei ultraortodocşi. Fiecare îşi caută de viaţa lui, în zona lui. Un alt stereotip pe care-l avem noi este faptul că toţi arabii sunt musulmani, ceea ce nu e adevărat.

Problema parcărilor ne-a dat un pic de vânzoleală, până am găsit o bucată de metru liber pentru maşină. Gata, am intrat în zona creştină. Drumuri înguste şi sinuoase, magazine mici şi infinite cu obiecte sfinte ortodoxe, catolice, protestante şi tipice altor ramuri ale creştinismului m-au condus până la intrarea în Biserică. Dacă este loc de obiecte sfinte, evident că se va găsi loc şi de tot felul de chinezerii, veselă, trabucuri, văluri colorate... Ce să mai vorbim! O piaţă în toată firea! Am intrat într-un magazin de icoane şi am auzit vorbă românească! După care, în alt magazin, vânzătorul a vorbit cu mine la fel, în română. Culmea! Deservea concomitent şi cumpărători arabi, conversând în arabă cu ei, cu italienii vorbea în italiană, nu-i era străină nici limba engleză! Nu mai vorbesc de preţuri! Logic, pentru un astfel de loc și tariful, respectiv, e ceresc.


În jurul meu numai turişti italieni şi ruşi. Mai erau şi alte popoare, doar că aceastea două erau majoritatea. La un moment dat, peste zidurile curţii Bisericii răsună îndemnul muezinului la rugăciune pentru musulmani. În partea creştină, bat clopotele. Am fost cuprinsă de un sentiment inexplicabil. E locul unde Sfinţenia întruchipată a creştinismului trăieşte în armonie cu alte religii. Apropo, zona respectivă, este cea mai paşnică din centrul religios al Ierusalimului.


Am intrat în Biserica Sfăntului Mormânt. Câţiva oameni se rugau în genunchi, unii plângeau, alţii tremurau, atingând mai multe obiecte de pe mormântul Lui Iisus. Eram paralizată emoţional. Nu putea nici să plâng, nici să îmi manifest pioşenia. Deasupra capului meu se înălţa cupola găurită de unde cade focul în Sâmbăta Paştelui. Am ajuns până în zona catolică a Bisericii. În jur - o liniște mirifică: catolicii şi ortodocşii vieţuiesc pașnic, slujbele se desfășoară după un anumit plan, totul fiind rânduit de sute de ani.


În jurul meu e o mare de blitzuri, turişti grăbiţi, la fel şi ghizii. 

Nu am venit aici să îi cer ceva Lui Dumnezeu. Faptul că eram deja acolo, cu toată fiinţa mea, era cea mai mare minune pe care El a făcut-o pentru mine.

Еще Columns