События

Avocatul, Inga Albu este noul invitat al clubului "Impresii din viaţă şi cărţi"

Pe parcursul anilor biblioteca municipală B.P. Hasdeu a devenit gazda mai multor evenimente frumoase. Iar recent a fost lansat clubul "Impresii din viaţă şi cărţi", ce presupune întruniri bisăptămînale, la care sînt invitate  diverse personalităţi pentru a-şi povesti istoria, pentru a inspira şi a dezvălui secrete.

La cea de a XIII-a ediţie a clubului organizatorii au decis să o invite pe Inga Albu, avocat de profesie, cu o vastă experienţă în domeniu. În cadrul acestei întrevederi au participat toţi doritorii printre care au venit să o susţină colegi, prieteni , studenţi de la facultatea de drept, cărora eroina întrunirii le este profesoară. În debutul întrunirii, avocatul a făcut o mică incursiune în istorie, povestind publicului momente din viaţa sa. Discursul invitatei era construit pe fapte reale şi experienţe din viața sa, care au dus la ridicări şi coborîri, însă niciodată căderile nu au servit drept motiv de a rămîne la pamînt, ci din contra.

Publicul adunat a fost unul foarte receptiv, educat şi călduros, ascultînd cu atenţie povestea invitatei, sorbind-o din priviri.

Prin istoriile pe care le-a povestit, Inga Albu s-a prezentat drept o persoană respectată, avînd funcţia de avocat şi propria afacere care este în strînsă legătură de domeniul juridic.

Cu toate astea, succesul nu a venit imediat, Inga fiind obligată de circumstanţe să capete totul cu propriele forţe şi să înfrunte toate greutăţile ivite pe parcurs. Cum şi s-a menţionat, funcţia de avocat nu a fost obţinută imediat, jurista avînd şi experienţă în domeniul notarial şi în cel de executor, lucru care o ajută, după cum spune şi ea,  în prezent să rezolve întrebări de tot felul. Astăzi, Inga poate fi numită o femeie care a trecut prin foc şi pară şi a demonstrat tuturor că prin ambiţie se poate reuşi totul, chiar dacă îţi va lua mai mult timp.

După ce toate cărţile au fost puse pe masă, a urmat publicul să se dea cu părerea. Unii invitaţi, prezenţi în sală, au ţinut să accentueze importanţa cunoaşterii unui astfel de om ca Inga Albu, care care a oferit din cunoştinţele sale tinerei generaţii. De asemenea au fost multe urări de bine şi un val de  aplauze.

Evenimentul a finalizat cu un schimb de impresii dintre invitații întrunirii și protagonistă. Senzaţia unei discuţii lejere a fost prezentă pe tot parcursul timpului în care Inga discuta şi povestea tot felul de istorii. Această atmosferă degajată a şi stabilit legătura între invitaţi şi gazdă, lucru foarte important în construirea relaţiilor. Clubul "Impresii din viaţă şi cărţi" oferă posibilitate tuturor de a cunoaşte oameni noi, de a asculta experienţe inedite şi de fiecare dată devine un spaţiu în care microfonul liber are o importanță majoră.

Foto – Tina Stepanov

Anastasia Deleanu

allfun

Еще События