Columns

Ronin Terrente

Ronin Terente

Scrisoare de la redactor

Cine e monstrul cu fața ta

Bună să vă fie inima și mintea curată.

Am posibilitatea să fiu și eu redactor pentru o zi și m-am gîndit să accept. Acum trebuia să bag un text din partea redactorului, care de regulă începe cu *dragi cititori* și să vă bagă în temă, dar eu n-am vrut să vă numesc *dragi, pentru că nu-i chiar așa, (cum îmi puteți fi dragi, dacă nici nu vă cunosc?). Trebuia să aleg o temă și m-am gîndit să improvizez una. Îmi place spontanietatea.

Acum, dacă am ocazia să-mi fac un pic de publicitate, vreau să vă spun o poveste *based on a true story*, una care mă are pe mine și pe voi drept personaje, pentru că eu sunt voi și invers, suntem oameni născuți și crescuți în aceeași societate, cu unica diferență că eu nu mă iau după gloată, ci prefer gloata să se ia după mine. Dar despre asta altădată. Acum povestea.

Vreau să vă vorbesc despre frică. Înainte de a continua lectura vă îndemn să vă gîndiți și să vă răspundeți la o întrebare simplă de tot: ce ai face dacă te-ai trezi cu un leu flămînd în fața ta și tu n-ai avea nici o armă? Nu mă refer la valută.

Sunt cîteva căi, dar inevitabil nicio șansă de cîștig, doar dacă leului îi place de tine și te lasă să pleci. Dar hai să analizăm cîteva variante.

1. Începi să fugi. Alergi cît te țin picioarele. Alergi și chemi după ajutor pînă leul îți sare în spate și te rupe în bucăți.

2. Stai pe loc și începi să-i spui tot felul de glume leului, poate are simțul umorului și te lasă, dar dacă nu-l are atunci te așteaptă o moarte în țipete și alte vociferări.

3. Sau ai putea să mergi spre el, să mergi sigur și fără să te gîndești la nimic, să pășești așa ca leul să simtă superioritatea ta cu fiecare mișcare, să vorbești cu el calm și să-i spui că nu te temi deloc, e doar un leu, doar o felină mai mare și gata. Nu înseamnă că leul nu va ataca, dar pentru cîteva secunde vei avea superioritatea, vei fi cel puternic, vei fi stăpîn și chiar dacă vei muri o vei face ca un OM care a învins frica. Tu alegi.

De ce am zis povestea asta și ce treabă are ea? Foarte simplu, animalele miros frica. Dar dacă am fi un pic mai poetici, v-aș spune că frica e un animal de care te temi. Omoară acest animal.

Am un câine care mă latră în fiecare seară cînd merg acasă, dar nu mă tem de el deloc, pot să-i dau un picior și asta l-ar ucide. Niciodată n-am să fac asta, dar știu că pot și câinele tot știe asta. Ambii știm, doar că el își face treaba și eu îl înțeleg.

Poți să te temi doar de tine, tu ești unica ta fobie, pentru că niciodată nu știi ce-i în adîncul tău sau cîte poți face. Dacă e să credem teoria conform căreea suntem creați după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, atunci cred că vă dați seama și singuri unde bat. Omoară frica și nu lăsa frica să te omoare. Tu ești OM. Nu mă refer la vreun brand, mă refer la mutra aia din oglindă. A fi om înseamnă mai mult decît a purta haine și diferite tehnologii moderne, a fi om înseamnă a gîndi, a fi rațional, a crea, a modifica, a accepta, a crește, a iubi, a schimba, a fi.

Vă pare simplu, dar vă asigur că a fi om e o muncă grea, trebuie să muncești în fiecare zi ca să fii om, un om care se respectă și care îi respectă pe alții, un om cu literă mare, un om fără frică. Mulți se numesc oameni doar pentru că au buletin, dar frica îi roade și îi omoară încet. Frica în societatea noastră a ajuns atît de absurdă și de grotescă, încît nici nu știi cum să te aperi de ea. Te temi să nu-ți pierzi munca, salariu, partenerul, viața, banii, biletul, haina, telefonul, examenul, autobuzul, dar nu te temi să-ți pierzi virginitatea și inocența, naivitatea și visurile. Nu vi se pare ironic și destul de tîmpit asta?

Nu știu de ce am spus asta. Am vrut să fac un soi de scrisoare către cititor, dar a ieșit o pornografie educativă.

Totuși, sper să luați ceva din acest text.

Nu sunt al vostru și nici nu voi fi, sunt prea egoist ca să spun asta, doar vreau să închei pe o notă mai veselă. Am fost eu, Ronin Terente, iar ăsta a fost un text din partea unui redactor pentru o zi.

Fiecare zi contează, mai ales asta.

Pace.

Еще Columns