Люди

Nicoleta Adam - Urban Vintage Girl!

O seară de iulie, petrecută în centrul istoric al capitalei, s-a transformat într-un shooting fotografic rapid şi stilat! Amurgul timid, zeci de claxoane şi lumini, o stradă pietonală cu miros de pavaj proaspăt au contribuit la realizarea unor imagini, având-o protagonistă pe Nicoleta Adam! Tânăra este studentă la jurnalism şi are o pasiune aparte pentru modă, în special pentru stilul vintage. Aşa că, pentru această şedinţă foto am optat pentru un street style mai neobişnuit, îmbinând "look-ul" modern al capitalei cu cel vintage al Nicoletei!

Sinceră  să fiu,  pasiunea mea pentru modă  a apărut cu ceva timp în urmă, mai exact, cu aproximativ 3 ani. Mi-am dat seama că am o atracţie aparte pentru moda anilor ‘50-‘80. Devenise deja  un obicei pentru mine  să-mi petrec dimineţile în faţa oglinzii, asortând  hainele  cât mai haotic şi cât mai colorat.

Cred că mai bine mă caracterizează stilul casual, deoarece mă simt confortabil şi pot combina mai multe culori şi imprimeuri în aceeaşi ţinută. Dar la ocazii special prefer să fiu îmbrăcată în ceva elagant şi rafinat.

Nu pot să spun că am o anumită vedetă de la care m-aş inspira, dar  apreciez stilul feminin şi  îndrăzneţ al actriţei Marilyn Monroe.

Stilul vintage l-aş descrie ca fiind un stil puternic ancorat în trecut, ce uimeşte prin abordare şi originalitate, un stil care nu dispare niciodată - un stil mereu la modă. Sunt ferm convinsă că este greşită concepţia conform căreia a fi atrăgătoare presupune haine cît mai moderne, strînse pe corp şi decoltate. Seducatoare poate fi şi o rochie lungă fără mîneci, din mătase, strînsă pe talie sau o rochie brodată din stilul anilor ’50.

Cred că m-aş implica într-o activitate în care aş îmbina moda şi jurnalismul, pentru că fashion-ul este un subiect mereu actual, unde ai întotdeauna ceva de spus. Deocamdată,  pentru mine moda este un prilej de a evada în frumos.

Iuliana Mămăligă

allfun

Еще Люди