Люди

Ștefan Bouroşu: De ce talentul contează mai puţin în actorie

Entuziasm, pasiune, muncă şi mai puţin talent. Acestea sunt ingredientele principale care l-au ajutat pe Ștefan Bouroşu să ajungă actor cu acte în regulă. Face parte din tînăra generaţie de artişti care a reuşit să urce pe scenele teatrelor imediat după absolvirea Academiei. De mai bine de un an este actor la teatrul Eugen Ionesco. Care sunt provocările acestei meserii, dar şi de ce nu crede că există actori "daţi de la Dumnezeu", ne spune chiar artistul.

Ce te atrage la meseria ta?

Cred că senzaţia pe care o simt atunci când sunt pe scenă. Dar cel mai mult, procesul de repetiţii. Nimic nu se compară cu repetiţiile care durează 4, 5 sau 7 ore, care te storc de puteri, dar,  totodată, te încarcă cu o altfel de energie. Experienţa de la repetiţii este cea mai interesantă.

Dar aprecierea publicului te motivează? Sau aceasta poate fi uneori  înşelătoare?

Desigur. Este un moment special atunci cînd eşti aplaudat, însă numai dacă aplauzele sunt sincere.Căci se mai întîmplă uneori să nu joci atît de bine, dar oamenii oricum să aplaude. Și dacă tu simţi că nu a fost bine, atunci nu e cazul să te laşi dus de val. Reacţia publicului este binevenită, mai ales dacă coincide cu satisfacţia pe care o primeşti tu în urma prestaţiei tale.

Care roluri şi-au lăsat amprenta asupra ta?

Cred că este primul rol jucat în timpul facultăţii. Este vorba de spectacolul "Kebab"  de Gianina Carbunariu, regia - Olesea Svecla, în care am jucat rolul lui Bogdan, un student de la Facultatea Regie şi Film care a plecat în Irlanda pentru a face masterul. Pare un personaj foarte simplu, fără multe pretenţii, însă lucrul la acest spectacol a durat mai mult de un an, cu mici pauze. Am făcut atît de multe repetiţii, încît am intrat în creierul acestor personaje şi în legăturile dintre ei. Acest spectacol a fost o adevărată lecţie de actorie pentru mine. Rolul jucat m-a învăţat multe.

La fel, şi ultimul rol a fost o adevărată provocare pentru mine. Am avut repetiţii doar 10 zile. A fost un maraton în care trebuia să scoatem premiera din mai multe considerente. L-am jucat pe Oscar, un copil de 10 ani, care află că este bolnav de cancer şi mai are de trăit doar 12 zile.

Acesta nu este un copil simplu - e unul care se maturizează pe zi ce trece şi înţelege mult mai rapid unele lucruri în viaţă. Înţeleg bine latura lui matură, însă îmi vine greu să înţeleg ceea ce simte şi gîndeşte el ca un copil. Poate pentru că copii din noi repede mor.
E complicat! Necesită foarte mult efort, foarte multă dedicare! Dar s-a întîmplat. Iar rezultatul l-a văzut şi l-a apreciat publicul.

În ce roluri te regăseşti? De dramă sau de comedie?

Aşa s-a întîmplat că am jucat doar în spectacole triste, la care oamenii plîng. Vin cu şerveţeleJ. Probabil, îmi plac dramele mai mult decît comediile. Nu cred că mi-ar reuşi să joc într-o comedie. Dar cine ştie?!

Tinerii actori obţin mai greu roluri în spectacole?

E un lucru legat de cauzalitate. Cînd obţin vreun rol, eu spun că aşa s-a întîmplat.  Probabil că pentru  aceste roluri nu se potriveau alţi actori, de aceea m-au pus pe mine. În teatru rolurile se dau -  nu le ceri, nu le alegi. Iar atunci cînd ţi se oferă roluri - joci.

Dar în talent crezi?

Totul depinde de minte şi suflet. Talentul este undeva între două extreme. Însă, cred că talentul nu îl poţi cîntări, nu îl poţi pipăi, nu înţelegi cît e de mult sau de puţin, nu ştii dacă e bine să îl ai sau să nu îl ai, sau în ce cantităţi se măsoară. De aceea, eu prefer să nu mă  bazez pe el, deoarece atunci cînd un actor se consideră talentat poate fi mai pretenţios şi e mai dificil de lucrat cu el.

Eu mă consider un actor lenos, dar care munceşte mult! Mă consider  mai puţin talentat.

Cum reuşeşti să te tranformi în altcineva? Să trăieşti o altă viaţă pe scenă?

Dacă aplici  tehnica actoricească nu este dificil. Trebuie să cunoşti tehnica vorbirii, a gesturilor, şi să înţelegi care sunt pilonii unui rol, în dependenţă de genul spectacolului în care joci. Pe lîngă faptul că trebuie să intri în esenţa personajului, trebuie să ai şi memorie bună, concentrare, capacitate de a te conecta la partenerii de pe scenă şi de a înţelege tipul de joc. Fiecare spectacol este diferit. Tehnica folosită depinde de genul spectacolului. Talentul nu e suficient! Fără tehnică nu ai ce căuta în teatru!

Pe lîngă tehnică, intuiţia este importantă?

Probabil că intuiţia ajută atunci cînd faci o alegere. Atunci cînd lucrezi la un rol, poate că intuitiv întelegi cum ar reacţiona personajul şi cum trebuie să îl joci tu. Eu nu mă prea bazez pe intuiţie. Întotdeauna filtrez totul prin mine şi încerc să fac o comparaţie cu ceea ce am trăit eu. Sunt minimalist.

Și dacă nu ai trecut niciodată prin ceea ce urmează să joci?

Atunci devine mai complicat. Depun mai mult efort la repetiţii, mai întreb colegii şi muncesc mult pînă îmi reuşeşte.

Care spectacole au fost o provocare pentru tine?

Spectacolul "Lecţia". Un spectacol absurd. Nu prea îl înţelegi, deoarece este una ce se spune, alta ce se face fizic şi cu totul altceva ce simţi. Iar să intri în piela unui personaj care la început are 80 de ani, iar treptat, pe parcursul spectacolul  întinereşte, este greu. Mai ales că din slab şi pierdut - devine tiranic şi aproape monstru.

Am jucat în baruri. Oamenii beau cafea, bere, fumează, iar tu joci alături. Trebuie să îi sustragi.

Am jucat în stradă, într-un acvariu cu apă, lîngă o biserică, în Cluj. Era straniu, oamenii se uitau ciudat, unde mai pui că şi textul era necenzurat. Conform planului, apa trebuia să fie caldă, însă au pus apă rece. A fost foarte dificil să joc o oră şi jumătate şi să mă prefac că totul e destul de bine. Plus că şi platforma pe care evoluam, ne-a jucat feste, iar acvariul s-a spart la un colţ. A curs apa din acvariu, dar  pînă la urmă a ţinut. A fost o experinţă neconvenţională de la început pînă la sfîrşit.

Cum descrii generaţia de actori din care faci parte?

Tinerii se află într-o criză de identitate. Criză care mi-o asum şi eu. Mulţi studenţi la început cred că vor avea Hollywood-ul la picioare. Iese din academie cu un avînt, însă se ciocnesc de o altă realitate.  În teatru atmosfera e tristă, uneori. Nu se întîmplă mai nimic, decît numai în preajma unor festivaluri. Premierele teatrale au caracter financiar şi mai puţin reprezintă un act de cultură.

Vin tinerii să schimbe ceva, dar îi blochează mentalitatea cu care se confruntă. Noua generaţie de actori nu trebuie să se lase schimbată, nu trebuie să se stingă repede. E greu să supravieţuieşti, dar problema este că tinerii se sting repede, îşi pierd entuziasmul.

Maria Eşanu

allfun

Еще Люди