Люди

Victoria Puiu, despre studiile şi diversitatea Greciei

Când spunem "Grecia" ne imaginăm plaje cu nisipuri fine, soare şi vacanţă. Însă pentru Victoria Puiu tărâmul elen se asociază cu studiile de master şi experienţa ERASMUS MUNDUS. Anume în Grecia tânăra noastră a avut ocazia să îşi îmbogăţească experienţa de jurnalist şi de viaţă. O adevărată epopee studenţească a însoţit-o pe Victoria şi i-a lăsat cele mai frumoase amintiri care sunt acum împărtăşite şi cititorilor site-ului nostru!

Nu pot spune că a fost un drum lung sau dificil spre studiile mele ERASMUS.  Am aplicat la sugestia profesorului de la facultatea de Jurnalism, domnul Mihai Guzun, lucru pentru care îi mulţumesc foarte mult. Aşadar, într-o duminică însorită am completat aplicaţia online, în care îţi demonstrai cunoştinţele în engleză şi abilităţile tale în general. Drumul cel mai complicat a fost după ce am aflat că am câştigat bursa. Și asta pentru că începuse epopeea hârţoagelor, certificatelor şi a nopţilor nedormite din cauza vizei, care, apropo, se elibera la Odesa. Erau momente în care mă gândeam să renunţ la bursă, însă o bună prietenă mi-a spus: "Nu renunţa, poate fi şansa ta". Fără îndoială, bursa Erasmus a fost şansa tinereţii mele.

În anul 2008, atunci când am aplicat pentru programul de burse Erasmus Mundus, acesta era mai puţin cunoscut printre tinerii din Moldova. Încă nu ştiam cu ce se mănâncă respectivul "schimb academic". Simţeam în suflet un mix de nelinişte dar şi entuziasm, ca atunci când intuieşti că trebuie să se întâmple ceva frumos, dar nu ştii ce anume. Însă totul a prins contur când am ajuns în oraşul Salonic, Grecia, ţara cu cei mai primitori şi calzi oameni, din punctul meu de vedere. Aşa că adaptarea a fost floare la ureche, iar neliniştea din suflet a fost înlocuită de experienţe noi, frumoase şi de dorinţa de a învăţa cât mai multe. Iar cu colegii din întreaga lume, deşi fiecare era diferit prin felul lui de a fi şi cu un alt background social, ne-am înţeles la fel de bine şi s-au creat prietenii care durează şi până astăzi. Diversitatea ne-a unit.

În Grecia, cu tot respectul pentru universităţile noastre, jurnalismul nu s-a făcut de pe foi îngălbenite şi prăfuite de timp. În Grecia nu ni s-au îndoctrinat definiţii şi reguli. Ba, dimpotrivă, am fost învăţaţi să gândim critic, outside the box, să punem la îndoială tot ce citim sau auzim, să punem întrebări, fie şi incomode. Totodată, foarte mult depindea şi cum erai tu ca student – dacă nu voiai să înveţi, nu te obliga nimeni să o faci, era alegerea ta. Însă dacă voiai să absorbi cât mai multe informaţii, profesorii te ajutau necondiţionat cu sugestii, sfaturi şi liste cu surse bibliografice. Profesorii vorbeau cu noi ca de la jurnalist la jurnalist, deşi la acel moment nici nu ştiam ce înseamnă să fii jurnalist. O relaţie de parteneriat, care îţi permitea să fii liber şi în gânduri, şi în acţiuni – lucru important pentru un ziarist. Ni se vorbea cu atât entuziasm şi mândrie despre această meserie şi ne asigurau că acest "virus" – de a fi jurnalist – nu va ieşi repede din sânge. De asemenea, auto-învăţarea a fost un proces important pe durata studiilor din Grecia. Motiv pentru care trebuia să citim foarte mult, să analizăm, să dezbatem şi să învăţăm să punem întrebările corecte.

În 2012 am câştigat o altă bursă de studii, doar că în cadrul studiilor de master. Tot în Grecia, însă în alt oraş - Ioannina. Deşi e vorba de aceeaşi ţară, experienţele şi cunoştinţele obţinute au fost diferite, dar la fel de interesante. De asemenea, graţie programului, mi-am făcut prieteni din întreaga lume – din Chile până în Japonia, lucru de neignorat, zic eu.

Multă lume m-a întrebat de ce am revenit acasă. E o întrebare la care a trebuit să răspund de multe ori în ultimii cinci ani. Am revenit, pentrucă m-am născut aici, pentru că aici sunt părinţii mei, pentru că, deşi sunt zile când ţara te dezamăgeşte, încât vrei să-ţi faci valiza şi să pleci în lumea mare, sunt şi zile când te încântă şi te motivează să nu te laşi bătut. Iar atunci încă mai speri că poţi face ceva ca ţara ta să devină mai bună şi mai frumoasă. Nu ştiu unde mă va duce viitorul, dar sufletul îmi va rămâne mereu legat de ţară, pentru că aşa cum credeam în ţara mea, încă mai cred. Iar asta nimeni nu mi-o poate fura. Și mă doare când unii dintre cei care pleacă şi se stabilesc cu traiul în alt colţ al lumii aruncă cu noroi în ţară şi în oamenii ei. La urma urmei, dacă nu simt că e ţara lor, e ţara părinţilor şi bunicilor lor. Cel puţin pentru asta trebuie să-ţi respecţi ţara. Cu siguranţă, Moldova nu e cea mai dezvoltată şi civilizată ţară, dar asta nu înseamnă că nu va fi. Schimbările bune cer mult timp.

Iuliana Mămăligă

allfun

Еще Люди