Columns

Ronin Terrente

Ronin Terente

Noi cîntăm şi facem asta bine

… dacă cineva vă spune că noi n-avem muzică de calitate, dă-i articolul şi las să scoată numele de aici.

Bună, iar eu, de data asta vreau să mă împart cu voi cu ceva ce mă face mândru şi fericit şi, sper, vă face şi pe voi să vă simţiţi la fel. Vreau să vorbim despre muzică.

Pe parcursul unui an de când sunt pe la radio, am avut ocazia să ascult destul de multă muzică basarabeană, pe care n-aş fi ascultat-o altfel, şi am făcut cunoştinţă cu o duzină de interpreţi tineri şi foarte curioşi. Am descoprit că începem să facem muzică ce poate concura cu vecinii noştri, deşi România este în topul ţărilor cu cea mai bună şi calitativă muzică de pe continent, mă refer la Europa, noi încă nu suntem chiar la nivelul şi calitatea textelor şi aranjamentelor, dar suntem în direcţia corectă. Buba noastră, deocamdată, sunt textele, dar simt şi sunt sigur că o depăşim, văd cum asta se petrece şi tare mă bucur.

Avem veterani care rup gurile şi sălile din lume, foarte multă lume ştie deja de Moldova mulţumită lui Dan Bălan din O-ZONE (până şi în Japonia lumea striga "vrei să pleci dar nu mă iei"),celor din Zdob şi Zdub, Gândul Mâţei, Snails, devenit Furiosnails, Alternosfera (care a primit titlul de cel mai bun colectiv de rock alternativ în România de trei ori, dintre care 2 ani la rând!), nu pot să trec cu ochii Ciocana şi legenda subsolurilor de acolo Ginta şi, de unde se trage, cel mai popular rapper din zonă romaN şi proiectul Unda Comună, legendarul şi genialul colectiv Trigon, cu satelitul lui,Vali Boghean, un interpret de o adâncime zguduitoare, Ion Suruceanul care-i responsabil pentru cel mai cunoscut hit din toate timpurile, acela cu seara minunată pe care-l ştie orice om din ţară, Geta Burlacu şi Tatiana Cerga, tinerii care rup scenele pe care urcă cum ar fi Carla’sDreams şi Dara, Alex Calancea Band, care cântă cu tot ce mişcă.  Aici nu pot să nu spun de vedetele care au făcut istorie şi au trezit spiritul acestui popor, foarte multă lume ne ştie mulţumită duetului Ion şi Doina Aldea-Teodorovici, formaţia Noroc şi familia Dolgan, Plai şi alţii.

Acum vin tinerii, care vin cu o noutate şi cu un sunet ce ne reprezintă şi care poate fi ascultat şi la concerte mari, fără ca să ne fie ruşine şi fără să ne gândim că venim dintr-o ţară mică şi fără cultură. Dacă îţi spune cineva asta să-i zici să caute pe youtube muzica noastră.

Trupe ca Mevv şi Veriga care scot un poprock uşor şi sincer, băieţi ca Mani, Traian şi Guz care vin cu texte diferite şi cu multă viaţă şi chiar un mesaj simplu şi accesibil, dar deloc ieftin şi trucat. Dacă vă mai spune cineva că nu facem muzică bună să nu-i credeţi, daţi-le un link. Nu pot aici să nu pomenesc de astfel de  trupe ca Doll şi Todo, sau trupe de metal pe care nici nu le mai ţin minte, o ţin minte numai pe Abnormyndeffect, o trupă ruptă până-n măduva oaselor.  Mai sunt şi trupe în rusă pe care nu vreau să le evit, doar că acum oricum nu-i pomenesc chiar pe toţi. Am sărit o sumedenie de interpreţi, mi-ar trebui câteva zile şi aş putea scoate şi o mică carte ce ar conţine doar denumirile trupelor. Mai e şi cel mai straniu şi psychedelic rock band, No Shagga -  o adevărată tâmpenie muzicală cu un sunet total diferit.

Sunt şi Nicoleta Gavriliţă şi Lidia Scarlat din Cuibul, tot Scarlat e şi participanta din anul acesta de la Eurovision, e vorba de Cristina Scarlat.

Azi am intrat pe facebook şi am dat peste Andrei Glavan cu o piesă pe care recomand să o ascultaţi. Aşa că dacă vă spune cineva că noi nu cântăm să-i dai articolul şi las să scoată numele de aici.

Pace şi cât mai multă muzică bună. Suntem poporul care cântă. Suntem poporul care dansează. Avem cultură. Avem câte ceva.

Еще Columns