Columns

Il Separatio

Il Separatio

Este prima și unica fată pe care o iubesc!

Acum îi deschid portiera fără să mă gândesc că este un gest normal

Upgrade pentru dragoste

  • Separațio, pot sa te întreb ceva?
  • Sigur.
  • Da tu ești sigur că mă iubești pe mine?

Am privit-o cu o oarecare nedumerire, fiindca nu puteam să înțeleg de unde vin aceste dubii.

  • Sigur că te iubesc!, dar imediat mi-am dat seama că am spus aceste cuvinte cu o oarecare nepăsare și m-am grăbit să o sărut pentru a o împiedica să-și dea seama de faptul acesta. Dar de ce întrebi?
  • Fiindcă am senzația că tu încă nu ți-ai găsit dragostea adevărată, iar eu sunt doar o etapă a căutării.

Avea perfectă dreptate puștoaica aceea. Eu aveam 25 și încă nu aveam idee ce înseamnă dragostea. Aveam noțiuni de relație împrumutate din filme sau de la alții, mai maturi, și emoții necontrolate care frecvent mă făceau să cred că anume aceasta e dragostea. Știam că este bine să fii romantic: să-i aduci flori, să călătoriți împreună, să-i faci mereu mici cadouri, să-i plătești examenele unde nu se descurcă și să fii de acord mereu că toate fetele-s proaste înafară de ea. Știam că trebuie să am încredere maximă în ea, însă firea geloasă și posesivă mă impunea să mă reasigur mereu, deaceea mai mult sau mai puțin discret verificam cam fiece pas al ei, pentru a mă convinge din nou că e fără sens. Știam că la orice obiecție a ei trebuie să reacționez ca un bărbat: adică să-i dau perfectă dreptate și să procedez cum consider eu că este bine.

Insă toate acestea erau rodul educației și rațiunii și nicidecum "un nu știu ce și-un nu știu cum".

Dar acum, când pot conștientiza cu maturitate aceste senzații, să mi le explic, chiar să le controlez  și să ajung la concluzia că da, ea este acea unica, îmi dau seama că sunt, de fapt, pentru prima dată îndrăgostit.


Când eram mai tânăr, prin clasa a 11-a, eram înnebunit după jocurile la calculator. Puteam sta cu orele, ucigând diverși monștri virtuali. Și era mare ceartă când mama mă striga a zecea oară la masă, iar eu nu auzeam nimic din cauza căștilor. Aceste jocuri se vindeau pe CD-uri în doar câteva magazine specializate din capitală. Aveam un calculator foarte performant pentru vremea aceea, însă unele jocuri aveau cerințe care erau incompatibile cu configurația calculatorului meu: cel mai frecvent avea nevoie de mai multă memorie operativă. Și atunci, evident, că alergam la magazinul specializat, cumpăram memorie operativă, pentru a fi sigur că merge jocul.

Păi dacă e sa fac o analogie între calculator și corpul meu, sunt sigur că abia acum am ajuns la configurația necesară pentru ca un "joc" atât de complex cum e dragostea să poată fi procesat de mine.

Acum îi deschid portiera fără să mă gândesc că este un gest normal, când văd că florile dăruite adineaori deja se ofilesc imediam mă străduiesc să le reîmprospătez, când văd că probează ceva în magazin, apoi pune la loc îngândurată, mă străduiesc să revin ulterior și s-o surprind cu achiziția (da, știu, aceasta e o tactică veche a fetelor, însă vă asigur că "prostia" noastră nu rămâne neremunerată, de aceea puțin îmi pasă). Acum pot sta cu ea în chat cu orele, cu toate că urăsc să fac asta cu alții și chiar mi-am instalat tastatura Emoji la telefon, pentru a ne exprima mai elocvent emoțiile (nu râdeți).

Mai mult de atât, nu încerc s-o urmăresc în nici un mod, cu toate că tehnologiile o permit acum cu mare ușurință și nici nu-mi stă mâncarea în gât dacă văd vreo poză cu foștii admiratori neștearsă din laptop (apropo din McBook Air). Fiindca cred în ceea ce avem noi doi și restul nu are nici o relevanță.

M-am tot gândit eu în ultima vreme cum să-i formulez eu cea mai frumoasă declarație de dragoste și am ajuns la concluzia că vreau să știe că este prima și unica fată pe care o iubesc!

Еще Columns