Columns

Ronin Terrente

Ronin Terente

Florile de plastic din vaza vie

… niciodată bărbaţii nu vor respecta şi iubi florile de plastic, or noi vom face prostii xxx cu ele, dar copii şi familii vom face cu florile vii şi buchetele de flori de câmp şi miros de dulceaţă…

Bună. Am la serviciu o cantină, e micuţă, fără pretenţii şi cu preţuri atractive. Uneori, în pauza de masă merg să mănânc şi să mă uit peste geam, cantina e la etajul 10. Stai şi te uiţi la toate aceste case şi maşini, şi oameni, şi te gândeşti la orice-ţi trece prin cap. 

Azi am observat că au apărut lalele în vaze. Lalele de diferite culori şi foarte frumoase, dar când m-am apropiat să le miros am înţeles că sunt din plastic, unele chiar un pic pătate de mânile altor curioşi. Nu-mi plac florile de plastic, deşi e mai bine aşa decât să rupi de fiecare dată altele, e şi mai ieftin şi mai moldoveneşte. Și la o lumină proastă, privite de la distanţă, chiar arată destul de bine.

M-am uitat la aceste flori şi le-am asociat cu pozele fetelor văzute pe diferite site-uri de satiră şi pe unele site-uri de socializare. Fetele care-şi fotografiază buzele şi fundul, care, uneori, se aseamănă, mâncarea pe care o consumă şi muşchii pe care nu-i au. Fete vopsite şi false ca buchetele de flori de plastic.  Mă gândeam, de la înălţimea celor 10 etaje, de ce oamenii omoară frumuseţea?


Aceste femei, flori şi curcubeie, oare nu văd cum arată când ies din casă, oare nu înţeleg că buzele răţuşcă şi muşchii abdominali etalate pe reţelele de socializare nu dau credit niciodată? Oare ele nu înţeleg că dacă arăţi ca o curvă strici imaginea ta şi a altor femei şi că niciodată nu vor respecta şi iubi bărbaţii florile de plastic, or noi vom face prostii xxx cu ele, dar copii şi familii vom face cu florile vii şi buchetele de flori de câmp şi miros de dulceaţă. Oare ele nu înţeleg că albinele nu polenizează astfel de flori?

Mă uitam la aceste lalele, amintiri din Olanda, flori pentru care au luptat şi cu care se mândreşte un popor, flori care fac fericite profesoarele, flori care au uimit la momentul apariţiei pe piaţă prin simplitatea şi coloristica lor, flori care într-o bună zi, din inventivitatea cuiva, au devenit bucăţi de plastic. Exact aşa e şi cu femeia, cineva a spus că-i frumoasă cu sânii bombaţi şi buze cât două roţi de remorcă, că e frumoasă în haine cu imprimeu şi nume de brand-uri pe popou, că e frumoasă cu părul blond-ars sau în culorile tablourilor de la piaţa dintre cele două teatre, iar ele, femeile, în încăpăţinarea lor şi egoista naivitate de care dau dovadă, amestecată cu uimitoarea capacitate de a se crede atotştiutoare, au devenit nişte bucăţi de plastic, unele uzate şi murdare de la atâtea mâni care le tot strâng şi le mută din vază-n vază.  Vouă nu vă pare rău de voi?

Am fost de câteva ori la petreceri V.I.P, petreceri la care apar tot felul de madame bine poziţionate şi mă mira întotdeauna falsitatea şi penibilitatea lor, având atâţia bani arătau toate ca nişte pui de la KFC sau ca nişte oi de la stânele din sud. Toate strident machiate, unele femei destul de frumoase,  cu haine stranii şi asortate fără gust, cu buzele forţate şi sânii traşi în sus, cu riduri pudrate şi zâmbete pretenţioase şi murdare.

Am mai observat că niciodată nimeni nu e mulţumit de frizeriţe, care mi se par penale şi extrem de tâmpite de cele mai dese ori,  femei care n-au nici un simţ estetic şi deloc nu se pricep la feţele oamenilor. Se fac frizeriţe sau ce se mai fac ele acolo, se angajează în diferite afaceri pretenţioase şi transformă în bucăţi de plastic florile care vin şi iau loc pe scaunele lor.

Fetelor, nimeni nu vă va învăţa cum se face asta, nu cărţile şi nu colegii trebuie crezuţi, tu uită-te în oglindă şi gândeşte-te bine, tu trebuie să hotărăşti, iar dacă-ţi place să fii o piţipoancă care o face pentru un IPhone, atunci uită acest text şi lasă asta pentru altele. Fii cum vrei.

Și toate aceste glume la adresa voastră nu vă miră? Oare vă place să fiţi nişte saci de dormit din care ieşim dimineaţa şi uităm să-l mai spălăm? Oare vă place să fiţi nişte amante pe care niciodată nu le vom lua de soţii? Oare vă place să înghiţiţi în loc să scuipaţi? Oare nu aveţi nici un gram de femininate, de respect şi de gust, oare toate aceste haine care vă fac să arătaţi ca nişte iepe în călduri şi toate aceste reviste pe care le citiţi şi vă învaţă cum să nu fiţi fericite, oare asta sunteţi voi? Ce vei spune copilului tău, dacă vei naşte unul? Oare credeţi că bărbaţilor le pasă de voi şi mor după scorpiile din voi, oare credeţi că noi, bărbaţii, vrem familie şi copii cu una prin care au trecut atâtea că deja nu mai e floare, e o vază spartă? Nu, dragele mele, nu e aşa. Bărbaţii nu sunt chiar atât de proşti cum vi se pare.

Fetelor, vouă vă place să fiţi nişte flori de plastic într-o vază murdară sau vreţi să fiţi buchetul cu care topeşti până şi albinele? Vreţi să fiţi miere sau fiere?

Pace.

Еще Columns