Люди

Cristina Surdu: Mersul pe bicicletă este o relaxare pentru suflet

Cristina Surdu este frumoasa bloggeriță, care adoră un mod sănătos de viață, în special -  mersul pe bicicletă. Are un stil  bine definit și nu ezită să ne uimească cu cele mai stilate apariții în oraș, atunci cînd alege o plimbare pe bicicletă. Mai multe despre aceast hobby, aflăm chiar de la Cristina.


Cînd locuiam în Moldova nu mă deplasam cu  bicicleta, dar în Italia zilnic mă bucur de acest sport minunat. O folosesc pentru a merge la serviciu, jogging, cină și chiar shopping. Este indispensabilă pentru mine, un obiect de care nu mă pot despărți.


Atunci cînd merg pe bicicletă nu țin cont de un anumit stil, dar desigur încerc să evit fustele și rochiile mini. În rest, port aproape orice.


Bicicleta este un mijloc de transport și  o relaxare pentru suflet. Cînd doresc să fac  o plimbare îmi iau bicicleta și cutreier tot orașul.


E plăcut cînd mergi pe bicicletă și auzi zgomotul dimprejur. Nu ascult muzică, deoarece aici riști să primești o amendă. Căștile sunt periculoase, pentru că astfel nu poți auzi ce se întîmplă în jur: claxoane, mașini ect.

Din păcate, la noi, în Moldova, este dificil să te plimbi  cu bicicleta, deoarece nu avem condiții bune și nici piste pentru bicicliști. Ar fi plăcut dacă în Chișinău s-ar organiza o dată pe lună o zi fără transport public, cînd lumea ar putea circula pe biciclete. Ar fi un început bun pentru promovarea  unui mod de viață sănătos și, cu siguranță, oamenii  se vor îndrăgosti de acest sport

Sofia Palade

Sursa foto: Cristinasurdu.com

allfun

Еще Люди