Тема

Valeriu Jereghi își filmează fiica într-un nou film artistic

Duminică, pe data de 19 octombrie, Maestrul în arte, Valeriu Jereghi, și-a sărbătorit ziua de naștere. Regizorul și-a întîlnit cei 66 de ani pe platoul de filmări, lucrînd la un nou film artistic de scurt metraj, "Milika". Echipa allfun a fost prezentă la filmări, în satul Butuceni, pentru a surprinde cele mai frumoase momente.

Filmul "Milika" este o coproducție Franța-Polonia, cu participarea Moldovei și Ucrainei. Cu toate astea, actorii filmului sunt autohtoni. În rolul principal joacă chiar fiica de 5 ani a maestrului, Emilia. Protagonista va încerca pe parcursul filmului să își împace părinții, care s-au despărțit. Artistul Anatol Mârzenco și avocata Violeta Gașițoi joacă rolurile părinților micuței.

Producătorul general al filmului, Lilia Paul (compania de Film "Will Production", Franța) ne-a asigurat că producția este de nivel european, mai ales că postproducția filmului va fi realizată în Polonia.

Filmările au loc pe teritoriul Complexului muzeal "Orheiul Vechi" în perioada 13-22 ocrombrie, iar una dintre scene a fost montată de față cu noi. Mai jos, vedeți poze de la fimări și de la petrecerea de aniversare a maestrului, Valeriu Jereghi

Doina Sclifos

Foto: Ion Pleș Alexandru

allfun

Еще Тема