Люди

Călătoria cu parfum de "bomboane" în Azerbaijan a Svetlanei Tataru

Azerbaijan este una din ţările fostului bloc socialist care a devenit un adevărat imperiu petrolier, iar capitala Baku, o metropolă în toată legea. Oraşul, însă, este foarte prietenos diverselor activităţi pentru tineri, oferind oportunităţi de dezvoltare pentru oricine. Svetlana Tataru este o tânără din RM care a avut ocazia să descopere oraşul Baku dar şi alte localităţi azere, după ce în vara acestui an a participat la un Youth Exchange. Bagajul de amintiri este de nepreţuit, iar acesta a fost deschis prin intermediul acestui material!


Călătoria mea în Azerbaijan  o poveste lungă şi scurtă, în acelaşi timp.  Dar în primul rând cred că de "vină" e efectul de bumerang. La sfârşitul anului 2013 mi-am făcut un wish-list pentru 2014. Unul dintre punctele pe care mi le-am dorit a fost să ajung în Azerbaidjan şi în Bruxelles. Mai în glumă, mai în serios, dar iată că una dintre dorinţe s-a materializat deja. La Bruxelles, deocamdată, nu am ajuns, dar mai sunt 73 de zile până la sfârşitul anului, deci încă mai am şanse.


În al doilea rând - Social Media a fost unul dintre punctele care mi-a asigurat călătoria. Nu prea pot rezista o zi fără să accesez site-urile de socializare. Cred că era trecut de miezul nopţii când văd o postare a unei colege, în care anunţa că refuză călătoria spre Azerbaidjan şi că are nevoie de cineva care ar fi interesat în aceasta. Eu nu am stat mult pe gânduri, am contactat-o, am cerut detalii despre proiect şi mi-am trimis CV-ul spre aprobare. Și aşteptam. Aceasta se întâmpla într-o zi de joi, plecarea urma să aibă loc peste 4 zile. Îmi căutasem şi bilet, l-am rezervat şi tot aşteptam aprobarea. Sâmbătă urma să fiu anunţată. Dar nu am fost, aşa că am anulat biletul şi îmi făceam alte planuri deja pe săptămâna ce urma să vină. Iată că duminică, spre amiază primesc un mesaj de la unul dintre organizatori în care sunt întrebată dacă mai "sunt disponibilă" să vin. Cred că a fost un moment în care am pomenit tot ce se putea de pomenit, dar în fine am încercat să caut un alt bilet. Practic toate companiile de bilete au liber duminica şi a fost tare dificil, dar totuşi am găsit eu unul! Era trecut de-a binele de miezul nopţii deja. Și luni, la primă oră, am fost să-mi iau biletul, iar marţi la 10 dimineaţa am decolat.


Am stat puţin timp. Doar 4 zile, dar care mi-au adus un amalgam de emoţii pozitive, noi prieteni şi o serie de stereotipuri combătute de ce cunoşteam anterior.
Am fost în perioada 27-31 august. Am lipsit de la sărbătorile noastre naţionale, dar în schimb le-am promovat intens peste hotare şi cred că mi-a reuşit destul de bine.

A fost un proiect organizat de către un ONG local: Great Silk WAY- International Youth Union. Urma să fim prezenţi 20 de participanţi din 20 de ţări ale lumii. Am ajuns doar 17, din păcate. Unii au avut probleme cu viza, alţii - ceva probleme de sănătate. Dar aşa e de obicei. 100 %  prezenţă nu poate garanta nimeni. Scopul reuniunii a fost de-a spori schimbul intercultural şi de a realiza împreună proiecte pentru tineri. Și credeţi-mă, a fost e experienţă de neuitat. Aici am reuşit să cunosc cultura celor din Vietnam, Indonezia, Etiopia, Columbia, Tunisia, Macedonia, Pakistan, Bangladesh şi din alte 9 ţări. Împreună am încercat să scriem proiecte pe care urmează să le implementăm la nivel local. Aşa că e posibil, să fiţi martorii unuia dintre acestea.


Agenda seminarului a fost foarte bine organizată. Am avut destul de mult timp liber. Din păcate, cele 4 zile le-am petrecut cam la 50 km de Baku, într-un orăşel sub denumirea de Novkhani. Dar aceasta nu a fost o problemă mare. Știţi cât costă o călătorie cu transportul public în Baku? 20 de qəpik, echivalentul a 20 de euro cenţi. Dar din localitatea în care eram noi şi până în Capitală costa 40 de qəpik. Normal, doar Azerbaidjan e land of fire. Aşa că seara, ne permiteam să plecăm să admirăm Baku-ul nocturn.


Primul şoc cultural pe care l-am avut a fost de la admiratul răsăritului de soare într-o altă ţară. Întrucât am aterizat  aproape de ora 5 dimineaţa. Și drumul pe care l-am făcut de la aeroport spre hotel. Pe parcursul a 50 de km am tot admirat acest colţişor de pe malul Mării Caspice. O arhitectură deosebită "acompaniată" de maşinile de extragere a petrolului. Sute astfel de maşini. Și, da! Șoferi tare, tare nedisciplinaţi. Să traversezi strada prin Baku e o adevărată artă.

Oamenii nu sunt atât de "sovietizaţi", deşi în mare parte Baku-ul este un oraş rus. Bătrânii vorbesc rusa, tinerii nu prea. Femeile nu poarte niqab. Baku-ul e un oraş scump, dar foarte frumos. Și am mai zis, am rămas impresionată de preţul la călătoriile cu transportul public, deşi preţul combustibilului e la fel ca la noi.


Heydar Aliyev Museum- este un must. Toţi trebuie să îl vadă. E un muzeu dedicat preşedintelui azer. Aici poţi vedea tot ce e legat de el, începând cu fotografiile lui de când era un bebeluş, poţi pipăi costumul care l-a purtat în ziua când a fost declarat preşedinte, poţi sta la masa lui, vedea lampa sa de gaz, finisând cu o serie de lucruri care îl legau de Moldova, precum cadoul preşedintelui Petru Lucinschi pentru acesta. Am vizitat şi o sinagogă, o moschee, Museul de Istorie şi Artă, şi desigur Oraşul Vechi. E un oraş într-un oraş. Cu zeci de căsuţe care au devenit magazine în care se vând produse de artizanat autentice. Și, desigur Flame Towers. Sunt absolut minunate. În special noaptea, când ele capătă viaţă prin conturul unui omuleţ ce flutură drapelul azer pe ele.

Am întâlnit o compatrioată de a noastră care îşi face studiile în Baku. Ziceam de soartă mai devreme. Unul dintre participanţi, mai exact Pavel din Bangladesh, a cunoscut-o la un alt trening şi el ne-a făcut cunoştinţă, iar Tatiana ne-a arătat oraşul nocturn şi unde îşi petrec timpul studenţii străini. Am fost împreună într-un club de noapte ce m-a impresionat de-a dreptul: muzică live, zeci de străini, de parcă toţi ar fi fost fraţi, dansau împreună, se veseleau, cântau. Am reuşit să dau şi peste o domniţă din Maldive, iar eu îi ziceam că sunt din Moldova. Și ea tot îmi repeta Maldive până când, în final, a înţeles că eu sunt din Moldova.


Am reuşit să gust bomboanele din mazăre pe care le adusese Le Huen din Vietnam, şi Cotton candies din Turcia, mâncarea tradiţională din Macedonia, şi nişte prăjituri din Tunisia. Aşa şanse nu le prea ai în fiecare zi. Totodată, în aeroport am întâlnit un tânăr din Siria, pe nume Mohamed. El îşi face studiile în Baku. Cu el am pariat că dulciurile din Moldova sunt cu mult mai bune decât cele din ţara lui. Urmează ca să le degustăm în cel mai scurt timp, plus la toate   l-am convins să vină şi prin Moldova. Aşa că îl aşteptăm vara viitoare.

Și, apropos, vorbind de bomboane. Am avut ocazia să vizitez o redacţie, unde am acordat un interviu pentru un portal on-line. Și iată că în pauză am fost servită cu ceai, iar la ceai mi s-au oferit bomboane. Și cum credeţi, ce fel de bomboane? Erau din Ucraina. Am rămas surprinsă şi nu am ezitat să întreb de ce din Ucraina, la care mi s-a spus că în Azerbaidjan nu au o fabrică de bomboane. Iată aşa. Azerii nu produc dulciuri, ei au petrol. Și asta spune totul!


Iuliana Mămăligă

allfun

Еще Люди