Люди

Doina Strulea, o fiică a poeziei tinere din ţara noastră

Eroina acestui subiect ne arată că lumea versurilor mai există. Cuvântul care îşi găseşte rima la final de rând este ghidat de autor pentru a naşte o poezie frumoasă. Doina Strulea este o promiţătoare poetă, care compune versuri apreciate atât la noi în ţară, cât şi peste hotare. Italia sau România sunt ţările care i-au apreciat talentul prin premii importante. Mai multe despre acestea, dar şi despre dragostea pentru poezie, ne spune chiar Doina.


O lume a rimelor... Pentru mine, poezia este o rimă dintre condei şi suflet, cea care reflectă perfect starea mea interioară. Atunci când am simţit că mă doare şi nu găseam un mod în care aş fi putut să-mi exteriorizez această stare lăuntrică, am ales să scriu. Odată ce mama mea a plecat de lângă mine timp de o lună, am simţit că mi se prăbuşeşte lumea de sub picioare, un strigăt existenţial a fost cel care a dat naştere poeziei mele – MAMA.

Premiul ,,Cel mai bun tânăr autor” din Italia, 2013 a fost primul meu trofeu internaţional. Practic acesta m-a motivat să scriu în continuare. Un eveniment memorabil, am ajuns acolo pentru prima dată în Italia (ţara în care vroiam să ajung dintotdeauna), poeziile fiind traduse de un traducător literar. Nu cunoşteam limba, însă puteam vorbi cu fiecare om în parte prin versuri, acesta era cel mai pământesc limbaj în care eram abili sa dăinuim fiecare din noi. Ceea ce ţine de Premiul III din Gravina, obţinut în 2014 – este o muncă imensă, am reprezentat ţara mea, Republica Moldova, cu mândrie şi demnitate, fiind unica stranieră, obţinând premiul III, internaţional.


Printre premiile din România, mă regăsesc laureată la Concursurile din Orăştie, 2013 şi Brăila, 2013. În ambele cazuri m-am întors acasă cu premiul III, iar asta mă bucură foarte mult, pentru că Prutul nu este un obstacol ca să vorbesc chiar şi prin poezie cu neamul nostru românesc.

Debutul...cred că este cel mai important eveniment din viaţa mea. Odată ce am atins majoratul, am decis să îmi lansez ,,Vioara din mansardă” ca pe un copil pe care l-am crescut, educat, iar acum trebuie să-l duc în lumea mare, să se bucure şi altcineva de el. De ce ,,Vioara din mansardă”? Făcând 7 ani de vioară (iar pe lângă asta pian) titlul este o metamorfozare a eului meu: eu sunt vioara, cea care plânge prin vers, iar mansarda este sfântul lăcaş de inspiraţie, unde îmi găsesc refugiu.


Poezia, în cazul meu este o stare de spirit, nu şi un scop. Recunosc, există o mulţime de factori care încearcă să muşte din acest frumos, însă atâta timp cât scriu şi simt că dăruiesc oamenilor trăiri, nu reuşesc să percep acest dar ca pe o povară, dar ca o formă de existenţă. Contează ca oamenii să te înţeleagă şi să simtă dublu atunci când citesc propria creaţie, iar poetul trebuie să-şi păstreze autenticitatea.

,,Vioara din mansardă” este o carte mult aşteptată. Zilnic, primesc mesaje de la oameni necunoscuţi care se regăsesc în versul meu şi chiar îşi doresc un volum ca să savureze din el treptat. Prin această carte oamenii mă pot cunoaşte pe deplin, iar eu vă recomand să mă citiţi, vă poate servi drept balzam sufletesc.


Distanţa, iubirea, părinţii, toamna şi muzica sunt unele din temele pe care le abordez cel mai des. Acestea, într-un final, creează o melodie, în care vocea mea interioară este propriul dirijor.

Mă inspiră ceea ce mă face fericită...sau tristă. Mă doare nepăsarea oamenilor, indiferenţa şi timpul efemer. Iar inspiraţia vine fără să mă anunţe, lăsând amprentă în cerneala care curge ca un izvor de sentimente.

Iuliana Mămăligă

allfun

Еще Люди