Columns

Ronin Terrente

Ronin Terente

Ce înseamnă libertatea presei?

…Părinţii m-au învăţat că libertatea mea se termină acolo unde începe libertatea altcuiva…

M-am gândit mult zilele astea la ceea ce înseamnă, de fapt, libertatea presei. După tragedia din Franţa, după cele petrecute în Paris, toată lumea a început să vorbească despre libertatea presei, toţi şi-au exprimat părerile lor, care pe bloguri, care pe reţelele de socializare, toată mass-media vuieşte, toţi jurnaliştii din toată lumea şi-au aprins paie în cap. Am observat cum, vorbind de toleranţă, au devenit cu toţii intoleranţi, au început să atace drepturile fundamentale ale cetăţenilor de altă etnie şi confesiune religioasă, dar, cu toate astea, toată mass-media n-a uitat să folosească cuvintele cheie: toleranţă, răbdare, dragoste, musulmani, creştini, Iisus, Mahomed, etc.

Ce înseamnă libertatea presei, totuşi? Părinţii m-au învăţat că libertatea mea se termină acolo unde începe libertatea altcuiva, că fiecare are dreptul să-şi exprime părerea, dar să nu instige la violenţă şi agresiune, să spună ce crede, dar să nu atace valorile altui om, aşa m-au învăţat părinţii în cei 7 ani, poate am avut o educaţie proastă, poate n-am înţeles ceva, nu ştiu, tot ce ştiu e că am crezut în asta atunci şi cred şi acum.

De ce unii au voie să-şi bată joc de alţii, să-şi facă treburile ca-ntr-un WC în valorile şi principiile altui om, iar atunci când omul ăsta vine şi-i trage un pumn în falcă celui care-şi spală ciorapii în, poate, unica valoare pe care o are cu adevărat, atunci toţi spun că vinovat e cel care a ridicat pumnul. Pentru că, vezi tu, putem fi diplomaţi, de ce? De ce trebuie să-şi bată joc unii şi să se apere cu libertatea presei, iar alţii să fie numiţi în fel şi chip doar pentru că îşi apără ceea în ce cred? Nu vorbesc aici de terorism şi de Charlie, nu vă legaţi de asta, vorbesc de lucruri mult mai adânci şi mai importante. Jurnaliştii vor vorbi despre asta până la următorul eveniment senzaţional, sau până când o cere redactorul-şef.


Când eram la şcoală nu eram un supererou, eram un tip timid şi fricos. Odată un coleg, mult mai puternic decât mine, a început să facă glume la adresa mea, mai erau şi alţii care râdeau şi chicoteau. Asta l-a aprins şi mai mult, a trecut de la o jignire la alta, eu răbdam, apoi, fără să vrea, poate din inerţie, a făcut câteva glume care conţineau cuvântul *mama*. Asta m-a aprins atât de tare că l-am tras peste toate băncile şi i-am spart faţa. A fost greu să ne despartă, după asta prietenii lui m-au scos afară şi m-au aruncat la gunoi. A fost prima oară când am bătut un om şi m-am simţit bine, m-am simţit bine pentru că mi-am apărat dreptul la o valoare. De atunci nimeni, mai ales că au rămas şocaţi toţi, nimeni n-a mai făcut glume cu *mama*. Băieţii erau obraznici, dar nu erau proşti. Numai un prost obraznic ar fi început să facă iar aşa fel de glume.

Sunt lucruri cu care nu se glumeşte, iar omul sec XXI a cam pierdut asta. Atunci când cineva te provoacă şi face asta deschis, inevitabil aşteaptă un răspuns, doar dacă nu-i un debil mental. Cine-i mai vinovat aici, cel care provoacă sau cel care se lasă provocat? Veţi spune că ambii, dar n-aveţi dreptate, vă asigur. Cel care provoacă o face conştient, cel provocat funcţionează instinctiv, de multe ori inconştient.

Presa vorbeşte mult de libertate, acum eu vă întreb pe toţi care scrieţi, dacă se poate orice, că despre asta vorbiţi atâta, atunci ce mă opreşte să intru cu o bâtă şi să-i sparg moaca celui care mă supără, e libertatea mea, se poate orice, nu? Veţi spune că pot şi eu să-i scriu ceva înapoi, să răspund cu aceeaşi monedă, dar să admitem că nu pot scrie, atunci ce fac, îl las să-şi bată joc de părinţii mei şi, fericit, mai dau şi altor rude să citească asta?

Ce înseamnă *libertatea presei*? Pentru mine asta-i exact ca *libertatea organizaţiilor LGBT*. Cine nu le vrea libertatea, cine le îngrădeşte libertatea, tuturor li-i indiferent, toţi îşi caută de treabă, dar tocmai asta şi-i supără.  De ce toţi să-şi caute de treburile lor şi să nu vorbească despre libertatea lor. Voi credeţi că noi, societatea civilă, n-avem alte griji şi probleme, mai ales când vin facturile, voi credeţi că noi numai la libertatea voastră ne gândim? Fiţi liberi, care-i problema?

Vă spun eu care-i problema, omul este un animal social foarte avar şi intolerant, el vrea băgat în seamă, vrea succes, vrea popularitate, vrea bani, vrea atenţie, vrea să fie CINEVA. El va inventa conflicte, îi va numi pe toţi bădărani şi terorişti, îi va împroşca cu glod pe alţii şi va spune că nu-l înţeleg şi nu-l acceptă, numai ca să-şi scalde faţa în lumina proiectoarelor, să se simtă important, să ştie că a câştigat adversarul, că toată lumea e duşmanul lui şi el, marele OM, a câştigat lumea asta.

Anii trec şi înţeleg că nu înţeleg prea multe. Nu ştiu ce înseamnă *libertatea presei*, mai mult chiar, nu prea cred că există presă liberă, pentru că toţi jurnaliştii au un salariu şi cineva le plăteşte acest salariu, iar Gheorghe Urschi a spus odată că: cine plăteşte acela comandă muzica!

Îmi pare rău că trebuie să moară oameni apărând ceva atât de nesigur şi de prostesc, să apere ceva ce de fapt nu le aparţine lor şi niciodată nu le va aparţine, mă refer la libertate, doar dacă vom pleca să trăim în munţi sau în păduri, dar şi acolo va fi un pădurar sau un nene în formă care ne va cere să achităm locul pentru cort.

Hai să închei cu o întrebare: Imaginaţi-vă că e permis să umbli gol, nu mai e nevoie de haine, e voie chiar să faci sex oriunde vrei şi cu oricine, într-o societate ca asta, care-i liberă şi fără complexe, liberă pentru că tu ai vrut să fie aşa, o să-ţi laşi copilul la şcoală? Răspunde-ţi ţie.

Pace.

Еще Columns