Люди

Doina Lungu şi criminologii pe portativul literaturii

S-a aventurat în literatură şi a devenit prima autoare a unui thriller 100% autohton. Doina Lungu este tânăra care a distrus tiparele şi, la doar 23 de ani, a scris un roman mai puţin despre dragoste, ce abundă de elemente mistice şi din criminologie, dar şi cu multă acţiune. Spune că dintotdeauna a fost pasionată de filmele de groază, dar mai multe vă invităm să aflaţi din interviul ce urmează.

Am avut şi mai devreme tentativa de a scrie, dar am abandonat. Primul roman la care începusem să lucrez era, la fel, despre criminologie. Era un subiect complicat, fiindcă acţiunea urma să se petreacă în epoca contemporană şi medievală, iar eu nu aveam suficiente cunoştinţe. Din motiv că trebuia să mă documentez mult, iar eu la acea vreme nu prea aveam dorinţă, am lăsat romanul.

Aşteptam să-mi vină o idee bună. Aşa că în noaptea în care mi-am visat criminalul cum îşi scria notele pe portativ, m-am trezit îndată şi mi-am notat ideea. A doua zi, dimineaţă, m-am trezit şi am dezvoltat subiectul. Aşa am scris neîncetat, uneori şi zi şi noapte, timp de trei luni de vară.

Nu mi-a fost frică să abordez tematica misticii şi criminologiei. Ca să înţelegi, eu tot timpul am fost pasionată de paranormal, citeam ezoterică. Eu chiar îi spuneam mamei mele, că atunci când visez coşmaruri mă odihnesc sufleteşte.

Când am scris cartea,  nu m-am gândit ca aceasta va fi publicată. Abia când am scris teza de licenţă pe baza cărţii mele şi mă gândeam să tipăresc câteva exemplare, am perceput cumva ideea că aş putea să o public. De câteva ori m-am gândit să o rup, fiindcă credeam că nu merită.

Am avut nevoie de cunoştinţe în psihologie şi criminologie. Citeam studii făcute de oameni care activau în criminologie, studii FBI. Am mai descoperit o carte cu cei mai mari criminali în serie şi cum aceştia îşi realizau omorurile. În rest, m-am bazat pe propriile simţuri.

Cartea e despre un criminal în serie, un fanat religios. A fost crescut de un tată alcoolic şi o mamă religioasă, care l-a făcut să se creadă atotputernic. Astfel, el ajunge să creadă că atunci când va termina să-şi scrie simfonia, va stârpi tot răul din lume. El ucide oamenii păcătoşi, iar cu sângele acestora scrie notele pe portativ. A doua linie de subiect reflectă povestea de dragoste a două lesbiene. Într-un final, aceste două linii de subiect se intersectează.


Mă văd undeva în Irlanda, în căsuţe din alea pentru elfi. Afară plouă, iar eu - scriu. Mi-aş dori să scriu pentru plăcerea mea şi aceasta să-mi aducă şi un mic câştig. De mai mult nu am nevoie.

Eu nu-mi doresc să devin populară. Cărţile mele - da, iar eu - nu.

Filmele preferate: The silence of the lambs. The Shining. Antichrist. Notes on a scandal.

Autorul preferat: Stephen King.

Dacă n-aş scrie despre criminologie, atunci nu aş mai scrie deloc. Nu mă regăsesc în alt gen de literatură.

Pentru mine critica înseamnă - o lecţie de viaţă.

Nu aş renunţa vreodată să cred în mine şi în alţi oameni.


Jurnalist: Ludmila Popescu

Fotograf: Sofia Golovinscaia

allfun

Еще Люди