Люди

În culisele "Dji. Death Sails"

După ce a atras atenția chiar și a gigantului Disney prin scurtmetrajul "Ţiganul",  un studiou de animație din Chișinău a surprins de curând din nou, odată cu lansarea producției animate în 3D, "Dji. Death Sails". Care este povestea din spatele acestui desen animat și cum a  ajuns să se bucure de un mare succes internațional, aflăm de la o parte din echipa de producție: Serghei Chirilov- directorul Studioului de Animație, Ecaterina Șaraeva - PR manager și Ana Voloșinovici - manager-ul proiectului.


Povestiți-ne despre desenul animat pe care l-ați realizat, pentru cei care încă nu au reușit să-l vizioneze?

Primul nostru desen animat este despre un Țigan căruia îi era frică de Moartea Dji. Atât de mult ne-a plăcut această animație, încât am decis să facem cu acest personaj, pe nume Dji, mai multe episoade. Acesta este cel de-al doilea episod. "Dji. Death Sails" este despre un pirat care este pe moarte, după ce a suferit un naufragiu. Acesta a rămas în largul oceanului pe o plută  cu o comoară, care în condițiile create nu mai valorează nimic. Moartea este atât de ghinionistă, încât nu reușește să-i ia viața piratului. Este o aventură interesantă.

Cât timp ați muncit la animație și cât de mare este echipa de producție?

Echipa cu care am lucrat la filmuleț este formată din 20 de membri. Am colaborat cu pictori, animatori, graficieni și sunetiști. În circa 6 luni am reușit să finalizăm producția și s-o publicăm.

Chiar dacă filmulețele sunt 3D, imaginile prind viață pe hârtie, puteți să enumerați toți pașii de creare a filmulețului?

Totul a început de la o idee. Am discutat cu echipa, ne-a plăcut și am creat un scenariu. Simultan, am început să schițăm eroii filmulețului. Personajele sunt create de pictori. Sunt gândite, iar mai apoi desenate pe hârtie foarte multe schițe. După care urmează modelarea de către animatori la calculator. Animatorii sunt ca niște actori, care joacă cu personajele date.

Care etapă de lucru a fost mai dificilă și cât timp ați lucrat pentru fiecare detaliu din scenariu?

Fiecare etapă este specifică și necesită efort mare. Pentru construirea personajelor și a scenariului am depus mult efort. Am căutat surse de inspirație din filmele, spoturile și cărțile cu pirați. De asemenea, noi am răsfoit toată istoria piraților. Pregătirile au fost îndelungate și asidue. Apoi a urmat și etapa de preproducție, care presupunea punerea pe picioare a scenariului. Lucrul cu personajele a fost complicat. Spre exemplu, pentru ca un personaj gras, ca piratul, să se poată mișca corect, în plan anatomic, noi i-am adăugat și niște mușchi-bicepși, ceea ce nu am făcut-o până atunci. Totuși, cea mai dificilă a fost simularea oceanului. Pentru realizarea a 2-3 secunde din filmuleț am lucrat chiar și 2-3 zile.

Prin câte tranformări au trecut personajele principale din filmuleț, până v-ați oprit la varianta finală?

Pe tot parcursul preproducției, atât scenariul cît și personajele au suferit mari schimbări. De la dimensiunile corpului și a feței pînă la felul în care se mișcă și gesticulează - totul a fost modificat încontinuu. Crearea unui personaj durează de la o lună, până la două, trei luni, în dependență de caracterul și fizicul dorit. Nu contează cât de multă muncă s-a depus, important este cum reacționează oamenii la produsul final.

"Dji. Death Sails"  a devenit cunoscut în toată lumea, care sunt reacțiile pe care le primiți, inclusiv de la internauți?

Filmul nostru a participat la multe festivaluri. A înconjurat aproape toata lumea. A fost prezentat în Australia, Japonia, America și prin toata Europa. Noi ne bucuram că filmul a plăcut tuturor. Aproape peste tot, Moldova a fost reprezentată pentru prima dată de noi. A fost plăcut, dar desigur e placut să fii și premiat. Filmul a primit 20 de nominalizări. Sunt premii pentru cea mai bună animație, pentru cea mai bună comedie, a fost  și un premiu mai neobișnuit, pentru cel mai bun colaj muzical.

Spuneați că producția ar fi costat circa 100 mii de dolari. Luând în considerare că cheltuielile nu sunt rambursate, aventura voastră animatică continuă?

Desigur că aventura cu Dji continuă. Acum lucrăm la următorul filmuleț. Detalii nu putem divulga, dar fiți cu ochii pe noi și veți afla.

Mai jos, puteți urmări scurtmetrajul "Dji. Death Sails".

Jurnalist: Maria Eșanu

Foto: Tina Purcel

allfun

Еще Люди