Люди

Alina Lisenco, un ghid pentru iubitorii Italiei

Bătrâna Europă a adunat locuri şi ţări frumoase. Italia este una dintre ele. Cu rădăcini antice, spirit latin şi oameni care iubesc viaţa din plin, Italia a pus stâpânire şi pe inima Alinei Lisenco. Tânăra din Republica Moldova s-a îndrăgostit iremediabil de aceste locuri şi chiar a vizitat câteva oraşe italiene. În materialul de mai jos vă puteţi inspira din călătoriile Alinei în Țara Cizmei şi să vă luaţi notiţe preţioase pentru o potenţială vizită.

Mulţi prieteni m-au întrebat de ce din multitudinea de destinaţii am obtat pentru Italia. Răspunsul meu era unul ironic- apreciez obiceiul italienilor de a servi vin la prânz! Nu cred că emoţiile pe care le-am avut în această ţară pot fi descrise în cuvinte. Frumuseţea Italiei, pur şi simplu, îţi cucereşte sufletul. Fiecare provincie are acel ceva specific doar pentru ea.

Arhitectura oraşelor este irepetabilă, iar în fiecare loc descoperi ceva nou. Italia este ţara unde se mănâncă bine. Bucătăria acesteia nu reprezintă doar ceea ce consumăm în diverse localuri cu meniu specific Italiei, din contra, e o adevărată artă. Îi poţi înţelege savoarea doar acolo, unde aceasta s-a conturat cu sute de ani în urmă. Localnicii sunt ospitalieri şi patrioţi. Veselia şi petrecerile sunt un mod de viaţă pentru ei. Nu mai vorbesc de pasiunea pe care o au faţă de bucatele ţării lor.

Vara trecută am zburat pentru prima dată la Roma. Urma să îmi sărbătoresc aniversarea de 25 de ani. În capitala Italiei locuieşte mama mea. Acest oraş mi-a oferit şansa de a trăi „italieneşte”! Dejunurile sunt târzii, pastele sunt specialitatea  prânzului, iar la cină se adună obligatoriu toată familia. Vizitele dese la piaţa de fructe proaspete şi consumul zilnic de îngheţată au devenit pentru mine o normalitate!

Roma este un oraş cu rădăcini antice, plin de turişti şi dinamism. În vecinătatea acestuia se găseşte micul oraş Tivoli, cunoscut pentru vilele sale din sec. XVI-lea. Cea mai cunoscută este Villa d'Este. O grădină şi un castel sunt incluse în cartierul acestor vile minunate. Mai mult de 100 de fântâni arteziene animează parcul şi îi oferă un farmec aparte.

Revenită acasă îmi doream să mă reîntorc în Italia. Ca punct de atracţie am ales oraşul Milano. Visul meu s-a realizat în luna noiembrie 2014. Mereu mi-am dorit să vizitez acest oraş, poate chiar să muncesc şi să locuiesc. Milano m-a cucerit prin grandoarea sa şi monumentele arhitecturale impozante. Biserica gotică „Duomo”, Galeria „Vittorio Emanuele” sunt doar câteva din locurile must see în Milano. Am petrecut trei zile de poveste în acest oraş. La fel, orarul meselor este unul respectat cu stricteţe. Prânzul poate fi servit de la 12.00 până la 15.00. Dacă nu reuşeşti, poţi înfuleca doar Panini la un bistro tipic Italiei. Cina, la fel, este servită exact la oră fixă, 19.00. Nu departe de Milano se întinde lacul Como şi frumosul orăşel, Corso Como. Priveliştea munţilor cu crestele înzăpezite pare a fi un tablou ce a prins viaţă.

Următoarea mea destinaţie din Italia a fost Venezia. Îmi doream să văd forfota carnavalului şi tot acest spectacol cu măşti. Am venit împreună cu sora mea. După o scurtă vizită la Roma, am luat trenul spre Mestri, lângă Venezia. Sunt oameni care locuiesc în Mestri şi muncesc în Venezia. Acest oraş al apelor îţi hipnotizează privirea prin fiecare clădire şi construcţie. Podurie sunt impresionante, nu mai vorbesc de multitudinea de cafenele drăguţe. Canalul Grande străbate Venezia sub forma unui mare S, de la bazinul San Marco până la Gara Santa Lucia.

Eram înconjurată de oameni mascaţi, straie colorate şi aveam senzaţia că sunt într-un alt secol. Plimbările cu gondola au fost prezente în programul meu turistic. Gondolierii moştenesc această profesie din generaţie în generaţie. Sunt nişte cuceritori adevăraţi! Lumini, noapte, promenade cu gondola, serenade din partea gondolierului, un scenariu parcă desprins din filme!

Nu am ratat să vizitez romantica Veronă. Fiecare stradelă am cercetat-o, am încercat să descopăr cât mai mult din frumuseţile acestui oraş de poveste. Neapărat mă voi reîntoarce. Sunt sigură că vara este mult mai încântător.Nu pot să uit casa Julietei. Celebrul balcon inspiră pasiune şi multe poveşti de iubire. Îmi doream mult să mai rămân, chiar era să ratăm trenul!

Chiar dacă voi avea ocazia să văd toate ţările din lume, Italia mă atrage precum un magnet. E ţara legendelor, a antichităţii şi a celor mai frumoase arhitecturi. Oamenii sunt iubitori şi plini de viaţă. Se spune că italienii s-au născut obosiţi şi trăiesc pentru a se relaxa. Nu poţi nega înţelepciunea populară!

Jurnalist: Iuliana Mămăligă

Foto: Arhiva personală

allfun

Еще Люди