Люди

Aura Axenti, despre cum e să fii studenta unui profesor de Premiul Nobel

A lăsat Republica Moldova pentru a studia în "ţara pentagonului", Franţa. Studiul economiei a cucerit-o şi i-a oferit şansa de a o descoperi şi mai mult, în cadrul unei dintre cele mai prestigioase instituţii cu profil economic din lume, Université Toulouse 1 Capitole. Vorbim despre Aura Axenti, tânăra care îşi doreşte să revină acasă după absolvirea studiilor în Franţa, pentru a contribui la consolidarea economiei autohtone. Mai mult, Aura se mândreşte că este studenta lui Jean Tirole, cel care a primit Premiul Nobel pentru economie.

Întotdeauna mi-am dorit ceva special pentru anii de studenţie, ceva care mi-ar fi util pentru viitor şi care, în acelaşi timp, ar fi aproape sufletului meu. O opţiune la care mă gândeam de mult timp era Franţa, o ţară pe care o asociam cu eleganţa, sensibilitatea, lupta pentru libertate şi drepturile omului, diversitate multiculturală ş.a.m.d. Era alegerea perfectă pentru mine, având în vedere firea romantică şi visătoare pe care o am, dar şi obiectivele pragmatice pe care mi le setasem pentru viitoarea carieră profesională.

Nu a fost simplu să iau această alegere. Cu toate că plecarea în Franţa suna foarte frumos, am fost mult timp în incertitudine. Acasă aveam tot ce-mi trebuia pentru o fericire deplină, însă pentru mine aceasta nu era îndeajuns. Nu doream să aplic la studii peste hotare pentru a pleca din Moldova, ci pentru a investi cât mai mult în cunoştinţele mele în economie, în potenţialul meu de viitor economist al Republicii Moldova. Atunci când am găsit Toulouse School of Economics, (care este cotată la nivel internaţional şi la moment ocupa locul 11 din lume şi locul 3 în Europa în cercetări economice) am decis, totuşi, să las în urmă multe persoane dragi, organizaţii din care făceam parte şi potenţiale posibilităţi de afirmare. Tind să cred că multe din acestea o să le regăsesc când o sa revin, studiile însă nu pot fi amânate.

Au fost multe aşteptări, multe dintre care sunt confirmate la 100%. Într-adevăr, Franţa merită a fi explorată din plin, întrucât nu-i lipseşte nimic din ceea ce ţine de ştiinţă, cultură, artă, fashion, divertisment, sport etc. Toulouse-ul este oraşul ideal pentru cei peste 100.000 de studenţi pe care-i găzduieşte. La fel este şi pentru mine. Oraşul ăsta burghez, numit şi "oraşul roz" respiră cu eleganţă, plăceri gastronomice, diversitate multiculturală, calmitate şi dinamism în acelaşi timp.

Dacă e să vorbim despre studii, universitatea în care învăţ investeşte la maxim în studenţii săi, astfel încât îmi oferă toate posibilităţile pentru a-mi dezvolta personalitatea. Administraţia face tot posibilul să te simţi o parte a acestei instituţii şi creşte în tine un sentiment de devotament şi mîndrie pentru tot ce este Toulouse 1 Capitole, pentru  profesori, pentru cursurile pe care le predau şi chiar şi succesele pe care le obţin. Anul acesta, Jean Tirole, director şi profesor la TSE, a primit Premiul Nobel pentru economie, lucru pe care îl menţionez întotdeauna cu mândrie, de parcă aş fi eu cea careia i-a fost decernat.

Avem multe de învăţat de la francezi, pe care i-am descoperit a fi extrem de simpli, deschişi, toleranţi, dar care sunt gata, la necesitate, să fie atât de hotărâţi să iasă cu sutele de mii în stradă pentru a obţine ce-şi doresc. Ei sunt mult mai toleranţi unii cu ceilalţi, astfel încât dacă simţi mici înclinaţii rasiste, Franţa e alegerea perfectă pentru a te învăţa ce este toleranţa şi respectul pentru alte culturi, naţiuni. Francezii întotdeauna te vor ajuta să te integrezi în mica lor lume. Ei au să te faca sa te simţi confortabil zicându-ţi că accentul tău e draguţ şi chemându-te sa ieşi  la "un pahar"cu ei. Pentru ei, eu sunt, totuşi, un fel de exotism estic şi nu scapă nici o şansă să mă întrebe cum e ţara din care vin, de ce am ales să vin aici şi dacă mă voi întoarce înapoi. O întrebare care mi-a fost pusă de un francez mă macină până acum. Auzind de succesele moldovenilor la Toulouse, care sunt toti admişi la TSE, nu înţelegea: "De ce nu suntem în UE şi rămânem în urma altor ţări dezvoltate, dacă avem oameni atât de deştepţi şi cu atât de mult potenţial?".


Această întrebare a trezit atâta motivaţie şi ambiţie în interiorul meu, încât abia aştept să revin acasă, să începem un val de mobilizare care ar pune în practică cunoştinţele acumulate peste hotare. Si dacă în câţiva ani o să-l mai întâlnesc pe acest coleg, am să ştiu să-i răspund că de oamenii potriviţi este nevoie în locul potrivit, adică acasă. Ceea de ce avem noi nevoie este solidaritatea, o solidaritate care să formeze o societate civilă puternică, care nu ar putea fi manipulată şi care ar ieşi să ceară conducerii respectarea obligaţiilor pe care și le-a asumat.

Am descoperit şi multe lucruri la care nu mă aşteptam. Fetele de aici şi-au pierdut o parte din feminitate, fapt regretat chiar de băieţii francezi, care de multe ori fac comparaţie între cele din Est şi cele de aici. Pe străzi, nu prea observi perechi de tineri îndragostiţi, cu excepţia celor mai în vârstă.

Un alt lucru pe care l-am observat este că şi aici oamenii ascund veniturile şi nu plătesc impozite, şi aici există corupţie, şi aici se copiază la examene. La o scară mult mai îngustă, desigur. Mai mult, în pofida toleranţei francezilor şi a capacităţilor acestora de a nu discrimina, se simte delimitarea în grupuşoare, în funcţie de cultura din care faci parte, în special pentru cei veniţi din Algeria, Maroc, Antile. Birocraţia franceză nu mai este un mit pentru nimeni, am trecut şi eu prin câteva experienţe mai puţin plăcute, care s-au rezolvat într-un final. Obişnuitele "15 minute toulousiene" au tendinţa să mă influenţeze şi pe mine şi să devin mai puţin punctuală. Partea bună (sau rea) a lucrurilor este că aici nimeni nu se stresează dacă întârzie, ei au tot timpul la dispoziţie. La fel, este şi cu traficul, care este blocat în fiecare week-end de manifestaţii şi proteste şi din cauza căruia nu poţi circula în oraş. Însă, în comparaţie cu noi, care ne agităm pentru fiecare concert în Piaţa Marii Adunari Naţionale, lumea ia liniştită bicicleta sau îşi găseşte ocupaţii până totul revine la normal. Până la urmă, nu există sistem impecabil care să funcţioneze perfect, fiecare societate îşi alege normalitatea în care vrea să trăiască. La fel cum e şi cu normalitatea pe care şi-au construit-o francezii, cu toate avantajele şi dezavantajele lor.

Jurnalist: Iuliana Mămăligă

Foto: Arhiva personală

allfun

Еще Люди