Люди

Bijuterii şi veveriţe de la Lorina Rusu

Eroina acestui interviu are două mari pasiuni: creaţiile hand made şi ... veveriţele. Da, aţi înţeles corect. Lorina Rusu este cea care a adoptat un pui roşcat şi pufos de veveriţă, iar acum sunt cei mai buni prieteni. Pe lângă grija pentru necuvântătoare, Lorina crează bijuterii hand made, pe care le-a expus în show room-ul ei, inaugurat recent.

Lorina, de cât timp te-a cucerit lumea bijuteriilor hand made?

Cochetez cu lutul polimeric din 2008, încă de pe vremea când mă aflam în Germania, unde am lucrat la Consulatul Republicii Moldova la Frankfurt pe Main. Am observat acest material la un târg local (Floh Markt) şi curiozitatea m-a făcut să răstorn cu picioarele în sus Internetul, dar şi magazinele gen Craft Shop, în cautarea lui. Primul kit de lut polimeric l-am cumpărat cu vreo 8 euro şi nu îmi puteam permite luxul să modelez ceva greşit. Pe vremea aceea mi se părea că am performanţe extraordinare, pe când ceea ce făceam eu, de fapt, erau nişte mixuri de culori, texturi sau ornamente. Nu o dată am aruncat rezultatele la gunoi – fie pentru că erau necoapte până la capăt sau arse. Nu aveam de unde să ştiu multe lucruri atunci, de aceea învăţam din experienţa proprie. Apoi am dat de un forum cu meşteriţe din Republica Moldova şi încetul cu încetul am început să facem schimb de experienţă, fiecare din domeniul activităţii sale. Peste un timp, m-am întors în ţară şi am început să particip la târgurile şi expoziţiile organizate aici.

De atunci, nu trece o zi fără să nu pun mâna pe lut. Îmi place să îmbin plăcerea personală cu feedback-ul poztitv al celor pentru care creez.

Ce materie primă foloseşti pentru creaţiile tale?

De curând, lutul polimeric a devenit accesibil şi la noi. Prima perioadă, însă, eram nevoită să îl comand de peste hotare. Odată cu popularitatea acestui material, dar şi cu accesibilitatea lecţiilor video de pe resursele internaţionale, tot mai multe persoane îşi îndreaptă atenţia spre modelat. Nu zic că nu e bine, din contra! Salut creativitatea şi ingeniozitatea. În acelaşi timp, mereu încerc să atenţionez începătorii, dar şi pe cei care se consideră "meşteri" asupra corectitudinii etice şi a dreptului proprietăţii intelectuale. E greu să demonstrezi că o idee sau o anumită realizare îţi aparţine, dar asta încerc să impun în lumea artistică de la noi – corectitudine şi respect reciproc!

Recent ai deschis un showroom. Spune-ne mai multe despre el.

Ideea de a deschide un showroom se cocea demult şi mereu amânam acest eveniment, până când nu am zis: "Stop! Dacă nu o faci acum, probabil o vei amâna aşa şi mai departe". La începutul lunii martie am lansat o colecţie de bijuterii, numită "Harmony" şi,  pentru ca să corespundă conceptul cu prezentarea am decis să merg mai departe.

Am găsit spaţiul care se potrivea de minune cu ideea de expunere şi am riscat. Deschiderea showroom-ului am facut-o pe 15 martie, împreună cu colega şi prietena mea, Marina Sochircă, proprietara brandului de bijuterii "Marin’elle". Astfel am demonstrat: concurenţa loială, respectul şi atitudinea corectă pot deveni aliaţi pe un termen îndelungat şi aduc doar roade frumoase.

Cât timp îţi ia să creezi o bijuterie?

Îmi preţuiesc mult timpul, de aceea când stabilesc preţul unei bijuterii, iau în calcul şi timpul petrecut asupra acestuia. Procesul de creaţie poate varia de la câteva ore până la câteva zile asupra unui singur articol. De firea  mea sunt o perfecţionistă, în ceea ce ţine de creaţie, de aceea atrag mare atenţie detaliilor, acurateţii şi procesului în sine. Având în vedere că lucrările sunt unice, odată cu ele vreau să transmit experienţe unice şi le creez exclusiv doar când sunt în dispoziţie bună. Energia creării şi căldura mâinilor artistului se fac simţite în rezultatul final şi, probabil, asta le conferă acel suflu special, pe care îl caută în ultima vreme multe femei – unicitatea. Lucrările făcute cu drag sunt purtate cu drag, iar pentru mine nu există bucurie mai mare decât să văd că bijuteriile şi accesoriile mele sunt purtate şi remarcate.

Nu contează cum arată o femeie, ceea ce contraza cel mai mult e acea sclipire în privire, iar bijuteriile create de mine sunt concepute pentru a aduce acel strop de emoţii, pentru că sunt create cu multă dăruire de sine şi gânduri bune.

Lăsând un pic la o parte creaţiile tale, tu ai un prieten necuvântător mai deosebit! Despre cine este vorba?

Ei bine, aici e o legătura mai specială, cu o istorie aparte. Multă lume, vorbind despre Lorina RuLeasya spun  "tipa cu veveriţa". Da! Pe lângă cei doi motani ai mei, Sherhan şi Pixel, am o veveriţă vie acasă, pe care am crescut-o de când avea vreo 4 săptămâni. Aşa a fost să fie că am fost asociată cândva cu o veveriţă şi de la asta a pornit pasiunea mea pentru ele – am început să colecţionez orice e legat de veveriţe – jucării, bibelouri, figurine, cărţi poştale, bijuterii, etc. – toate reprezentând veveriţe. Colecţia mea la ziua de azi include cca. 200 de unităţi. Ei bine, deja atunci multa lume stia ca sunt innebunită dupa veverite. Si ca să corespund acestui statut de iubitoare de veveriţe, la 1 iunie, drept felicitare de Ziua Copiilor, am plasat pe pagina mea de Facebook o imagine cu un pui de veveriţă în palme, semnând cu urmăorul mesaj:

"Felicitari, dragi copilaşi!De fapt, cu toţii în suflet râmânem copii!"

Peste câteva ore o cunoştinţă  mi-a scris că într-un grup de pe o reţea de socializare cineva postase un anunţ mai deosebit. O persoană a găsit doi pui de veveriţă în scara blocului şi nu îi poate îngriji pentru că are un motan cam agresiv. Am sunat-o şi am rugat-o să îmi ofere mie puii. Cu mare greu am luat unul, celălalt fiind adoptat de o altă familie.

După multă documentare şi vizite la cabinetul veterinar, am înţeles că veveriţa a devenit un membru cu drepturi depline în familia noastră. Am "botezat-o"  Rizza sau Riţa-Veveriţa!

Pestre trei luni, persoana care adoptat al doilea pui a renunţat la el şi eu am fost următoarea lui familie. Arăta foarte rău, era slăbit, iar din 4 în 4 ori îl hrăneam, îi ofeream medicamente. După câteva săptămâni, Vevik ( aşa se numea) şi-a revenit.  Veveriţele sunt animale solitare, din acest motiv l-am dat pe Vevik unei alte stăpâne. Noua lui gazdă are grijă de el şi îi oferă condiţii prielnice de trai.

Rizza acum îşi schimbă blana pentru că e primăvară. Am învăţat şi continui să învăţ multe lucruri de la ea: să mă bucur de viaţă, să ignor neplăcerile mărunte şi să fiu înconjurată de oameni pozitivi, lucruri pe care încerc să le fac zi de zi.

Jurnalist: Iuliana Mămăligă

Foto: Tina Purcel

allfun

Еще Люди