Люди

Ea este fata care stă la baza proiectului LEGOgrapher. Constanţa Kleo şi pasiunea sa pentru oraşul Chişinău

Are două mari pasiuni - călătoriile şi fotografia, iar pentru a le împăca armonios a reuşit să le comaseze perfect în proiectul de suflet, LEGOgrapher. Constanţa Kleo este cea care poartă omuleţul LEGO pe toate străzile oraşului Chişinău, iar de curând a câştigat un concurs instagramologic dedicat capitalei. Îşi doreşte un oraş frumos şi curat, iar prin intermediul figurinei sale planifică să contribuie la promovarea culturii şi tradiţiilor Moldovei peste hotarele sale.

Cine este fata din spatele proiectului LEGOgrapher?

În spatele proiectului LegoGrapher sunt doar eu, Constanţa, o tânără pasionată de fotografie şi de tot ce e frumos în oraşul Chişinău. Îmi place foarte mult să călătoresc, nu contează unde şi nici vremea de afară atâta timp când lângă mine se află persoanele potrivite. Mă enervez rău de tot când văd oameni care aruncă gunoiul pe jos şi urăsc să merg seara pe străzile din capitală care nu sunt iluminate.

Cum a pornit aventura omuleţului Lego? Ai fost pasionată de acest joc în copilărie?

Când eram mică am avut ocazia să mă joc în constructorul Lego, doar că atunci nu aveam o astfel de viziune asupra micilor oameni din plastic. Atunci scopul era să construiesc cea mai înaltă casă din piesele Lego - atât. Totul a început în vara anului 2014, când am văzut pe net o poză a omuleţului Lego cu un aparat de fotografiat. După ce am făcut rost de mini figurina cu aparat foto, care, apropo, a călătorit cu Poşta Moldovei tocmai din Italia până a ajuns la mine, am zis să o transform într-un turist prin Chişinău. Am început să fac poze în sectorul Râşcani al capitalei, după care am continuat cu restul oraşului.

Cum stabileşti ce va surprinde în poze figurina?  Ți se întâmplă să revii la un loc pentru a face poze anume cu omuleţul?

De fapt, urmăresc prognoza meteo şi aştept să vină o zi fără vânt şi cu mult soare. După care, am grijă să am bateria plină la telefon, iar mai apoi aleg un sector cu mai multe clădiri interesante şi monumente istorice. În acest mod pornesc călătoria prin Chişinău şi fac poze. Se mai întâmplă că mă pornesc în altă parte, dar pe drum văd ceva interesant. Atunci îmi notez în telefon adresa şi revin în altă zi cu Lego. Acum, după ce am fotografiat aproape tot ce se poate fotografia, fără a face publicitate, caut pe net locaţii noi şi tot ce mai poate apărea original în capitală.

Care sunt locurile/momentele preferate?

Indiferent de ţările şi oraşele în care am fost şi în care mă voi duce cu micul meu Lego, cel mai frumos rămâne a fi Chişinăul. Pentru viitor, îmi doresc să fotografiez un Chişinău curat, verde, fără gropi pe şosele şi fără maşini parcate pe trotuar.

În august faceţi un an de zile. Care sunt planurile de viitor ale proiectului tău?

Ahhh, ce repede trece timpul. Mă bucur că am prieteni peste hotare şi ei arată pozele cu Lego prietenilor, iar  ei zic că avem un oraş frumos şi că ar vrea să îl viziteze. Anume asta mă motivează să trec la o altă etapă, cum ar fi să promovez bucatele noastre tradiţionale şi, nu în ultimul rând, vinurile şi vinăriile. Scopul mei este să promovez cultura şi tradiţiile din RM.

În descrierea pe pagina de Facebook  menţionezi că „dacă ai omuleţi, donează". Măreşti numărul de prieteni ai omuleţului LEGO?

Atunci când eşti singur e trist. De aceea am hotărât să îi aduc prieteni micuţului meu Lego, dar şi pozele sunt mai interesante atunci când este diversitate în personaj. Le mulţumesc oamenilor care mi-au dat omuleţi, oricine e binevenit în familia mea de Lego, aşa că mai aştept mini figurine. La moment în colecţia mea sunt 10 LegoMen.

Pentru a vedea toate pozele accesaţi pagina de FacebookLEGOgrapher.

Jurnalist: Ludmila Popescu
Foto: arhiva personală

allfun

Еще Люди