Люди

Victor Buzu, din dragoste pentru tradiţii şi frumos

Victor Buzu este un tânăr pasionat de fotografie, artă, pictură şi arhitectură. Cu mult succes le manevrează pe toate, oferind fiecărei pasiuni şansa de a fi aplicată în practică. Nu duce lipsă de imaginaţie, iar acest lucru este confirmat de lucrările pe care le realizează. Ultima lui creaţie sunt semnele de carte cu ornament inspirat din tradiţiile noastre. Adevărate suvenire, dar şi „soli” de promovare a ţării, semnele realizate de Victor sunt un omagiu adus folclorului nostru. Mai mult decât atât, pivniţa de acasă a tânărului este realizată cu ornamente specifice culturii noastre. Ce alte realizări mai are, aflăm din interviul de mai jos.

Victor, tu eşti un om al artelor: fotografiezi, pictezi, cochetezi cu arhitectura. Cum toate aceste trei pasiuni şi-au găsit loc în viaţa ta?

Nu ştiu dacă sunt un om al artelor, deşi cu siguranţă mi-ar plăcea să fie aşa. Mereu am văzut ceva deosebit în posibilitatea de a-ţi putea exterioriza trăirile interioare într-un mod artistic şi a le expune spre critică sau admiraţie. Am avut norocul să fiu expus artei de la o vârstă fragedă, fiind „înrolat” într-o clasă de pictură încă din clasele primare, ca apoi să îmi continui studiile la o şcoală de pictură până la absolvirea liceului. Pictura nu s-a lăsat suprimată chiar şi în perioadele de crize drastice de timp şi persistă şi până astăzi.

Graţie picturii am achiziţionat primul aparat de fotografiat, mai bine zis l-am primit contra unui tablou, de la un evreu batrân. Nu era un aparat foarte valoros, ci un Zenit devenit cliche-ul fotografilor începători din Europa de Est şi must-have-ul hipsterilor de azi. Pentru mine, însă, era echivalentul unui boţ de aur, în acea perioadă. După asta s-au perindat multe aparate prin inventarul meu, însă Zenitul îl mai am şi acum, în stare funcţională.

Cochetez cu arhitectura - e oarecum o subestimare, ţinând cont de faptul că am un master în arhitectură, cu şase ani de facultate, tradiţionalele nopţi nedormite şi cearcănele de rigoare. La puţin timp după absolvire m-am anagajat într-un birou de arhitecutră. Lucrul în birou n-a fost însă compatibil cu stilul meu mai dinamic şi după un an am început să fac freelancing. Asta îmi permite să îmi modelez singur orarul şi modul de lucru, chiar dacă nu garantează siguranţa venitului de mâine.

Mai nou, ai o iniţiativă frumoasă, cea de a crea semne de carte cu ornament naţional. De unde a venit ideea aceasta?

Nu pot să îmi asum în totalitate această idee, deoarece consider că nu este nimic nou sub soare şi fiecare artist nu produce nimic în totalitate original, ci doar modifică o idee creată anterior. Dacă nu mă înşeală memoria, am văzut pentru prima dată utilizarea ornamentelor naţionale la o carte poştală din Bratislava, când faceam un roadtrip prin Europa. Călătoriile, de altfel, sunt o modalitate foarte bună de a-ţi împrospăta bagajul de idei şi de a vedea noi nişe de implementare a lor, la întoarcerea în ţară.

Am putea cataloga aceste semne ca suvenire ce ne reprezintă ţara?

Ele au fost create din motive naţionale autentice şi m-am străduit să le păstrez cât mai aproape de original. Astfel am încercat să le confer şansa de a deveni suvenire reprezentative pentru Moldova, dar dacă vor fi percepute astfel şi de potenţialii cumpărători rămâne de văzut. Ținând cont de ascensiunea rapidă a produselor de promovare a turismului ţării, semnele mele de carte ar putea fi o alternativă utilă a drumului bătătorit.

Ce alte produse inspirate din tradiţiile noastre mai urmează să creezi?

Mai am un proiect în dezvoltare, care presupune o muncă mai migăloasă. Până la trecerea în practică a acestuia, mai este cale lungă, aşa că o să las sub tăcere acest aspect. Pot, însă, să vă asigur că odată terminat va bucura ochii consumatorilor de frumos.

Planifici şi lansarea unor cărţi poştale cu aceeaşi tematică. Vor fi, însă, şi alte subiecte?

A fost preconizată iniţial o serie mai mare de cărţi poştale, care au ca motiv diverse elemente ale culturii naţionale şi elemente reprezentative cu precădere pentru Chişinău, menite să familiarizeze atât turiştii cît şi localnicii cu comorile ascunse pe care le oferă ţara.

Lăsând la o parte semnele, vreau să ne povesteşti despre cum ţi-ai proiectat pivniţa?!

Pivniţa a fost proiectată de ruşine, dacă veni vorba, deoarece trebuia s-o fac cu mult timp în urmă la rugămintea tatălui meu. Proverbialul ciubotar fără ciubote şi-a lăsat amprenta şi aici, deoarece procesul de design a durat extrem de mult. După numeroase strădanii artistice, însă, pot să mă mândresc cu o creaţie, care deşi mai e în proces de dezvoltare, sunt satisfăcut. Este proiectată într-un stil minimalist, cu accente colorate din motive tradiţionale. La capitolul de design, eu mi-am făcut datoria, iar munca de suplinire a rezervelor a rămas pe umerii tatălui!

Jurnalist: Iuliana Mămăligă
Foto: Arhiva personală

allfun

Еще Люди