Люди

Adrian Pleşca: Promovarea valorilor noastre ca oraş, ca ţară sunt obligatorii

Vă mai amintiţi ce realizări aţi avut la 16 ani, cu ce vă puteaţi mândri? Care au fost ocupaţiile şi dacă aţi marcat vreun succes? În acest material vă prezentăm o istorie interesantă a unui adolescent din capitală, care la frumoasa vârstă de 16 ani a călătorit mult, a fost şi primarul Consiliului Local al Copiilor şi Tinerilor, iar mai nou, are câteva proiecte interesante dedicate oraşului Chişinău. Adrian Pleşca, despre el vorbim, s-a avântat în schimbarea capitalei noastre cu nişte iniţiative interesante. Care sunt acestea, aflăm chiar de la el!


 Sunt coordonatorul general al proiectului "Oraşul Meu”, care este de fapt şi primul proiect de dezvoltare urbană complexă, care îşi propune să dezvolte capitala prin mai multe căi. La moment avem 3 proiecte la activ şi alte 6 în planificare. Bugetul total este în jur de 1,8 milioane de lei pe următoarele 9 luni.


Alături de proiectul nostru, am lansat primul portal urban de ştiri din Chişinău, unde fiecare locuitor al capitalei se poate informa echidistant despre tot ce se întâmplă la noi şi poate accesa multe articole ce îi vor facilita un pic şi activitatea zilnică.


 Nu mai sunt primar, dar actualmente contribui cu tot ce pot pentru prosperarea oraşului. Chiar şi proiectul "Oraşul Meu” este o modalitate de a o face. Dedic timpul de după şcoală pentru a încerca să schimb ceva în Chişinău şi o fac altruist, fără scopuri meschine în spate, deoarece e de datoria mea şi a fiecărui cetăţean, de fapt.


Muzeul Chişinăului e un exemplu trist din capitala noastră, pentru că e un muzeu ce beneficiază de o istorie grandioasă, o arhitectură minunată, dar nu şi de vizitatori, chiar dacă accesul e gratuit. Aceşti factori au stat în spatele deciziei noastre de a organiza anume acolo vernisajul proiectului nostru. Ne mândrim foarte mult cu faptul că am reuşit să inspirăm circa 5 000 de oameni să viziteze Muzeul. În săptămânile obişnuite el abia de adună o sută de vizitatori independenţi. Au mai fost şi nişte incidente, dar să nu vorbim despre ele. Mai important că am reuşit să facem ceva frumos acolo.


Promovarea valorilor noastre ca oraş, ca ţară sunt obligatorii dacă ne dorim o dezvoltare durabilă şi eficientă pentru societate. Călătoresc foarte mult, cel mai des o fac prin intermediul anumitor proiecte, particip la diverse conferinţe în cadrul cărora de fiecare dată vin cu o prezentare a ţării noastre şi, desigur, cu ia şi tricolorul. Recent am participat şi la cea mai eficientă, aş zice eu, metodă de promovare a Moldovei ca destinaţie turistică în România. Este vorba despre proiectul "Descoperă Moldova”, prin prisma căruia au fost aduşi 9 bloggeri români şi unul american, pentru ca ei să descopere ţara noastră atât de mică, dar atât de frumoasă.

Jurnalist: Iuliana Mămăligă
Foto: Arhiva personală, Vlad Ilaş, Andrei Arîcu

allfun

Еще Люди