Люди

Loredana Gamurari: Vilniusul m-a ajutat să mă apropii de imaginea pe care o am despre mine

Energică și plină de viață, tânăra Loredana Gamurari a mai făcut o pasiune, ce poartă un nume simplu - Vilnius. A ajuns în acest oraș acum nouă luni prin intermediul programului Erasmus și de atunci tot continuă să-l descopere și să se redescopere pe sine. Am provocat-o să ne împărtășească impresiile lituaniene și despre cum a fost posibilă tranziția emoțională de la nemulțumire la extaz în unul dintre cele mai frumoase orașe balcanice.

Cum a fost prima ta întâlnire cu Vilniusul?

Pe 25 august 2014 luam zborul din Chișinău spre Vilnius cu gândul că voi învăța aici doar 5 luni. Spre marea mea fericire, mi s-a propus să îmi prelungesc bursa pentru încă un semestru și fiindcă la acel moment eram deja îndrăgostită de acest oraș - am acceptat. Prima mea întâlnire cu Vilniusul a fost puțin tragică. Era sfârșitul verii și nici prin gând nu mi-a trecut că poate fi atât de frig aici. Ploua în continuu și era un vânt puternic. Umblam cu toții îmbrăcați în paltoane, aveam impresia că era luna noiembrie deja.

Care au fost primele gânduri și emoții când ai ajuns aici?

Primele mele gânduri au fost destul de pesimiste, aș spune eu. Acum nu pot crede că așa sentimente am avut. Eram nemulțumită de tot: de timp, de condițiile de cazare, de atitudinea oamenilor. Nu credeam că voi rezista 5 luni. Aceasta nu a fost prima dată când m-am mutat cu traiul în altă țară, de aceea nu mă așteptam la faptul că voi avea nevoie de o perioadă de adaptare. Poate acea stare emoțională era din cauza timpului de afară, cine știe?! Spre sfârșitul primei săptămâni m-am împrietenit cu alți studenți, am început să ieșim, brusc s-a încălzit și timpul de afară și starea mea emoțională s-a schimbat.


Dintre toate atracțiile acestui oraș balcanic, care te face să o mai vizitezi încă cel puțin o dată?

Nu pot numi un singur lucru. Cred că ansamblul pe care îl oferă acest oraș te face să dorești să te reîntorci. Diversitatea sa. Într-un oraș atât de mic găsești de toate: localuri noi și luxoase sau tradiționale, construcții noi ridicate lângă cele lăsate de perioada sovietică, orașul vechi, parcurile. Vilniusul este un oraș foarte verde și datorită acestui fapt- curat. Simți diferența de aer din primele clipe.

Ce îți pare unic în acest oraș? Ce găsești doar în Vilnius?

Vilniusul are un stil propriu. Pe o parte a râului se află orașul vechi în stil baroc, pe partea opusă vezi construcții moderne; mai faci câțiva pași și vezi urmele perioadei sovietice. Nu mai spun de numeroasele parcuri pe care le găsești aici. Pe cât de diferit este orașul, pe atât de diverși sunt și locuitorii. Poți vedea urmele popoarelor care au trecut. Este multicultural. În transportul public sau la birourile de informație vei găsi inscripții în 5 limbi: lituaniană, poloneză, rusă, engleză și germană. Cred că această diversitate îl face unic și mă face să îl iubesc atât de mult. Este diferit, precum și noi, oamenii suntem diferiți.

Pentru cine este acest oraș? Pentru ce tipuri de oameni?

Pentru toți! Oricine își va găsi ocupația preferată aici. Ești o persoană sportivă? Atunci poți închiria o bicicletă și să cutreieri orașul pe 2 roți. Pe străzile orașului vei găsi biciclete de culoarea portocalie, acestea sunt puse la dispoziția turiștilor și a localnicilor de către primărie. De asemenea, poți merge cu canoe de-a lungul râului, poți zbura cu parapanta și numeroase alte activități. Ești adeptul unui stil de viață mai liniștită? Poți lua loc la una dintre numeroasele terase și admira priveliști frumoase. Poți să ieși la o plimbare prin parcurile din centru sau prin orașul vechi. Ești mare amator de shopping? Și în acest caz dorințele îți vor fi împlinite. Vei găsi aici de toate: începând cu magazine de marcă și ajungând la cele de producție locală.

Cât de accesibil este acest oraș atât pentru turiști cât și pentru locuitori?

Foarte accesibil. Vilniusul e primitor și comod. Există numeroase aplicații care îți vin în ajutor pentru a găsi ușor cum să ajungi din punctul A în punctul B. Din 2015 a intrat în zona euro, deci problema schimbului valutar a dispărut pentru turiști. Oamenii sunt gata să te ajute dacă ai nevoie de informație, fie un sfat pentru un local mai bun, fie cum să ajungi undeva. Tinerii cunosc engleza, mulți cunosc și rusa, iar cei în vârstă îți vor explica tot de ce ai nevoie în limba rusă. Deci pentru noi, spațiul ex-sovietic nu există nici o barieră lingvistică. Aici totul e foarte bine gândit: există carduri pentru transport, iar dacă nu vrei, poți să îți cumperi tichet pentru o singură călătorie, terminalele bancare lucrează peste tot. De când sunt aici - am uitat ce înseamnă bani cash.

Recomanzi să vizităm orașul Vilnius?

Cu siguranța! Este diferit de celelalte orașele europene datorită istoriei sale. Trecând de sub o putere sub alta, a păstrat urmele lor. Este imposibil să nu rămâi fascinat de frumusețea sa. Este frumos indiferent de timpul de afară: fie că străzile sale sunt acoperite cu frunze galbene, fie că privești peste geam cum ploaia spală orașul, fie că e frig și totul e alb, dar în special atunci când plimbările tale sunt însoțite de soarele care te încălzește. Aș putea vorbi la infinit despre acest oraș minunat, dar cuvintele nu vor putea reda frumusețea sa la justa valoare!

Cum te-ai descoperit tu la Vilnius?

Viața în Vilnius m-a ajutat să mă redescopăr! Unele trăsături ale personalității mele au devenit mai accentuate, cu altele am fost nevoită să lupt. Am devenit mai independentă, încrezută în propriile forțe, mai puțin timidă. Din experiență proprie, am văzut că din orice încurcătură sau neplăcere poți ieși. Mă întorc acasă cu ideile puțin mai clare în privința la ceea ce vreau să fac în viață. În Erasmus trăiești foarte intens - ceea ce în mod normal se întâmplă în câțiva ani, aici se întâmplă în câteva săptămâni. Vilniusul m-a ajutat să mă apropii de imaginea pe care o am eu despre mine.

Jurnalist: Ludmila Popescu
Foto: arhiva personală

allfun

Еще Люди