Люди

Andrei Zapsha, băiatul care a scris prima trilogie de romane fantastice la vârsta de doar 16 ani

Afirmă că nu suferă de modestie extremă și, cel mai probabil, nici nu este cazul, când la o vârstă atât de fragedă reușești să notezi în realizările tale trilogia "Marea bătălie". Este unicul ciclu de romane fantastice scrise în țara noastră, iar Andrei Zapsha, un adolescent foarte ambițios, a mai scris în baza romanului și un ciclu simfonic, pe care vrea să-l pună în scenă în viitorul apropiat.

Nu știu absolut nici un om, cititor înrăit, care să nu fi avut vreodată revelația de a încerca să scrie o carte. Nu am fost o excepție de la această regulă. Respectiv, într-o bună zi, mai mult pentru a-mi demonstra mie că sunt în stare și am suficiente capacități pentru o astfel de realizare, am pus pariu cu mine însumi că voi face nici mai mult, nici mai puțin decât să scriu o carte și s-o văd ieșită din tipografie.

A fost foarte greu. În țara asta, un puștan de 15 ani nu are nici o pondere. Am fost privit cu mult scepticism de la bun început de absolut toată lumea, căreia îndrăzneam a mă confesa. Prima care a spart gheața a fost mama. Indubitabil, este persoana care a crezut în mine de la bun început și cea, care în ultimă instanță, m-a determinat să merg mai departe, indiferent de obstacole, indiferent de guri rele, ș.a. Tata adoptase o altă poziție, mai distantă și-n același timp nu ezita să mă întrebe cum progresez. Deci, familia. Ei sunt cei care mi-au slujit drept fundament pentru a putea s-o scot la capăt.

Trilogia "Marea bătălie" a fost concepută și gândită inițial drept un ciclu fantasy, gazdă a unui spațiu în care se desfășoară veșnica bătălie dintre forțele binelui și cele ale răului. Acțiunea are loc într-o lume alternativă celei pe care o locuim. Magia este un factor omniprezent pe parcursul întregii opere, la braț cu intrigile politice, războiul și, nu în ultimul rând, dragostea. Ei bine, ar fi cam lipsit de modestie să-mi caracterizez opera într-un mod anume, dar, cert este că din persoanele care au reușit să o citească în întregime și care și-au împărtășit cu mine opiniile și trăirile pot să sper și să cred cu adevărat că este una dinamică și bună.

Am avut (ne)norocul de a întâmpina foarte multe greutăți. Acestea au fost diverse: de la morale la financiare. A bugeta un tiraj rămâne a fi totuși scump. Moldova este țara coridoarelor și ușilor. A trebuit să adopt și eu calea asta. Am discutat cu zeci, dacă nu chiar sute de oameni, într-o tentativă continuă de a identifica surse de finanțare. Mi s-au promis mări și oceane și, de cele mai multe ori, angajamentul era îndeplinit pe jumătate și chiar nu știu dacă este o surpriză, cine era cel care-și onora angajamentele. Ei în fine, asta este realitatea. A fost nevoie să treacă 3 ani de zile, pentru ca să văd creația ieșită de sub tipar. O altă problemă a fost vârsta. Am mai zis, nimeni nu te ia în serios la 15-16 ani. Conform părerii oamenilor cu care am discutat la subiect, rezumatul s-ar reduce la ideea că pentru a scrie cărți trebuie să mai ai și vreo 70-80 de ani de la naștere, fapt foarte descurajant, având în vedere că toți strigă sus și tare că tinerii sunt cei cărora le aparține viitorul și tot ei sunt cei care fac orice numai să nu fie așa.

Am fost acuzat în repetate rânduri de lipsă de patriotism, trădare și câte și mai câte, numai din motivul că am scris în limba rusă. Fiți siguri că dacă scriam în engleză, probleme nu erau să fie deloc. În general, oamenii noștri ar trebui să înceapă a înțelege niște lucruri și ar trebui să înceteze căutarea geopoliticii în orice mișcă și nu mișcă. Cantemir a scris în limba rusă și nu-l poate acuza nimeni de trădare și lipsă de patriotism; Pușkin a scris în franceză și cu el e aceeași poveste. Nu vreau să fiu înțeles greșit – nu mă plâng. Toate prin câte am trecut m-au făcut să înțeleg multe lucruri pe care n-o să fiu nevoit să le parcurg ulterior. A cădea-i întotdeauna dureros și-i bine când cazi de mai jos.

Imaginația. În procesul scrierii, adesea rămîneam stupefiat de ceea de ce este în stare imaginația mea, care genera în situații foarte previzibile gînduri și deznodăminte absolut surprinzătoare și inopinate. Un rol, la fel de important, l-au avut jocurile din copilărie. Am avut o copilărie extrem de fericită. Fiind 5 verișori la bunica (mai nou 6), petreceam verile în jocuri de-a războiul, inspirate din astfel de filme fantasy ca: Harry Potter, Cronicile din Narnia, Războiul Stelelor, Stăpînul inelelor, etc. Aceste opere au fost cele care m-au format în cea mai mare măsură. M-a atras dintotdeauna misticul, magicul. Fiind și iubitor de istorie, am scris,  încercând să păstrez și un vector realist, bazat pe ceva existent, omițând din operă, dacă era posibil de făcut așa ceva, fantasticul extrem, care fiind redat în exces, m-a deranjat mereu.

Am multe planuri. Și-s toate într-atât de ambițioase, încât mă înfricoșează numai gândul la ele. Îmi doresc mult să încep lucrul la o nouă trilogie, care o va continua pe aceasta. Vreau să scriu. Am multe idei, mai puțin timp. Am scris pe baza cărții și un ciclu simfonic, pe care aș vrea să-l pun în scenă în timpul apropiat, dar și asta necesită multe resurse financiare. Și mai sunt și altele, pe care aleg să nu le dezvălui deocamdată.

Scriitorii mei preferați sunt totuși: J.K.Rowling, J.R.R.Tolkien, G.R.R. Martin. Un trio care a avut fără doar și poate o influență crucială asupra dezvoltării mele artistice.

Jurnalist: Ludmila Popescu
Poze: Arhiva personală

allfun

Еще Люди