Люди

Elena Braga - roșcata din blogosfera autohtonă

Prima alegere a condus-o în lumea cifrelor, iar intuiția și entuziasmul i-au făcut un loc în lumea online-ului autohton. Elena Braga este un nume nou în blogosferă, dar cu pași mici și siguri reușește să se impună ca un adevărat activist civic și, în ultima perioadă, o promotoare a vinurilor moldovenești. Mi-am propus să aflu mai multe despre  personalitatea celei care completează foile virtuale ale jurnalului www.elenabraga.com și care sunt momentele cheie în urma cărora va putea afirma cu fermitate că are succes.


Ai absolvit o facultate cu profil economic, dar acum cochetezi reușit cu lumea bloggingului care este, totuși, o lume a literelor. Cum ai ajuns să faci blogging?

În 2014 am absolvit Academia de Studii economice din R.M. Eram în primul an la facultate când am început să citesc bloguri despre relații, dragoste și despre călătorii. Eram entuziasmată de acei oameni pe care îi citeam, simțeam o atracție sufletească. În anul doi la facultate am cunoscut o persoană, care m-a influențat mult pentru a-mi crea și eu un mic locușor unde să-mi pot scrie gândurile, stările și despre ceea ce e frumos, despre lumea care mă înconjoară. Până atunci țineam un jurnal personal, dar în ianuarie 2014 am înlocuit jurnalul cu blogul elenabraga.com. Sunt o fire prietenoasă, zâmbitoare și ador să comunic mult cu prietenii care mă înconjoară, din aceste motive am reușit să mă încadrez și eu în familia de blogging.

Care au fost caracteristicile de bază ale personalității tale ce te-au ajutat să intri în lumea bloggingului?

Probabil, cea mai mare caracteristică a mea ar fi că sunt cea mai roșcată dintre toate bloggerițele. (zâmbește) Sunt roșcata lor, așa și-mi spun. Sunt o fată cu mofturi, alintată, dar numai acasă. Eu nu pot să zic că am succes în lumea bloggingului, nu sunt atât de criticată, de rău sau de bine, nu sunt bloggeriță share-uită sau plătită. Sunt cunoscută și citită îndeajuns ca să fac cunoștință cu cineva și să zică că îmi citește blogul și apreciază ce fac eu. Cel mai greu pentru o fată care are blog este că niciodată nu reușește. Sunt multe evenimente, întâlniri cu prietenii/familia/iubitul, mulți admiratori și ai uneori dilema să alegi una sau alta.


Cum îți alegi temele despre care vorbești lumii?

Temele despre care scriu sunt diverse. La început ziceam că voi scrie despre iubire și relații, dar am început să scriu despre sărbători, câte ceva despre ale lumii și am trecut mai apoi la evenimente. Sunt momente în care ai textul gata scris în cap, il și vezi deja cum va fi amplasat pe site - 30 minute și articolul e gata, dar sunt și articole, unde muza vine mai greu, chiar dacă știi despre ce ai vrea să scrii, acolo scrisul durează deja mai mult, și o oră-două.

Vorbești mai mult despre vinurile moldovenești. De ce?

Ele îmi plac foarte mult. În septembrie 2014 am participat la Redescoperă Moldova, Drumul Vinului "O legendă vie" și de atunci am înțeles că avem vinuri bune, care merită să fie cunoscute și consumate de tinerii noștri. Mi-am găsit și vinul meu preferat, Ulmu Chardonnay de la "Vinăria Poiana".  Noi avem cu ce, avem vinuri, tradiții și obiceiuri care trebuie păstrate și promovate. Cel mai important este că trăim într-o ţară-strugure, ce ocupă locul I la nivel global, dacă e să luăm raportul dintre suprafață totală și cea plantată cu viţă de vie. Recomand tuturor să consume un vin bun, în cantități rezonabile.


"Nu te uita niciodată înapoi. Ai mai fost acolo"- acest motto îl găsim pe blogul tău. De ce ai optat anume pentru el și cum te motivează acesta?

Este ceea ce vreau să fac pe viitor, să nu mai privesc înapoi! Am avut multe momente în viața mea care nu mă lăsau să optez pentru un viitor fără trecut. Am pierdut deja doi oameni dragi sufletului meu, ambii au rupt din inima mea bucăți și le-au luat cu ei acolo, sus. Am optat pentru acest motto, deoarece au fost lucruri pe care aș fi vrut să le pot schimba, am încercat, dar nu am putut, deoarece ele au fost deja, au fost în trecut și de aceea am hotărât să nu mai implic în viitor momentele din trecut. Îmi trăiesc clipa și momentele, dezamăgirile și bucuriile, trăiesc cu vise și planuri.

Omul este definit și prin pasiunile pe care le are. Ce îți place să faci în timpul tău liber?

De ceva vreme am foarte mult timp liber și încerc mereu să umplu orice oră liberă cu ceva ce mă face fericită, împlinită. Cel mai mult îmi place să citesc, să ascult muzică, să iubesc și să chicotesc cu prietenii. În timpul liber merg cu prietenii la înghețată, particip la evenimente, festivaluri, scriu pe blog și stau foarte mult online .

Cel mai frumos am scris despre "Te iubesc pentru că..."  
Cele trei cuvinte care mă definesc: supărăcioasă, zâmbitoare și grijulie.
Cele trei stări în care mă apuc de scris sunt: geloasă, fericită și motivată.
Despre gramatică cred că ar trebui odată și pentru totdeauna fiecare să înțeleagă despre scrisul ăsta cu "ke faki, besq, etc." sau poate ar trebui în școală lecții de gramatică.
Într-o zi am să plec în India, fiindcă vreau să port șari, să mănânc bucate de-ale lor și să dansez dansuri indiene.
Recomand vinul a) Ulmu Chardonnay de la Vinăria Poiana; b) Pinot Grigio de Purcari; c) Ice Wine de la Mimi.

Jurnalist: Ludmila Popescu
Fotografii: arhiva personală

allfun

Еще Люди