События

Prima zi din "Drumul vinului" în impresii şi imagini

Toamnele din ţara noastră au cucerit mereu , inimile băştinaşilor, cu aromele vinuri proaspete. Vinuri, care pot fi găsite în fiecare casă şi beci. E anotimpul în care se face bilanţul roadei de struguri, iar rezultatul e absolut delicios. Nu dăm greş dacă afirmăm că proiectul „Drumul vinului” reprezintă o retrospectivă a celor mai bune vinuri din ţară. Desfăşurat în perioada 28 septembrie- 4 octombrie 2015, „drumul” a adunat bloggeri din Moldova, dar şi din România, care vor vizita vinăriile de la noi şi vor promova cultura de consum a licorilor bahice.

În prima zi a fost vizitată o vinărie din raionul Orhei. Participanţii au avut ocazia să descopere beciurile, cramele, secţiile de producere a băuturilor. Unul dintre scopurile acestui proiect este de a promova turismul vinicol, a brand-ului de ţara „Vinul Moldovei”, dar şi a consumului corect de a acestei băuturi.

În cadrul vizitei, participanţii au avut parte de o oră de degustare. Îndrumaţi de administratorul vinăriei, domnul Andrei Ţurcanu, aceştia au gustat trei tipuri de vin: Fetească regală, Cabernet Sauvignon şi Chardonnay dulce. Iată câteva reguli pentru o degustare corectă de vin:

  • Paharul se înclină la un unghi de 45 grade. Astfel se apreciază vizual nuanţele şi intensitatea vinului.
  • Agită uşor paharul pentru a elibera aromele vinului.
  • Ia o înghiţitură de vin şi „plimbă-l” în cavitatea bucală pentru a simţi gustul băuturii.
  • Poţi simţi gusturi dulci, amărui, acre...
  • Dacă vrei, poţi înghiţi vinul. Dacă nu, îl scuipi într-un vas special.
  • Pentru a simţi gustul fiecărui vin, clăteşte gura cu apă plată.

Tot în cadrul evenimentului participanţii au avut ocazia să procure la preţ de producător vinurile preferate.

În următoarele zile, participanţii vor vizita cramele din câteva zone ale ţării.

Proiectul „Descoperă Moldova – Drumul Vinului 2015″ este organizat de către Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV), în parteneriat cu Asociația Națională pentru Turism Receptor din Moldova (ANTRIM)

Jurnalist: Iuliana Mămăligă
Foto: Călin-Andrei Stan, www.Travellife.ro , Alin Popescu, www.rotravel.info

allfun

Еще События