Люди

Sorina Știrbu - fata de la radio

Jurnalista Sorina Știrbu și-a făcut debutul într-un studio de radio. După ce a cucerit mai multă vreme telespectatorii, tânăra a decis să își adune noi fani și prin intermediul undelor de la radio. Face o echipă de milioane, alături de Mihai Teodor, colegul ei de studio, iar buna dispoziție le-a devenit deja carte de vizită. Cum e să cucerești lumea prin intermediul vocii, să fii on air și să ai grijă de starea de spirit a ascultătorilor, ne spune chiar Sorina!


Sorina, ai început o nouă experiență, cea de la radio. Spune-ne, ce asemănări și diferențe vezi între tv și radio?

Radioul a fost creat pentru oamenii urâti, cu voci frumoase, așa zic unii. Eu nu-s de acord. Diferența dintre radio si TV e că la radio nu te vezi, dar te auzi și trebuie să știi și să poți să jonglezi cu vocea astfel încât să ții ascultătorul aproape, or, ăsta e unicul  tău atu în emisie directă. La TV, e cu totul altfel. Asemănări? Atât TV-ul cât și radio-ul cer să fii mereu informat, să fii mereu cu zâmbetul pe buze, indiferent de starea interioară. Trebuie să ai puterea de voință pentru a te șlefui profesional și răbdare suficientă, încât să reziști în acest domeniu.


Cum ai fost primită de noua ta echipă?                                                                                               

Cu brațele deschise, ca într-o familie. De fapt, eu am trei. Cea de acasă, la TV și mai nou - la radio. Colegii mei sunt foarte prietenoși, iar în redacție domină o atmosferă caldă, de creație. Vreau să-i mulțumesc pe aceasta cale șefei mele, doamna Victoria Bucătaru, care a crezut în mine de la început, chiar dacă la acea oră nu aveam nicio experiență în domeniu. E foarte important să ai o susținere din start, pentru că pășești mai sigur și ești conștient că lucrurile care urmează nu vor fi ușoare, dar nici grele, mai ales când ești încurajat. Echipa noastră, formată din Călin, Lucia, Paulina, Alexandru și Vlad e un adevărat izvor de energie și bună dispoziție.

Ce ai simțit când ai avut prima emisiune în direct?

Noduri în gât și valuri în stomac, de la emoții. Descopeream în momentul respectiv o altă lume, în care ești doar tu și ascultătorul, care e undeva acasă, în trafic, la serviciu sau în deplasare. Și atunci, ai pe umeri povara aceasta a responsabilității de a-i face ziua mai frumoasă, pentru că nu în zadar se spune: „ Cum îți începi diminețile, astfel vei continua ziua”. Și dacă el, sau ea, sau ei au ales MUZ FM, lași flatarea pe după emisie, te concentrezi și dai tot ce ai mai bun din tine.

Cum e să muncești alături de Mihai Teodor, colegul tău?

Să muncești? Noi nu muncim, pentru că ne place la nebunie ceea ce facem. Mihai e foarte bun în domeniu, are experiență, iar asta se simte de la distanță. E un coleg minunat, care m-a ajutat și continuă s-o facă necondiționat. Aș vrea să preiau de la el capacitatea asta de a-ți face meseria enervant de bine.

Ce momente funny ai avut de când ești la radio?

Când Mihai m-a numit de vreo două ori Sorin, a fost haios momentul! Chiar și unii ascultători și-au dorit un băiat, după ce a plecat Ursu. Apoi a mai fost un moment haios de Halloween, când mirosea a usturoi studioul, asta după ce am avut transmisiunea în direct la TV. Era greu să ne concentrăm pe emisie, dar nu și imposibil.

Ce provocări ți-a oferit până acum munca ta de jurnalist?

Varii, au fost atâtea în 7 ani, că nu mai știu la care să-mi opresc alegerea. Ce-mi place mie în profesia asta e că pot să-mi trăiesc visele, în fiecare zi și de fiecare dată când merg la filmări pentru a cunoaște oameni pe care i-am îndrăgit, culmea, tot de pe sticlă.

Jurnalist: Iuliana Mămăligă
Foto: Arhiva personală; allfun.md

allfun

Еще Люди