Люди

Valentina Bordian Şcerbani: Îmi este dor de Moldova până mă loghez pe Facebook

A lăsat o carieră în televiziune şi a luat drumul studiilor. Susţinută de soţul ei Alexandru şi de fiica Ilinca, a decis să cucerească lumea prin intermediul unui program de mobilitate pentru tineri. Valentina Bordian Şcerbani şi-a conturat un nume în jurnalismul autohton, însă a decis să aducă suflul schimbărilor în viaţa ei. Acum se află în Barcelona, unde descoperă viaţa şi spiritul din peninsula Iberică, dar şi procesul de învăţare alături de mai multe naţionalităţi.

Barcelona este un oraș de care îmi va fi dor, știu sigur. Parcă mai ieri eram plină de emoție pe Aeroportul din Chișinău, așteptând ora zborului spre orașul lui Gaudi, un oraș plin de promisiuni. Nici nu îmi vine să cred că ne-a rămas mai puțin de o săptămână și ne despărțim. Aici am descoperit atâtea locuri frumoase pe care nu le vei găsi în broșurile turistice, nici în recomandările ghizilor. Este un oraș pe care l-am descoperit încet, cu dragoste. Ne-am lăsat înghițiţi de străduțele lui înguste și parfumate și el ne-a lăsat să-i descoperim toate dedesubturile păstrate cu grijă chiar și de timp (care practic nu cruță nimic).

Am profitat din plin de cafenelele lor seducătoare. Spaniolii, am observat, au un cult al cafenelelor, o chestie despre care vorbește și Marquez. Ei se identifică cu locurile pe care le frecventează, cafeneaua îi reprezintă și chiar le accentuează personalitatea. Am descoperit care e croissantul meu preferat. Dacă până acum credeam că e cel cu ciocolată, acum știu sigur că e cel simplu, cu unt (de mantequilla). Nu a trecut nicio zi fără capuccino și croissant la dejun.

Așa și nu m-am învățat să nu „schimb banii” în mintea mea. De fiecare dacă fac calculul în lei și mă mir ce puțin înseamnă acum 50 de lei. Aproape nimic. Totodată, banii au căpătat altă valoare pentru mine. Acum știu sigur că de un singur euro îți poți cumpăra o grămadă de lucruri. Nu mă refer la cantitate.

Aflându-te peste hotare începi să vezi lucrurile dintr-o parte, cu calm. Ceea ce se întâmplă pe Facebook îți pare doar un „mult zgomot pentru nimic”. Eu mă bucur că am avut posibilitatea să văd lucrurile dintr-o parte. Cred că aveam nevoie de acest echilibru. E ca și cum ai asculta ambele părți într-un proces. Vezi Moldova, Rusia, România de pe diferite poziții și înțelegi altfel lucrurile.

Ceea ce pot spune cu siguranță e că noi, moldovenii, suntem preocupați de lucruri mărunte. De probleme mărunte. De promisiuni mărunte. Ne preocupă de zeci de ani limba, identitatea și tot nu am aflat cine suntem. Luptăm cu morile de vânt și construim castele de nisip. Am făcut o pasiune din asta. Ceea ce îmi pare cel mai rău e că nu profităm din experiența noastră culturală. Până la urmă, țările apar și dispar, iar ceea ce ne rămâne și ce contează este experiența noastră culturală, care este foarte bogată. Noi avem niște lucruri cărora nu ar trebui să le căutăm nod în papură, dar pur și simplu să profităm de ele. Suntem copacul acela cu două rădăcini care vrem nu vrem se vor împleti veșnic. Noi suntem foarte bogați, dar nu știm asta. Nu ne-a spus-o nimeni. Ne-au spus doar că suntem ba cu rușii, ba cu românii și ne-au lăsat așa între două luntri ca să nu ne mai găsim cursul spre mare. Dacă am fi deștepți am lua tot ce e mai bun și dintr-o parte și din alta și am fi strălucitori.

Îmi este dor de Moldova până mă loghez pe Facebook. Atunci am impresia că am pus un picior în Moldova. Bineînțeles, mi-e dor de rude, de mâncarea noastră extraordinară, de sobă, de liniștea ceea surdă de la țară. Chiar am făcut aici, cu colegii, o masă moldovenească cu friptură și mămăligă. Uneori am sentimentul că mă aflu într-o lume paralelă și nu știu care este cea reală.

Studiile sunt diferite de ceea ce am făcut în Moldova. Aici se pune mult accent pe lucrul în grup, elaborăm o grămadă de proiecte, avem multe ateliere de lucru (workshops) și participăm la multe conferințe. E o experiență multiculturală utilă și frumoasă, mai ales că suntem 15 naționalități în grupă, din diferite puncte ale globului pământesc. E interesant să urmărești comportamentul sau acțiunile altor oameni, să compari, să înțelegi. Cred că asta va fi cea mai mare bogăție a noastră după 2 ani. Anume interacțiunea multiculturală.

Fiind peste hotare, te ajută mai bine să înțelegi cine ești, să știi cu ce te identifici și cu ce nu. Vrei de la tine mai mult și mai mult și cred că asta e bine.

Uneori mi-e trist să mă gândesc ce țară frumoasă și bogată am putea avea. Moldova e atât de mică și are suficiente resurse să înflorească. Iar noi unde suntem? Cred că aici, mă refer la Europa, oamenii nu lucrează mai mult, nu sunt mai harnici sau mai deosebiți şi nu au niște capacități extraordinare care nouă ne-ar lipsi. Nu. Ceea ce au ei și nu avem noi e un sistem bine pus la punct și, desigur, respectat. Aici te simți om. Te simți respectat. Din păcate, cei care ajung în fruntea țării noastre, chiar nu vin cu scopul de a schimba ceva, și asta e atât de trist. E ca în filmul Fight Club „all is copy of a copy of a copy”.

Noi suntem acasă peste tot și niciunde. De fapt, pentru mine casa e acolo unde e familia mea și acolo unde suntem fericiți. Doar omul sfințește locul, nu?

Uneori îmi pare incredibil să merg pe aceleași străzi pe care cândva a mers Llosa, Marquez, Picasso sau Dali. Barcelona îți dă mai multe decât poți duce.

Așa și nu l-am întâlnit pe Llosa. Când am fost la un pas de el, în Spania, el a plecat în SUA să predea cursuri la Princeton. Îi urmăresc însă activitatea în ziare și cred că încă avem timp.

Apropo, aici lumea citește foarte mult. Oamenii citesc oriunde: în metrou, tren sau bus. Am văzut că citesc cărți foarte bune, de la mic la mare. Acum nu mă miră cum „Un veac de singurătate” a devenit în câteva zile best-seller. Un popor care citește e un popor salvat (și binecuvântat).

Jurnalist: Iuliana Mămăligă
Foto: Arhiva personală

allfun

Еще Люди