Люди

Crescendo: Vrem să reinventăm industria muzicală autohtonă

Sunt tineri, talentați și promit să reinventeze industria muzicală autohtonă. Crescendo - un concept nou,  o trupă care vine cu un mesaj binedefinit: să-și transforme energia si talentul într-un produs inedit, inspirat de conceptele postmodernismului. Îi puteți cunoaște pe cei opt membri în interviul de mai jos.

Cine sunt membrii formației Crescendo?

Toți membrii Crescendo sunt studenți la Colegiul de muzică „Ștefan Neaga”, studiind la catedre și specialități diferite. Suntem opt membri : Garabajii Sergiu, liderul, tenorul Crescendo, Furdui Maria, alto Crescendo, Slesari Ion, bas Crescendo, Barbu Serghei, bariton Crescendo – toți studiem la catedra de dirijat coral. Bilețchi Tudor, altino Crescendo și Voinu Laura, soprano Crescendo, studiază la catedra canto.  Iacovlev Dan, bariton Crescendo, catedra de muzicologie si de la catedra de instrumente aerofone şi percuţie îl avem pe Mihai Vier beatboxer Crescendo.

Cu ce experiență veniți în acest proiect prospăt lansat?

Am debutat ca trupă acum trei luni si avem o experiență modestă. Dar ne cunoaştem de mai mult timp şi fiecare dintre noi a venit cu ideile sale, cu experienţa şi cu partea sa de suflet. Crescendo a apărut în rezultatul unei căutări ,fiindcă, deşi avem cunoștințe și în domeniul muzicii bisericești, academică, de estradă şi populară, am ales să vă propunem un alt gen de muzică.

Misiunea noastră este să transformăm energia si talentul nostru într-un produs inedit, inspirat de conceptele postmodernismului.

Iacovlev Dan a compus multe creaţii pentru orchestră de camera, dându-i ocazia sădevină  laureant al concursului naţional „Tinerii compozitori”. Tudor Bileţchi se remarcă prin muzica populară,el este cel care a obţinut premiul mare la concursul naţional „Stelele Moldovei” . Serghei Barbu e cel care care o dat glas corului omogen de bărbaţi „Doxologia”. Laura Voinu se mândreşte cu premiul obţinut în România „Trofeul - music FOR kids”. Mihai Vier este beat-boxerul, care adună tineri şi-l apreciază cu o plăcere inedită.

Slesari Ion este cel care obţine premiul 1 la concursul internaţional de interpretare academică „Emanuel Elenescu”. Mary Furdui ne farmecă cu vocea sa pentru muzica de estradă. Sergiu Garabajii, liderul vocal al acestui colectiv, se mîndreşte cu experienţa care a obţinut-o în cadrul Consiliului Naţional al Elevilor de pe lângă Ministerul Educaţiei. Având în vedere că avem toate aceste performante în domenii diferite, ne-am adunat împreună pentru a lăsa o amprentă în show-biz-ul Republicii Moldova.

Cum petreceți timpul împreună?

O zi obişnuită din viaţa noastră decurge foarte vesel şi interesant. În afara orelor de la colegiu şi repetiţiilor noastre, avem diverse activități pe care le facem împreună, cum ar fi să cântăm  în weekend la o mănăstire. Deşi suntem cu toţii studenti la Colegiul de muzică, în fiecare zi, ne vedem şi ne bucurăm de revelaţia noilor idei. Suntem un colectiv foarte unit şi muzica ne uneşte zi de zi tot mai mult.

Cât timp dedicați repetițiilor și ce faceți în restul timpului?

Avem un program supraîncărcat, pe lângă activitățile curiculare unde suntem prinși de la 8:30 până la 19:35, găsim timp și pentru repetiții, aproape zilnic. Ne este foarte greu, dar ne dorim mari succese și luptăm pentru asta. Pe lângă toate astea, mai reușim și să ne prezentăm la concursuri naționale și internaționale, individual. În restul timpului, ne restabilim puterile pentru a face faţă provocărilor şi pentru a munci eficient.

În ce stil au fost făcute piesele pe care le-ați interpretat până acum, ce stil vă reprezintă și cum va suna următorul vostru single?

Timp de trei luni, noi am reuşit sa pregătim 4 piese şi să le propunem publicului. Ne putem mândri cu toate realizările, în special, cu „Carol of the bells”, colindul care a ajuns în casele fiecăruia dintre noi şi care a reuşit să încălzească sufletele moldovenilor în noaptea de Crăciun.  Ceea ce facem noi e ceva unic, ceva deosebit. Vrem să combinăm mai multe genuri muzicale pentru a transmite mesajul ca diversitatea poate creea o unitate doar prin cultură şi armonie. Actualmente, lucrăm la o piesă foarte cunoscută, e o piesa plină de drive care redă o atmosferă nemaipomenită. Detalii aflaţi mai târziu. Cu această piesă intenţionăm să ne prezentăm la un proiect muzical din România.

V-ați propus să ajungeți la performanța de a trăi din muzică?

Sigur, cariera muzicală de succes devine o sursă de existență, dar noi înca nu ne gândim la venitul pe care ni-l poate oferi muzica. Noi vrem să ajungem pe scenele mari, să învăţăm de la alţii, să le cântăm oamenilor şi să le luminăm chipurile. Scopul nostru nu este de a câștiga ceva din muzică, ci de a deveni cineva şi de a lasă o urmă în arta muzicii corale.

Da, noi trăim din muzică! O inspirăm în fiecare zi, mai ceva decât aerul. Uneori, o folosim în loc de antidot pentru rănile sufletului. Și, într-adevăr, muzica vindecă.

Lângă ce interpreți ați dori să stați pe afișele de concert?

Dacă am alege sa cântăm alături de vreun artist de pe scena autohtonă, am cînta alături de Cătalin Josan, deoarece îl considerăm unul dintre cei mai talentaţi artişti din ţară. Are o voce deosebită şi o carismă de invidiat. Dar din artiştii de pe scena internaţională am cînta alături de Smiley, Andra, Marius Moga, deoarece ne place repertoriul acestor artişti, dar şi pentru talentul excepţional al acestora.

Veți rămâne fideli direcției musicale cu care v-ați lansat sau vă propuneți să vă reinventați, ținând cont de trendurile de moment?

La drept vorbind, nu ne-am pus această întrebare. Noi încercăm să consolidăm mai multe genuri muzicale. Cred că e foarte important să rămii fidel ţie însuţi. Procesul în care ne-am implicat se numeşte creaţie, adică prin experienţă, competenţe, energie şi emoţia noastră trebuie să creăm un spaţiu spiritual în care s-ar regăsi cât mai multă lume. Cred că asta contează, restul sînt detalii.

Care a fost cea mai tare fază pe care ați trait-o vreodată în timp ce cântați într-un concert?

Cred că momentul în care am înteles că suntem acceptaţi şi apreciaţi. Pe lîngă faptul că ne-am realizat visul, există undeva tăinuit gîndul - „Cum va reacţiona ascultătorul?”, „Cum vom fi primiţi în lumea muzicii de artiştii cu nume sonore?”. Faptul că sîntem apreciaţi, încurajaţi şi susţinuţi ne dă puteri să muncim şi mai mult, să învăţăm din experienţa noastră şi a altora şi să aducem bucurie în sufletele celor care ne ascultă.

Jurnalist: Maria Eșanu
Poze: arhivă personală

allfun

Еще Люди