News Mix

Mărțișorul moldovenesc a ajuns în Miami datorită lui Constantin Moscovici

Se spune că „Acasă nu-i un loc anume, acasă e un sentiment” iar sentimentele pot fi luate peste mări și țări mai ales atunci când îți iubești cu adevărat baștina. Așa s-a întâmplat cu moldovenii stabiliți în Florida, de data aceasta, ei și-au transformat dorul de casă într-un festival al „Mărțișorului”.

Chiar dacă nu au parte de ghiocei, iar baba Dochia nu ajunge la ei pentru că acolo e mereu vară, moldovenii din Miami au celebrat venirea primăverii și au organizat primul festival al Mărțișorului peste ocean în data de 19 martie. Ideia îi aparține lui Constantin Moscovicicare este și organizatorul principal al festivalului și care a fost prezent la eveniment.

Dovada faptului că tradițiile naționale sunt păstrate și promovate de către diaspora din Statele Unite o demonstrează multitudinea de obiceiuri din cadrul evenimentului. Întâlniți cu pâine, sare și vin roșu, cei prezenți au putut admira un spectacol multicultural nemaipomenit întrucât printre invitați au fost cântăreți și dansatori de diferite naționalități. Nu a lipsit nici „Ciocârlia” lui Constantin Moscovici care a stârnit câteva lacrimi de dor pe chipurile moldovenilor.

Bucătăresele diasporei s-au adunat din timp și au gătit cu dragoste bucate tradiționale precum: sarmale, mămăligă cu friptură, plăcinte dar și bucate de post, toate savurate din plin de oaspeții festivalului. Datorită acestui eveniment, pentru câteva ore bune, moldovenii s-au simțit ca acasă, stând la povești de suflet, împărtășindu-și grijile și experiențele de peste ocean, incingând hore după hore dar și, povestind despre Moldova străinilor prezenți care au purtat și ei cu mândrie mărțișorul la piept mai ales că pentru ei abia acum începe sezonul primăverii cu adevărat.

Еще News Mix