Columns

Il Separatio

Il Separatio

Foamea pielii

Iar ce am observat la adolescente e că ele nu pot dansa. Sunt nişte sărituri haotice şi frânturi din diverse mişcări clasice, iar dansul este unul din atributele principale ale feminităţii.

Am tot mai mulţi prieteni pe facebook pe care nu i-am văzut niciodată. Nu i-am privit niciodată în ochi, nu am stat niciodată până dimineaţa să petrecem, nici nu am ciocnit un pahar de vin roşu, nu ne-am făcut cu ochiul, nu ne-am destăinuit niciodată nimic real, căci tot ce ne leagă e virtual. Savurăm dezastrele de pe facebook, stând în pat, la cald şi ne pare că ele nu au cum să ne atingă, de parcă noi, prietenii de pe facebook suntem casta care va supravieţui sfârşitul.

În ultimii ani s-au înteţit cazurile de skin hunger (foamea pielii) – este o abatere psihică cauzată de lipsa de afecţiune, de atingere. Această maladie a fost pentru prima dată descrisă în timpul celui de-al doilea război mondial la copii rămaşi fără părinţi, şi fără vre-o altă formă de intimitate. S-au efectuat nenumărate studii care demonstrează interdependenţa între afectuozitate şi modul de dezvoltare intelectuală a copiilor. S-au efectuat deasemenea teste şi pe animale: copiii de maimuţe, care erau izolaţi de mamele lor, la un moment dat preferau să se ghemuiască lângă o jucărie mare de pluş, decât să manânce.

Băieţii cu siguranţă ajung la o vârstă când le este oarecum ruşine să-şi etaleze dependenţa de afecţiune, însă intimitatea fizică cu iubitele, care mereu o caută, este la fel o goană după acest instinct primar.

Trebuie să recunosc că am adormit, în viaţa mea, în braţele mai multor fete şi vreau să vă spun că pentru mine asta este un test foarte important de compatibilitate fizică – ştiţi faza când îmbrăţişezi şi simţi deodtată că e a ta, de parcă s-au potrivit doua piese din puzzle. Eu personal sunt o mare „lipitoare” şi nu scap niciodată prilejul de a îmbrăţişa o fată. Sau îmi aduc aminte când ieşeam cu iubita undeva, mâna mea trebuia mereu s-o simtă aproape.

Iar strângerea de mână când faceţi cunoştinţă cu cineva – oare nu vă face să vă creaţi imediat o primă impresie despre acea persoană?

Când observi un om că-şi petrece prea mult timp conectat la reţelele sociale, nedezlipindu-şi ochii de ecranul smatrphone-ului, îndeamnă-l să iasă din autismul digital şi să reînceapă să discute cât mai mult, faţă în faţă, să zâmbească şi să facă noi cunoştinţe.

Cercetătorii de la University of North Carolina au stabilit o legătură clară între cât de sănătoşi suntem şi cât de mult interacţionăm cu ceilalţi din viaţa reală. Unul din cele mai importante circuite nervoase, nervul vag, comandă organele interne, inclusiv inima. Nervul vag reglează sistemul imunitar, concentraţia de glucoză în sânge, ritmul cardiac şi, important, e responsabil de nuanţele expresiei faciale şi ale tonului vocii. Prin exerciţiul social de a ne întâlni, de a sta de vorbă cu ceilalţi, de a glumi şi de a râde – pe viu şi nu în mediul electronic – creştem tonusul nervului vag, ne exersăm sensibilitatea şi abilitatea socială.

E ca atunci când, din cauza faptului că stăm toată ziua la computer, muşchii ni se atrofiază şi, din punct de vedere fizic, ajungem să stăm foarte prost. Lipsa de legături interpersonale reale duce în timp la pierderea capacităţii creierului care ne permite să comunicăm natural, pe viu, cu ceilalţi. Dincolo de faptul că devenim infirmi social, tonusul nervului vag se pierde, iar funcţionarea organelor interne suferă.

Dar cel mai grav este că toate aceste manifestări se reflectă în mimică, în zâmbet, în reflexe. Unii copii când îşi văd pe facebook colegele, în compania unor bărbaţi de patruzeci de ani, de la atâtea emoţii negative ajung să aibă expresii ale chipului caracteristice pentru bătrâni. Iar ce am observat la adolescente, e că ele nu pot dansa. Sunt nişte sărituri haotice şi frânturi din diverse mişcări clasice, iar dansul este unul din atributele principale ale feminităţii.

Еще Columns