Columns

Prin greutăţi spre stele

Prin greutăţi spre stele

Uneori, imboldul nu constă în mult aşteptata susţinere. Prin greutăţi spre stele e fraza care s-ar potrivi în acest caz de minune. Pentru că e nevoie de multă sârguinţă şi transpiraţie până ajungi la rezultat.

Să recunoaştem, stabilirea scopului şi procesul în sine aduc satisfacţii mai mari decât obţinerea rezultatului, sau, mai bine zis, momentul după obţinerea rezultatului. Şi nu de fiecare dată ne vom aduna laurii. Foarte des vom obţine, vom ajunge, dar nu ne vom mai întoarce!

Foarte multe se fac de dragul drumului parcurs, al persoanelor întâlnite în această cursă sau de dragul experienţelor... Foarte puţine rezultate pozitive însă ascund istorii optimiste. Orice geniu a trăit în condiţii mizerabile, iar cei mai buni luptători au devenit "cei mai buni", pentru că au avut şi înfrângeri printre învingeri! Iată de ce avem nevoie!

Da, masochist dacă vreţi, dar anume insuccesele ne fac mai buni! Ele ne aduc în faţă toate greşelile care trebuie să fie rectificate. Prin intermediul lor devenim loiali, începem să le mulţumim părinţilor şi mai des facem lucruri bune. Aşa, din senin!

Suntem construiţi pe aceste contraste!

Am citit undeva o istorioară avându-i protagonişti pe Berlioz – compozitorul, scriitorul şi criticul francez al secolului al XIX-lea şi un începător în ale muzicii simfonice. Tânărul i-a cerut marelui critic să-şi dea cu părerea în privinţa creaţiilor sale. A doua zi, Berlioz i-a spus tânărului:

– Din păcate, sunt nevoit să recunosc că nu aveţi un dram de talent în domeniul muzicii.  Nu vreau să vă las confuz, pentru că, atât timp cât sunteţi tânăr, vă puteţi alege o altă ocupaţie.

Tânărul a ieşit, puternic ruşinat, din apartamentul acestuia. Însă, peste câteva minute, Berlioz a deschis fereastra şi i-a strigat:

– Tânărule! Nu lua seama la ce ţi-am spus. Întru adevărata dreptate, vreau să mă confesez: atunci când eram la vârsta dumneavoastră, profesorul meu de muzică mi-a spus exact aceleaşi cuvinte!

Еще Columns