Columns

Percepţia frumosului în lucrurile simple

Aţi observat vre-odată reacţia colegilor când o fată din clasa voastră, care se remarca doar prin rezultatele la învăţătură şi care permanent venea îmbracată în naiba cine ştie ce, într-o bună zi, vine într-o rochie mai scurtă, cu make up profesionist, şi se pare că picioarele ei sunt mult mai sexy decât ale celei care domina fanteziile băieţilor din clasă?

Dar hei, oare până acum ea nu era aceiaşi persoană şi nu avea aceiaşi siluetă? Le avea pe toate, doar că nimeni nu s-a încumetat să vadă această frumuseţe, până ea nu a fost expusă în şabloanele care le dictează MODA.

Circulă pe internet o imagine cu faimosul viorist Joshua Bell, care s-a hotărât din proprie iniţiativă să facă un experiment social şi a cântat într-o staţie de metro din Washington DC la o vioară ce valora 3,5$ mln., timp de câteva ore. Era dimineaţa şi nimeni nu s-a oprit să asculte, fiind grabiţi de alte treburi curente. Concertele sale sunt deobicei vândute din timp, iar preţul unui bilet este de 100$. A strâns în câteva ore doar 34$, interpretând virtuozităţi ale muzicii clasice!))

Dar haideţi să dezvoltăm oarecum situaţia: închipuiţi-vă că în locul acestui viorist cânta Rihanna. Cu siguranţă ar fi oprit fiecare şi, mai mult decât atât, ar filma toţi pe telefon acest moment memorabil.

Cu siguranţă e o chestie de gust, dar eu, aş prefera să merg la concertul lui Joshua Bell, decât al Rihanei. Şi necătând la asta sunt sigură că aş fi mai receptivă dacă aş vedea-o pe stradă pe Rihanna. De ce? Ne-am deprins să percepem totul vizual, căci dacă ar fi acolo altcineva care ar cânta la fel de bine - 34$ şi la revedere. Dar până la urmă anume acea muzică contează, căci cine ar fi Rihanna fără muzică care o cântă?   

V-aţi întrebat oare vre-odată în ce măsura suntem noi receptivi la frumosul care ne înconjoară în viaţa de zi cu zi: la cântatul păsărilor, la seninul cerului, la măreţia arborilor seculari, la multe altele? Din păcate noi suntem deprinşi să observăm doar frumosul care este promovat şi recunoscut de marketologi şi mulţime.

Vorbeam zilele acestea cu o prietenă apropiată de pseudo beau monde-ul din Chişinău, care nu au pic de educaţie şi cultură generală şi îşi permit să-i eticheteze pe cei din jurul lor, abordându-i cu un ton superior, din simplul considerent că au ceva mai multă avere adunată, pe diferite căi. Vreau să recunosc, cu oarecare regret, că acest mod de viaţă este chiar oarecum tentant. Aveam o perioadă, când, înregistrând anumite excese în venituri, îmi mai permiteam să exagerez cu cheltuielile nechibzuite. Iar oricine nu-şi permitea să cheltuie în aceiaşi manieră devenea oarecum neinteresant, chiar inestetic. Slavă Domnului repede mi-am revenit şi am constatat cu groază că etichetam oamenii după hainele care le poartă şi restaurantele în care mănâncă. Tind să mă dezvolt și perfecționez continuu, de aceea nu vreau să mă rezum numai la discuţii despre maşini, branduri vestimentare, mâncare şi nisipurile plajelor. Iar acest mediu nu prea permite dezvoltarea altor subiecte.

Am aşternut aceste reflexii pe hârtie anume din considerentul că-i aud pe foarte mult că se plâng de lipsa frumosului în viaţa lor, din motive financiare. Ca prea e totul alb şi negru, că le lipsesc culorile. Vreau să le sugerez tuturor celor care simt un asemenea deficit să-şi închipuie că trăiesc o viaţă în stil Chanel – black&white, iar dacă simt mare nevoie de culoare să privească cerul albastru, iarba verde, luna aurie – ce poate fi mai trendy?)) Învăţaţi să vedeţi frumosul în tot ce vă înconjoară.

Еще Columns